Biblioteconomia şi şcoala biblioteconomică astăzi

 Definiţie

În ultimul deceniu gândirea biblioteconomică a trecut printr-un proces radical de restructurare sub impactul mutaţiilor fundamentale produse de societatea informaţională, astfel încât în multe ţări europene, termenul de biblioteconomie este asociat cu cel de ştiinţa informării, devenind practic inseparabili. În numai 10 ani, această ştiinţă şi biblioteca în sine au suferit schimbări greu de imaginat doar cu câteva decenii în urmă, atât de ordin conceptual cât şi tehnologic. Biblioteconomia a trebuit, astfel, să se alinieze din mers ştiinţelor moderne, noilor metodologii determinate de tehnologia şi informatizarea serviciilor de bibliotecă, de teoria generală a sistemelor, de teoria generală a marketingului şi managementului eficient şi să opereze cu noi terminologii, să impună noi practici. Va trebui, încă, ca disciplină, să facă faţă cerinţelor Procesului de la Bologna (ian. 1999) privind unificarea, la nivel european, a învăţământului biblioteconomic şi adaptarea la acordurile europene pe această linie.

Termenul de biblioteconomie provine de la etimologicul grecesc “bibliotiki”-bibliotecă şi “nomos”-lege, regulament, ceea ce ar desemna o disciplină care se ocupă cu regulile de constituire şi organizare ale unei biblioteci. El este preluat de noi, însă, prin filieră franceză, de la cuvântul “bibliothèconomie” care derivă din “bibliothèque”. În definirea acestei ştiinţe există mai multe puncte de vedere, ea fiind înregistrată, încă de la începuturi, ca domeniu al organizării activităţilor unei biblioteci. Într-un ultim standard al Organizaţiei Internaţionale de Standardizare, biblioteconomia este definită sumar ca “ştiinţa care se ocupă cu organizarea şi gestionarea legislaţiei de bibliotecă”, cu accent deosebit pe profesia de bibliotecar. Cel care a pus bazele acestei discipline este francezul Gabriel Naudé, bibliotecar al cardinalului Mazarin, prin lucrarea “Advis pour dresser une bibliothèque” (Sfaturi pentru alcătuirea unei biblioteci), care constituie un moment de referinţă în istoria biblioteconomiei. Această memorabilă lucrare l-a impus pe autorul ei ca pe cel mai reputat deschizător de drumuri în orizontul biblioteconomiei, din toate timpurile. Ea a constituit, vreme de peste 3 secole, biblia generaţiilor de bibliotecari. Sunt cuprinse, în această carte, principiile care stau la baza funcţionării unei biblioteci:

• principiul informării catalografice;

• principiul bibliotecii enciclopedice;

• principiul organizării publicaţiilor la raft după conţinutul acestora.

Termenul, însă, a fost lansat de librarul-bibliograf Léopold-Auguste-Constantin Hesse în lucrarea “Bibliothèconomie – instructions sur l’arrangement, la conservation et administrations des bibliothèques” – “Biblioteconomie – instrucţiuni despre aranjarea, conservarea şi administrarea bibliotecilor” (1839). În prefaţa acestei cărţi, autorul separă biblioteconomia de bibliografie şi insistă asupra tehnicii de bibliotecă, analizând probleme referitoare la colecţii, utilizatori şi bibliotecă, ca serviciu organizat – care au rămas probleme de bază ale învăţământului biblioteconomic. Biblioteconomia se bazează, aşadar, pe o practică de organizare cu tradiţii foarte vechi.

Meseria de bibliotecar s-a afirmat ca profesie în România în secolul al XIX-lea, când a apărut, în traducere, şi primul manual de specialitate – lucrarea lui Hesse – prin care a fost introdus termenul de biblioteconomie

 Evoluţie

Biblioteconomia este o ştiinţă în continuă schimbare, adaptare la mutaţiile din planul altor discipline, rescriere, necesitatea realizării acestui proces fiind subliniată de Ion Stoica în cartea Interferenţe biblioteconomice, capitolul Biblioteconomia, un domeniu în schimbare. Modernizarea în biblioteconomie nu reprezintă, însă, atentarea la structura acesteia, ci perfecţionarea şi actualizarea proceselor ei în funcţie de mutaţiile intervenite în plan ştiinţific, social, educaţional etc. Aceste necesare schimbări vizează, în primul rând, reexaminarea conceptului de bibliotecă, pornind chiar de la modelul antic reprezentat de renumita Biblioteca din Alexandria – care funcţiona nu doar ca o colecţie de cărţi, ci ca o inegalabilă şcoală de copişti, traducători – şi ajungând la modelul contemporan ilustrat de biblioteca modernă a secolului al XXI-lea.

Metamorfozele din zonele biblioteconomiei influenţează, desigur, configuraţia sa generală şi pun în evidenţă atât dinamismul procesului de acomodare, cât şi continua atmosferă concurenţial-stimulativă, noua dimensiune dată profesiei de bibliotecar prin căutări şi soluţii vii, mereu în actualitate. Tendinţa acestor neobosite căutări este, desigur, cea general umană, a atingerii perfecţiunii aplicată, în speţă, în cazul sistemului biblioteconomic. Percepute secole în şir ca spaţii ale pasivităţii, bibliotecile se luptă încă cu această falsă imagine, biblioteconomia venind mereu din urmă şi subliniind menirea lor adevărată. Filosofia acestor schimbări a depins, desigur, de „natura obiectuală” a documentelor. Secole în şir, problematica biblioteconomică s-a concentrat pe „natura formală” a documentelor, accentul fiind pus astăzi pe alte aspecte ale ei: servicii, accesabilitate etc..

În toate etapele evolutive, interferenţele cu celelalte discipline au avut influenţe considerabile în planul organizării, conservării şi circulaţiei documentelor. Dar niciuna dintre aceste interferenţe nu a avut un impact atât de mare asupra biblioteconomiei ca ştiinţă şi asupra bibliotecilor şi cărţii ca cea datorată societăţii informaţionale. Această nouă dimensiune informaţională a revoluţionat biblioteconomia şi bibliotecile care reprezintă astăzi, trecute prin cercul de foc al schimbărilor, structuri unitare şi eficiente, fundamentale pentru procesele interne. Astfel, întreg acest şir de modificări intervenite în plan biblioteconomic se circumscrie uriaşei sfere a comunicării, a ştiinţei comunicării. În condiţiile globalizării culturii informaţionale, accesului la ea, a noilor informaţii digitale, biblioteconomia se va confrunta cu alte necesităţi de adaptare din mers şi va înregistra noi oportunităţi.

 Ramură a unei ştiinţe

Biblioteconomia ca ştiinţă s-a dezvoltat odată cu evoluţia instituţiei bibliotecare. Din acest punct de vedere ştiinţa biblioteconomică americană poate fi luată ca model prin dinamismul şi iniţiativele susţinute, atât în planul activităţii academice (universităţi), cât şi în cel practic (biblioteci, asociaţii profesionale etc.). Cât priveşte Europa, biblioteconomia ca disciplină în cadrul sistemului de învăţământ, s-a dezvoltat cu deosebire după anii ’60, prin deschiderea de şcoli-catedre-facultăţi. În acest sens, cea mai veche şcoală de biblioteconomie este cea de la Leipzig (1914), urmată de cea din Barcelona (1915), din Geneva (1918), din Londra (1919). Alte ţări, însă, au introdus biblioteconomia în universităţi destul de târziu – Spania în 1982, Elveţia în 1990, Austria în 1997.

 Învăţământ biblioteconomic

Învăţământul biblioteconomic din România a fost deficitar în marea parte a timpului. Un prim proiect de înfiinţare a unei şcoli cu un astfel de profil datează din 1861 şi el s-a realizat în cadrul Institutului de Paleografie, după modelul celebrei “École des Chartes” de la Paris. Apoi, în 1925, a luat fiinţă Secţia de bibliologie a Şcolii Superioare de Arhivistică şi Paleografie, în cadrul căreia primele cursuri de biblioteconomie şi bibliologie au fost ţinute de Al. Sadi-Ionescu şi, respectiv, N. Georgescu-Tistu – secţie care a funcţionat până în 1950. În paralel, s-a organizat un învăţământ bibliologic de tip universitar la Facultăţile de Litere şi Filosofie de la Cluj (unde preda disciplina Bibliologie Ioachim Crăciun) şi de la Bucureşti (unde cursurile erau ţinute de N. Georgescu-Tistu). Între anii 1952-1958, în cadrul Institutului Pedagogic de 3 ani din Bucureşti, a existat o secţie de bibliologie şi arhivistică, rol jucat, după această dată, de Şcoala postliceală de biblioteconomie din Bucureşti.

Fenomenul revigorării învăţământului biblioteconomic se petrece mai ales după anii ’90 prin apariţia unor secţii de profil în cadrul unor facultăţi din câteva centre universitare – Bucureşti (Facultatea de Litere, Secţia Bibliologie şi Ştiinţa Informării), Cluj-Napoca, Braşov, Sibiu, Târgovişte, Oradea şi Iaşi (începând cu 2005, ca disciplină în cadrul Catedrei de literatură universală şi comparată). Noutatea se produce odată cu 2005-2006, dată de la care studenţii români pot urma trei cicluri europene, în conformitate cu cerinţele Procesului de la Bologna:

• studii universitare de licenţă (4 ani)

• studii universitare de masterat (2 ani)

• doctorate (3-5 ani)

Şcoli / departamente, colegii / facultăţi / sau doar discipline, acestea şi-au schimbat mereu titulatura în funcţie de mutaţiile din plan ştiinţific, social, economic, politic, de la Şcoală de biblioteconomie la Şcoală de studii în domeniul Bibliotecilor şi Informării, Ştiinţa Informării şi a Bibliotecilor ş.a. Astfel, în cadrul Universităţii din Indiana Bloomington sunt puse la dispoziţia studenţilor aproximativ 65 de obiecte de studiu de specialitate, între care: Istoria bibliotecilor; managementul bibliotecilor şi al serviciilor informative; educarea utilizatorilor de bibliotecă ş.a.m.d.

 Biblioteconomia azi

Evident este că asistăm, suntem martorii unor schimbări fundamentale în teoria şi practica biblioteconomică, determinate de tehnologiile informaţionale. Caracterul interdisciplinar al acesteia este acum mai mult ca oricând evident, interferenţele cu alte ştiinţe fiind mult mai numeroase. Numai privind din acest unghi de vedere putem să ne întrebăm din nou ce este Biblioteconomia azi?

 Sintetic, biblioteconomia este structurată pe trei subramuri, cercetate prin prisma impactului “noilor tehnologii”:

• organizarea bibliotecilor; constituirea colecţiilor;

• organizarea cărţii sau tehnica de bibliotecă;

• organizarea lecturii.

 Mai succint, biblioteconomia se ocupă de:

• constituirea şi organizarea colecţiilor;

• funcţionarea şi conducerea bibliotecii.

 Intrând în detaliu, se poate afirma că biblioteconomia sistematizează activităţile teoretice şi practice referitoare la:

• constituirea şi dezvoltarea colecţiilor;

• evidenţa, conservarea şi depozitarea documentelor;

• catalogarea şi indexarea documentelor;

• relaţiile bibliotecii cu publicul; servicii; politici culturale;

• servicii bibliografice şi de referinţe;

• strategii de management şi marketing al bibliotecilor;

• politici de informare comunitară, locală şi europeană;

• strategii de informatizare a bibliotecilor;

• strategii de modernizare continuă a bibliotecilor;

• strategii de asistenţă metodică şi pregătire profesională ş.a.;

• administrare local, mobilier etc.

 Biblioteconomia este văzută în literatura străină de specialitate ca „o ştiinţă care a cunoscut marea ei epocă teoretică în secolul al XIX-lea şi în anii ’30 ai secolului al XX-lea” – după opinia redactorului şef al revistei Bulletin des Bibliothèques de France, Bertrand Callenge. Editorul altei reviste – Alexandria –, consultant pentru biblioteci şi centre de documentare din Marea Britanie, Maurice B. Line, sublinia asimilarea, în urmă cu 50 de ani, meseriei de bibliotecar. Tot el remarcă că biblioteconomia presupune cunoştinţe generale (politice, economice ş.a.) dar şi speciale (de sociologie, psihologie, etică, marketing, management, editare, gestionare a informaţiei ş.a.). Yves François le Cordie, profesor la Conservatorul Naţional de Arte şi Meserii din Paris, subscrie biblioteconomia de după anii ’60 – ca şi muzeologia, documentarea, jurnalismul – domeniului informării.

Mai exact, tendinţele în biblioteconomie astăzi sunt tot atâtea provocări în direcţia înnoirii domeniului:

• şcoală instrumentală – tehnicile strict bibliotecare (catalogare, indexare, cercetare bibliografică) revitalizate prin noile tehnologii informatice (după un declin prin anii ’70);

• şcoală managerială – revendicată din segmentul rolului social al bibliotecii şi al înnoirilor serviciului public din anii ’60;

• identificare cu ştiinţele informării şi tehnicile documentare (după Bertrand Callenge).

Neîndoilenic că biblioteconomia parcurge astăzi o criză identitară, în care se asistă practic la refondarea acesteia, în funcţie de „cunoştinţele de bază referitoare la informare” (M. Line).

Biblioteconomia contemporană îşi subscrie (după aprecierea lui Gheorghe Buluţă) trei subdiscipline:

• tehnici de bibliotecă (evidenţă, organizarea şi dezvoltarea colecţiilor, catalogare, indexare etc.);

• managementul resurselor umane şi materiale;

• comunicare-informare (comunicarea documentelor, relaţiile cu publicul, animaţie, elaborare de instrumente de informare, editare etc.).

Oricâte, însă, atribute noi şi-ar adăuga, biblioteconomia rămâne în esenţă o disciplină a bibliologiei care „studiază tehnica de organizare şi funcţionare a bibliotecilor, sistematizează ansamblul activităţilor teoretice şi practice desfăşurate într-o bibliotecă”⁴.