Întrebări de verificare

1. Numiţi factorii care au contribuit la dezvoltarea relaţiilor de asigurare?

2. Definiţi ce reprezintă asigurările?

3. Cum pot fi grupate cauzele ce generează pagube?

4. Care sunt formele de protecţie a oamenilor şi bunurilor împotriva acţiunii forţelor distructive?

5. Explicaţi în ce constă “trecerea riscului asupra altei persoane”?

6. Enumeraţi principalele forme de constituire a fondurilor de asigurare?

7. Analizaţi dezavantajale fondurilor individuale şi centralizate?

8. În ce constă principiul mutualităţii?

9. Care sunt funcţiile asigurărilor?

10. În ce constă funcţia financiară?

Teste pentru autoverificare

Testul nr. 1

Cele mai principale forme de protecţie a oamenilor şi bunurilor împotriva riscurilor sunt:

a)

b)

c)

d)

Testul nr. 2

Asigurarea, cea mai eficientă formă a prevederii, are la bază principiul:

1. subrogaţiei;

2. interesului asigurabil;

3. răspunderii limitate;

4. mutualităţii.

Testul nr. 3

Asigurările îndeplinesc următoarele funcţii:

1. de distribuire;

2. de repartiţie;

3. de acumulare;

4. de control;

Testul nr. 4

Pe lîngă funcţia de repartiţie şi cea de control, enumeraţi celelalte 3 funcţii specifice asigurărilor

Testul nr. 5

Funcţia de repartiţie ca fiind una dintre principalele funcţii a asigurărilor:

1. se manifestă, în primul rînd, în procesul de formare a fondului de asigurare, la dispoziţia organizaţiei de asigurare, pe seama primei de asigurare, suportate de persoanele fizice şi juridice cuprinse în asigurare;

2. ca funcţie complementară a asigurării, urmăreşte modul cum se încasează primele de asigurare şi alte venituri ale organizaţiei de asigurare, cum se electuează plăţile cu titlul de indemnizaţie de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor, cheltuielile administrative şi gospodăreşti;

3. rezidă în aceea că asigurarea este apreciată ca fiind una din pîrghile sistemului financiar. Încasarea primelor de asigurare are loc pe parcursul exerciţiului financiar şi scadenţa la începutul anuui de referinţă.

Testul nr. 6

Sursele de formare a fondului de asigurare propriu-zis sunt:

1. Impozitele şi taxele;

2. Primele de asigurare;

3. Veniturile individuale;

Testul nr. 7

Asigurările reprezintă _____________________

Testul nr. 8

Fondul centralizat de asigurare este:

1. un fond reflectat la capitolul cheltuieli în bugetul de stat;

2. un fond gestionat de către organul public de supraveghere a asigurărilor;

3. un fond constituit de către asociaţia naţională a asigurătorilor.

Testul nr. 9

Caracterizaţi fondul de asigurare propriu-zis şi în ce constă principiul mutualităţii

Testul nr. 10

Aspectul economic al asigurărilor constă în următoarele:

a)

b)

c)

d)

e)

Tema 2. Conceptul de asigurare

1. Evoluţia conceptului de asigurare.

2. Asigurarea sub aspect juridic şi economic.

3. Alte abordări economice şi financiare ale asigurării.

1. Evoluţia conceptului de asigurare

Comunitatea de risc şi mutualitatea au constituit premise esenţiale pentru înţelegerea faptului că în faţa unor pericole doar “unirea face putere”, şi că pentru a le face faţă este necesară constituirea unui fond comun a cărui utilizare să aibă loc pe baza principiului “toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. Asigurarea este una dintre cele mai vechi invenţii ale omenirii. Ideea ei se pierde în adâncul secolelor. După părerea savanţilor, primele forme de asigurare se întâlnesc cu două milenii înaintea erei noastre în legile lui Hammurabi, care prevedea încheierea unor înţelegeri între participanţii la caravana comercială cu privire la aceea ca unul din ei să suporte, colaborând, în drum pierderile de pe urma atacurilor tâlhăreşti, jafurilor, furturilor etc.

Ce se înţelege prin asigurare? Această întrebare a atras atenţia multor cercetători. Problemele asigurării sunt tratate în numeroase lucrări ale economiştilor şi juriştilot din diferite ţări. Aproape fiecare savant, care s-a ocupat de problemele asigurării, tindea să formuleze definiţie a noţiunii proprie de asigurare.

Pentru discutarea teoriilor şi noţiunilor contemporane ce vizează asigurarea, în anul 1960, la Luxemburg, a fost convocat primul congres al Uniunii internaţionale a legislaţiei cu privire la asigurare (AIDA).

Dificultatea constă în dezvăluirea esenţei acestei categorii economice, care la prima vedere este simplă şi clară, într-o astfel de noţiune, care, pe de o parte, nu va fi prea îngustă şi va cuprinde toate tipurile de asigurare, iar, pe de altă parte, nu va fi prea largă, ca să nu cuprindă în sfera sa elemente străine.

Examinarea definiţiilor date asigurării trebuie de început cu cea formulată de V. K. Raiher, deoarece ea a fost prima, şi într-o oarecare măsură a fost pusă la baza celorlalte definiţii, care au apărut mai târziu.

Asigurarea, susţine Raiher, poate fi formulată ca o formă de organizare a unui fond bănesc centralizat din contul unor mijloace descentralizate: din alocaţiile făcute de participanţii la acest fond. Din punctul de vedere al autorului, importanţa acestei noţiuni reiese din universalitatea ei, ea putând fi aplicată pentru toate tipurile de asigurare, indiferent de trăsăturile ei specifice, şi chiar asupra asigurării sociale.

Opiniile expuse mai târziu de către economişti şi alţi specialişti au demonstrat că această definiţie a întâlnit un şir de observaţii, în acelaşi rînd critice, din cauză că în ea nu au fost luate în consideraţie trăsăturile de bază şi rolul social-economic al activităţii economice, care poartă denumirea de asigurare, şi de asemenea nu s-a făcut deosebirea dintre funcţiile asigurării.

O altă definiţie a conceptului este formulată de F. V. Konişin. Conform acesteia asigurarea reprezintă una dintre metodele de formare a unui fond bănesc pentru recuperarea din contul primelor de asigurare a pierderilor în economia naţională, produse din cauza calamităţilor naturale sau accidentelor şi, de asemenea, pentru plata sumelor corespunzătoare în legătură cu survenirea unor anumite evenimente, legate de viaţa şi capacitatea de muncă a celor asiguraţi.

O altă definiţie este dată de savantul din fosta R.D.G. – G. Badera, care se deosebeşte de celelalte formulări prin faptul că în ea se pune accentul pe elementul de clasă al asigurării şi se menţionează formele (principiile) de creare a fondului de asigurare.

Asigurarea – scrie Badera – este o formă organizată de creare de către colectivele de persoane sau diferite grupe ale rezervelor financiare care se bazează pe principii benevole sau obligatorii şi care se află în mâinile clasei dominante în această perioadă de timp, şi în mâinile reprezentanţilor, create pentru acoperirea necesităţilor care pot fi calculate, necesităţi ce apar în rezultatul unor evenimente întâmplătoare.

Unii autori, formulând definiţia conceptului de asigurare, evidenţiază caracterul volitiv în acţiunile persoanelor care participă la crearea fondului de asigurare. Din punctul lor de vedere, asigurarea reprezintă nişte relaţii economice concrete, care se formează sub influenţa nemijlocită a unor cerinţe obiective de dezvoltare a mijloacelor de producţie care iau naştere între diferite categorii de persoane şi colective şi care se exprimă prin acţiuni volitive concrete ale persoanelor în vederea transferării unei părţi din profitul lor în fondul de asigurare, în scopul folosirii acestor surse băneşti, în viitor, pentru recuperarea pagubelor pricinuite de calamităţi naturale şi alte accidente. Cu toate că această definiţie este foarte largă, ea nu poartă totuşi un caracter universal, deoarece, în esenţă, atinge numai asigurarea de bunuri.

O deosebită importanţă pentru dezvoltarea teoriei economice a asigurării o are definiţia propusă de L. A. Motilov: “Asigurarea de stat reprezintă o totalitate de relaţii economice şi financiare, prin intermediul cărora se redistribuie o parte din venitul naţional în interesele întăririi economiei producţiei obşteşti şi bunăstării salariaţilor pe calea unei metode deosebite de creare a fondului de asigurare din contul depunerilor băneşti efectuate de întreprinderi şi organizaţii şi, de asemenea, de populaţie, pentru folosirea lor strict după destinaţie – despăgubirea pierderilor participanţilor la creerea fondului survenite de pe urma calamităţilor naturale, accidentelor, etc. şi acordarea ajutorului suplimentar cetăţenilor (membrilor familiilor lor), în cazul survenirii unor evenimente legate de viaţa şi sănătatea acestora”.

O definiţie asemănătoare cu cea a lui L. A. Motilov o întâlnim la juriştii din România – Văcărel Iulian şi Bercea Florin: “Asigurarea exprimă relaţii de distribuire şi redistribuire a produsului intern brut, relaţii care apar în procesul constituirii şi utilizării fondului de asigurare în vederea desfăşurării neîntrerupte a activităţii economice, păstrării integrităţii bunurilor asigurate, protejării persoanelor fizice împotriva anumitor evenimente care le-ar putea afecta viaţa ori integritatea corporală, precum şi onorării obligaţiilor de răspundere civilă ce revin persoanelor fizice şi juridice faţă de terţi”.

Definiţia noţiunea de asigurare formulată în Legea Federaţiei Ruse cu privire la asigurări din 27 noiembrie 1992, articolul 2, sună astfel: “Prin asigurare se îţelege o totalitate de relaţii, menite să apere interesele patrimoniale ale persoanelor fizice şi juridice în cazul producerii unor evenimente (cazurilor asigurate) din contul fondurilor băneşti create din depunerile de asigurare (primele de asigurare) efectuate de ele”.