Lectura şi valorile sale. Tipuri şi tehnici. Misiuni şi loc în era informaţională98

 Definiţie. Generalităţi

Într-o societate modelată după tehnologiile informaţionale şi planurile strategice, bibliotecii îi revine misiunea importantă de a susţine lectura şi dezvoltarea ei, ca activitate plăcută şi interesantă. Act comunicaţional, pasiv sau activ, prin care este receptat un mesaj scris, lectura este instrumentul de creare şi devenire a personalităţii umane, de sensibilizare privind valorile perene ale umanităţii, categoriile de bine, frumos, adevăr. Ea este factorul esenţial în formarea culturii generale, în lărgirea ariei de cunoaştere, în dezvoltarea imaginaţiei, inteligenţei, în progresul limbajului etc. Există în acest sens o bogată literatură referitoare la istoricul, teoria şi practica lecturii – care reprezintă cel mai eficace şi durabil mijloc de apropiere a bibliotecii de utilizatorii ei şi relevă bogăţia şi densitatea fondului său de publicaţii. Sunt recunoscute extraordinara valoare formativă a lecturii şi valenţele sale profund umanizatoare. Detronarea lecturii – despre care s-au scris tomuri de hârtie – este un simplu pretext de discuţii sterile, întrucât, în realitate, civilizaţia scrisului (Gutenberg) merge în paralel cu civilizaţia imaginii şi a Internetului, lectura contribuind la formarea civilizaţiei umane, în vreme ce mass-media la desăvârşirea acesteia. Fenomenul lecturii presupune competenţe obţinute prin instruire, educaţie şi dezvoltate prin exerciţiu.

 O primă etapă a acestui act comunicaţional este reprezentată de alfabetizarea propriu-zisă, însuşirea scris-cititului. Ea trebuie să fie urmată de o practică constantă a lecturii, încât individul să devină un bun comunicator, capabil să recepteze şi să emită mesaje scrise.

 Tipuri de lectură

 Există mai multe tipuri bivalente de lectură: lectura de informare – lectura de divertisment (loisir); lectura obligatorie – lectura facultativă (de divertisment, din nevoia de cunoaştere, de informare generală); lectura particulară – lectura colectivă; lectura eficientă – lectura superficială; lectura rapidă etc.

Lectura mai poate fi: lectura propriu-zisă sau lectura iconică (TV, Internet etc.).

Andrè Maurois vorbea despre lectura-viciu (un fel de opiu de detaşare de realitate), lectura-plăcere (activă), lectura-muncă (urmăreşte anumite cunoştinţe). Cert este că motivaţia individuală a lecturii – dincolo de lecturile dirijate didactic care poartă amprenta obligativităţii – îmbracă o multitudine de opţiuni care alternează între utilitate şi gratuitate.

 În funcţie de scopul urmărit, lectura de informare se structurează în:

• lectura de instruire şi formare, dirijată, legată de obligaţiile şcolare (învăţământul obligatoriu), recomandată de formatori pentru adulţii prinşi în procesul educaţiei continue sau acumulată prin efort propriu în afara sistemului de învăţământ – autodidacţii – (cu unele carenţe determinate de lipsa unui sistem şi a unor competenţe);

• lectura de satisfacere a curiozităţii intelectuale sau a celei comune – care vizează cititul ziarelor, a unor anumite genuri de literatură (de ficţiune, de popularizare etc.);

• lectura practică – care presupune cititul de documente administrative, regulamente, informaţii utile cotidiene etc.

 De cealaltă parte, lectura-divertisment reprezintă plăcerea propriu-zisă a cititului din partea unor persoane mai mult sau mai puţin instruite. Este evident că cititorii cu un înalt nivel de instruire preferă texte de mare complexitate şi înălţime a ideilor, în vreme ce, cei cu un nivel mediu se vor îndrepta spre documente de largă accesibilitate, iar cei cu un nivel scăzut spre o literatură aşa-zis „uşoară”.

 Dacă lectura obligatorie este determinată de o bibliografie şcolară/universitară/postuniversitară/pentru diferite concursuri, receptată cognitiv, lectura facultativă este realizată, posibil, după o bibliografie facultativă, după diferiţi alţi factori orientaţi sau la întâmplare.

Lectura colectivă este o caracteristică a societăţii cu probleme de alfabetizare sau o formă de socializare foarte cultivată în secolele XIX şi XX (cluburile de lectură).

 Între aceste tipuri de lectură, cel determinat de nevoi profesionale presupune anumite tehnici speciale care operează alte structurări posibile:

• lectura eficientă – de informare în baza unei bibliografii ample –, care solicită o eficientizare a receptării mesajelor prin: fixarea de priorităţi, o planificare sumară, realizarea unei imagini de ansamblu-„scanarea” şi selectarea esenţialului, reluarea şi reţinerea celor mai semnificative pasaje, capitole, idei;

• lectura superficială sau „alunecarea citirii” – care reprezintă o scanare rapidă dar atentă a documentului (titluri, subtitluri, structura documentului etc.).

 Etape

Unul dintre modelele unei lecturi eficiente ar cuprinde cinci etape succesive:

• selectarea (scanarea textului şi identificarea subiectului vizat);

• problematizarea (punerea de întrebări: despre ce este vorba? etc.);

• lectura efectivă (revenirea asupra pasajelor selectate şi extragerea ideilor importante);

• reamintirea (rememorarea ideilor reţinute);

• verificarea (utilizarea rezultatelor lecturii pentru realizarea unui text personal în urma verificării corectitudinii receptării textului citit).

Între acestea, etapa identificării informaţiei utile este fundamentală.

Cititorul este un receptor de mesaje – calitate în care trebuie să parcurgă rapid şi eficient cât mai multe surse şi să extragă informaţia importantă – şi apoi, în baza acesteia, să devină emiţător de mesaje, să comunice un material personal. Spre exemplu, pentru a realiza o lucrare pe o anumită temă, un articol, o emisiune este nevoie de multă documentare, iniţial, în lucrări de referinţă (dicţionare, istorii, repertorii de personalităţi, monografii etc.), în reviste, în instrumentele de informare electronice (catalogul on-line – OPAC, WEBOPAC, Internet etc.). Această operaţiune este urmată de selectarea şi parcurgerea rapidă a materialelor selectate, etape în care intervine rolul bibliotecarului.

Abilităţile scris-citit-socotit – esenţiale pentru integrarea în societate a indivizilor – sunt recunoscute ca tehnici de bază în aplicarea mijloacelor de comunicare. Pe această scară intervine misiunea bibliotecii în promovarea deprinderilor de utilizare a mijloacelor de comunicare, prin promovarea lecturii şi eradicarea analfabetismului, stimularea creativităţii. Proiectul Book Forever (căutătorul de cărţi) a dus la înfiinţarea unui site web care permite utilizatorilor accesul la tipul favorit de lectură şi la cărţile determinate de anumite nevoi.

 Modalităţi

Practicile încetăţenite de lectură acceptă existenţa a două modalităţi de abordare a textului:

• hipologografică (numită astfel de R. Escarpit) – stângace, dependentă, cu randament scăzut;

• hiperlogografică – avizată, autonomă, productivă.

 Aceasta din urmă este specifică tipului de lector adult, avizat şi cuprinde câteva tipuri de efectuare a sa: lectura liniară, lectura receptivă, lectura literară, lectura informativă globală, lectura exploratorie, lectura de cercetare, lectura rapidă.

 Lectura liniară (receptive reading) reprezintă o variantă îmbunătăţită a primei, fiind intensivă, analitică, stimulatorie, adecvată (cursuri, manuale).

 Lectura selectivă este o deprindere care trebuie învăţată, cultivată, constând în extragerea esenţialului din texte şi a ideilor principale, pentru care este necesar de respectat câteva reguli.

 Lectura exploratorie (skanning, ecretage, reperaj) se focalizează pe scanarea unui text şi extragerea unui simbol sau grup de simboluri predeterminate – căutările în dicţionare, ghiduri, Internet (lectura iconică).

 Lectura de cercetare (search reading) – variantă a lecturii exploratorii – este reprezentată de o parcurgere atentă a textului cu mişcări înainte-înapoi.

 Lectura rapidă – este o modalitate de parcurgere rapidă (nu în fugă) şi eficientă a unui text şi poate fi integrală (a întregului text) sau selectivă (a esenţialului acestuia). Lectura rapidă se referă, în principal, la viteza lecturii (150-200 până la 600 cuvinte pe minut, dar şi 2000 precum Napoleon, J. F. Kennedy).

Lectura literară – variantă a lecturii receptive – presupune atenţie maximă, cu reveniri şi întreruperi în abordare, în funcţie de specificitatea textului şi proiectul lecturii.

Lectura informativă globală (skimming cremage) este selectivă, vizând realizarea unei idei per ansamblu asupra textului.

Toate tipurile de lectură menţionate transcriu grade diferite de receptare a textului. Procesul constă în căutarea, din reflex, a unor chei de lectură, indispensabile lectorului în sesizarea performării acestuia şi a mesajului transmis – cuvinte-cheie, cuvinte-semnal, cuvinte de continuare etc.

 Metode

Metoda cea mai recomandată de efectuare a lecturii este Metoda RICAR care recomandă cinci faze în realizarea ei:

• răsfoirea generală (pagină de titlu, cuprins, liste bibliografice, indice de nume, capitole, prefeţe, postfeţe etc.);

• întrebări privind ideile exprimate în text;

• citirea activă şi extragerea esenţialului;

• amintirea şi rememorarea ideilor extrase, notarea lor, recapitularea;

• reţinerea esenţialului.

Indiferent de tipuri şi metodologie, un lucru este foarte clar: lectura este eficientă numai în condiţiile unui efort de asimilare dozat şi corect. Practica a demonstrat un lucru extrem de important pentru organizarea activităţii didactice şi de asistenţă a lecturii: perioada de randament intelectual maxim este cea situată între orele 6.30 – 12.30; 16.30 – 20.30.

 Obiective

În îndrumarea şi orientarea lecturii utilizatorilor ei, biblioteca trebuie să pornească de la câteva obiective:

• cunoaşterea şi studierea nevoilor de lectură ale acestora;

• înţelegerea şi precizarea sferei lor de interese, care pot fi: estetice, de cunoaştere, social-politice, profesionale, materiale ş.a.;

• cunoaşterea atitudinii faţă de carte care relevă: indiferenţă, apreciere a ei ca mijloc de cunoaştere şi rezolvare intelectuală şi estetică sau doar ca lectură veselă etc.;

• cunoaşterea atitudinii faţă de noile suporturi ale informaţiei.

Biblioteca publică ar putea atinge idealul misiunii sale dacă ar putea satisface densitatea de interese de lectură ale membrilor comunităţii, din propriile colecţii şi din cele existente în sistem (oportunitate lansată de proiectul „Revoluţia TINREAD” prin Modulul Circulaţie partajată).

Biblioteca publică este instituţia care polarizează o gamă foarte amplă de interese intelectuale, reprezentând solicitări ale diverselor categorii socio-culturale, grupuri. Utilizarea programelor multimedia interactive, promovarea electronică – pagina web – a fondurilor bibliotecii constituie instrumente moderne de susţinere şi promovare a cărţii şi lecturii.

 Modele de lectură

Lectura intră în viaţa individului pe o anume treaptă de evoluţie a sa şi-l însoţeşte de-a lungul existenţei lui. Pentru bibliotecă este important de cunoscut modelele existente de lectură – modelul familial, modelul preşcolar, modelul şcolar, modelul universitar, modelul educaţiei permanente etc. Funcţie de aceasta, ea intervine cu atribuţiile specifice:

• respectarea deplinei libertăţi a opţiunii utilizatorului (necesităţi de instruire, calificare, perfecţionare şi reconversie profesională, pregătire şcolară, de recreere etc.);

• stimularea schimbului liber de idei, dialogului şi creativităţii;

• adaptarea demersului de susţinere a procesului lecturii la timpul disponibil şi la exigenţele utilizatorului;

• oferirea deplinei libertăţi în utilizarea documentelor şi medierea accesului la ele, acordarea de asistenţă de specialitate;

• colaborarea cu alte instituţii educaţionale (şcoala, biserica, ONG-uri) şi culturale.

Toţi aceşti factori care intervin pe parcursul existenţei individului în direcţia dezvoltării sale intelectuale – familia, şcoala, biserica, societatea etc. – susţin procesul apropierii cititorului de carte, lectură, bibliotecă.

 Modelul familial este matricea în care se naşte dragostea pentru scris şi citit, comunicarea. De aceea, lectura începe, în mod normal, la o vârstă foarte fragedă, acolo unde ea constituie o tradiţie în familie. Biblioteca familiei şi modelul lecturii din sânul acesteia, plăcerea cititului transmisă copilului de părinţi sau bunici, asociate casetelor cu poveşti, emisiunilor specifice, sunt fundamentale în cucerirea copilului, în sădirea interesului pentru cunoaştere. Biblioteca publică poate interveni în acest model oferind bunicilor – părinţilor liste de cărţi, documente, organizare de programe educaţionale adecvate vârstei (Ex. Dimineţi de basm: Bunici şi nepoţi).

 Modelul preşcolar de lectură este determinat de educator, de competenţele acestuia, de autoritatea şi forţa lui modelatoare, astfel încât copilul parcurge traseul de la cititorul pasiv (care ascultă) la cel activ (care va citi când va merge la şcoală), interacţionează, rolul lecturii (efectuată de adult) în această etapă fiind fundamental pentru dezvoltarea psihică, formarea memoriei, creşterea atracţiei, ascuţirea spiritului de observaţie. Este momentul cel mai propice al venirii în contact cu biblioteca publică, care trebuie să constituie pentru el o lume de poveşti, situată în prelungirea jocului, a uimirii în faţa cuvântului scris.

 Modelul şcolar este decisiv în formarea utilizatorului, ştiut fiind că rolul şcolii în acest proces este fundamental, ea rămânând principalul lăcaş de cultură şi civilizaţie, placă turnantă în formarea personalităţii umane. El este determinat de învăţător şi profesor, de sfatul de lectură al acestora, fiind canalizat în direcţia unei lecturi sistematice, formării stilului de studiu corect, pe discipline de studiu. Biblioteca are rolul decisiv în formarea deprinderilor de lectură şi informare, prin medierea legăturii dintre utilizatorul în formare şi universul cărţilor deţinut de ea, totul depinzând de competenţele bibliotecarului, de managementul îndrumării sistematice şi raţionale, asidue a lecturii, al expunerii sale explicate privind sursele de informare, servicii şi facilităţi, produse,modalităţi de accesare, de alegere a cărţilor, de căutare în OPAC. De la învăţarea cititului şi descoperirea lecturii vizuale la învăţarea lecturii şi descoperirea cărţii, care se petrece pe întreaga durată a învăţământului primar, şi până la utilizarea practică şi intelectuală a conţinutului ei se scurg ani de pregătire, formare care duc la desăvârşirea personalităţii tânărului.

Cererile de lectură şi informare ale elevilor pot fi concrete sau tematice, nedefinite, cu grad de dificultate ridicat etc. Cele mai multe dintre aceste cereri sunt determinate de cerinţele curriculei şcolare, de nevoi de realizare a unor referate pentru discipline diferite, ele solicitând un efort de căutare, selectare a informaţiei asistat, intermediat de bibliotecar, precum şi timp, competenţe speciale. Cooperarea dintre familie, şcoală, bibliotecă este triada obligatorie în această etapă de conturare, formare a personalităţii individului prin acumulări de cunoştinţe şi experienţe, orientate cu tact pedagogic. Temele de discuţie bibliotecă-şcoală pot viza, după Brigitte Richter, diferite aspecte ale lecturii, ca: lectura şi comunicarea orală, exprimarea liberă, lectura silenţioasă şi riturile interioare; lectura cu voce tare, lectura şi cercetarea personală, raportul text scris – text electronic sau alte mijloace de expunere (cinema, desen, animaţie în jurul unui text).

 Modelul universitar reprezintă o altă etapă – superioară – a formării şi desăvârşirii personalităţii umane prin focalizarea interesului de lectură şi informare pe domeniul profesiei pe traiectul specializării în acest domeniu, fără, însă, a abandona interesul pentru cultura generală. Este etapa de vârstă în care utilizatorul se formează ca lector şi manifestă clar anumite opţiuni, utilizează tehnici de studiu temeinic, exercită actul lecturii cu sentimentul responsabilităţii. Biblioteca este aceea care oferă cadrul şi mijloacele necesare aprofundării cunoştinţelor, instrumentele şi serviciile potrivite aspiraţiilor lor etc. Fiind vorba de un public instruit, emancipat, cu exigenţe sporite de documentare şi informare, biblioteca va trebui să-şi construiască un plan strategic de informare a acestora care să cuprindă: familiarizarea cu biblioteca, serviciile şi produsele ei; asigurarea şi medierea accesului liber la documentele şi instrumentele de informare deţinute, la resursele sale; oferirea de servicii de referinţe calitative susţinute de un personal calificat, cu înalte competenţe; organizarea unui sistem propriu de informare bibliografică şi documentară (cataloage, bibliografii etc.).

 Modelul educaţiei permanente presupune un proces îndelungat de formare, instruire şi educaţie a individului, continuu, de-a lungul întregii vieţi, de la cea mai fragedă vârstă până la vârsta senectuţii.

Experienţele societăţii contemporane ridică, mai mult ca oricând, problema iminentei învăţări la orice vârstă, a păstrării treze a curiozităţii, lucru care se realizează în planul modelului educaţiei permanente, care permite participarea activă a individului la viaţa socială. Cartea şi lectura, informaţia concentrată din biblioteci, întregul demers cultural-educaţional al acestora intervine şi în momentul în care individul a încheiat o anumită formă de învăţământ. Dacă şcoala îşi încheie misiunea odată cu terminarea perioadei de pregătire şcolară, universitară a individului, misiunea bibliotecii continuă şi chiar se amplifică din acest moment. Ea poate, în cadrul acestui model, să reducă inegalităţile sociale, să ofere egalitate de şanse, să ofere mijloace de executare responsabilă a drepturilor cetăţeneşti prin strategii şi politici specifice.

 Lectura şi timpul liber

Educaţia utilizatorului, în general, este un program de informare privind serviciile şi produsele, facilităţile unei biblioteci şi/sau unui centru de informare, în scopul utilizării lor eficiente, precum şi concursul dat la acţiunea de dezvoltare a capacităţilor morale, fizice, intelectuale ale unui individ (în care sunt implicate familia, şcoala, biserica, societatea, ONG-urile, alte instituţii de cultură şi educaţie).

Pentru a avea succes în procesul de formare şi educare a publicului şcolar, diferenţiat pe grupe de vârstă (şcolari mici, mijlocii, mari, liceene – preadolescenţi, adolescenţi) – a celui tânăr în general, a publicului adult, cu preocupări, interese şi exigenţe diferite –, biblioteca trebuie să cunoască şi interpreteze ocupaţiile lor de timp liber şi locul lecturii cărţii în cadrul acestora. Dacă prin timp liber se înţelege timpul extra-şcolar, timpul care, bine utilizat, poate să ducă la înnobilarea fiinţei umane, se poate deduce cât de importantă este prezenţa lecturii în cadrul acestora. Dar timpul liber poate să fie:

• cultural – care cuprinde toate opţiunile menite să-i individualizeze pe oameni, între care şi lectura (alături de: vizionarea video, CD-ROM, spectacole etc.);

• ne-cultural (treburi casnice etc.).

Şcoala rămâne principalul factor de formare a deprinderilor de utilizare eficientă a timpului liber între care un loc prioritar îl deţine, în pofida previziunilor celor mai negre, lectura.

Interacţiunea dintre metodele culturale de utilizare a timpului liber oferite de şcoală şi cele oferite de familie este punctul de la care trebuie să pornească demersul educaţional al bibliotecii, ca instituţie complementară procesului instructiv-educativ, reformei din şcoală, care oferă egalitatea de şanse, accesul liber la informaţie şi educaţie, stimularea creativităţii. Aceasta şi colaborarea cu alte instituţii culturale, cu multipli alţi factori educaţionali, pot influenţa opţiunile de timp liber ale indivizilor.