3. Forme de protecţie a oamenilor şi bunurilor împotriva acţiunii forţelor distructive ale naturii şi a accidentelor

În natură şi în societate se produc o multitudine de fenomene provocatoare de pagube care au o frecvenţă mai mult sau mai puţin regulată şi pe care oamenii s-au obişnuit să le întâmpine în diferit mod în vederea satisfacerii intereselor lor economice şi sociale. Pentru întâmpinarea acestor evenimente potenţaile şi în general nesigure, generatoare de pagube, numite riscuri, oamenii folosesc mai multe căi. Cele mai principale forme de protecţie a oamenilor şi bunurilor împotriva riscurilor sunt:

• Evitarea sau prevenirea riscului. Selectarea măsurilor capabile să facă imposibilă producerea riscului (de exemplu: renunţarea la cultivarea, în anumite zone, a plantelor care sunt deosebit de sensibile la grindină şi cultivarea altor plante, mai rezistente în zonele respective, evitarea practicării unor meserii de către persoanele predispuse a contacta anumite boli profesionale etc.;

• Limitarea pagubelor provocate de riscurile produse. După producerea evenimentelor distructive, însă înainte ca acestea să se fi încheiat, persoanele interesate sunt obligate să ia măsuri pentru limitarea pagubelor produse de riscurile asigurate (de exemplu: la stingerea şi localizarea incendiilor, aplicarea de tratamente curative persoanelor care au suferit accidente ori s-au îmbolnăvit, pierzându-şi capacitatea de muncă);

• Formarea unor fonduri de rezervă în vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a eventualelor pagube presupune constituirea de către unitatea economică a unui fond de rezervă, pe care să-l folosească pentru acoperirea pagubelor provocate de calamităţi sau de accidente (autofinanţarea);

• Trecerea riscului asupra altei persoane se poate realiza în condiţiile în care persoana fizică sau juridică ameninţată de un risc oaricare (sau de un complex de riscuri) este de accord să plătească o sumă de bani unei altei persoane (de regulă o companie specializată în asigurări), iar aceasta din urmă se angajază sa suporte paguba provocată de riscul (complexul de riscuri) respectiv.

Alegerea uneia sau alteia dintre posibilităţile de combatere a riscurilor indicate supra depinde de condiţiile concrete ale persoanei fizice sau juridice interesate, de puterea economică a acesteia, de efortul financiar pe care îl reclamă soluţia considerată în raport cu mărimea pagubei la care se poate aştepta în urma producerii riscului.

Ultima modalitate se aplică atunci când celelalte măsuri nu pot fi luate în considerare din motive legate de natura şi marimea riscului, de capacitatea economică a persoanei fizice sau juridice interesate, de economicitatea soluţiilor etc.

4. Tipuri de fonduri de asigurare

Societatea umană cunoaşte variate forme de constituire a fondurilor băneşti de care are nevoie în caz de producere a unor calamităţi naturale sau accidente. Prin constituirea fondului de asigurare se realizează interesele colective şi cele personale ale membrilor societăţii, sunt determinate aspecte variate economice şi sociale ale activităţii cotidiene. Experienţa publică a elaborat trei forme organizatorice principale de constituire a fondului de asigurare:

a) fonduri de rezervă constituite în mod individual;

b) fonduri de rezervă şi/sau de asigurare constituite în mod centralizat;

c) fonduri de asigurare propriu-zis, constituite la dispoziţia unor societăţi comerciale sau a unor organizaţii mutuale de asigurare prin plata primelor de asigurare.

a) Constituirea fondurilor de rezervă în mod individual are la bază autoasigurarea. Actualmente, autoasigurarea se manifestă prin fondul de risc, care se constituie de către agenţii economici cu diverse forme organizaţional-juridice pentru asigurarea activităţii lor în caz de producere a unor evenimente nefavorabile. Concomitent, antreprenorii iau măsuri ce garantează stabilitatea financiară a activităţii de producere. De regulă, întreprinderile constituie un asemenea fond în mărime de 15% din capitalul social. Gradul de compensare a pierderilor suportate şi posibilităţile de reluare a procesului de producţie temporar întrerupt depinde de mărimea fondului constituit. În aceste condiţii, se pune problema mărimii acestor rezerve materiale şi băneşti, astfel încât să se creeze posibilitatea acoperirii riscurilor, orcare ar fi proporţiile lor. Teoretic vorbind, aceste rezerve ar trebui să fie egale cu valoarea întregului patrimoniu al întreprinderii. Constituirea practică a unor astfel de rezerve, la acest nivel, este însă imposibilă, dar şi ineficientă pentru societate. Este de notat şi faptul că, pe de o parte, constituirea fondului de rezervă reclamă costuri suplimentare, iar, pe de altă parte, este necesar ca acestea să aibă un anumit grad de lichiditate, pentru a putea fi folosite de îndată ce apare nevoia reparării prejudiciului pentru care a fost constituit (sub formă de depuneri bancare, acţiuni negociabile la bursa de valori etc.)

b) Fond de rezervă şi/sau de asigurare centralizat, se consideră în literatura de specialitate, fondul constituit pe cale bugetară. Acesta se constituie din contul mijloacelor generale de stat şi este destinat pentru a garanta recuperarea daunei, lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale şi ale avariilor de proporţii, care constituie o situaţie extremală, cauzând astfel destrugeri şi victime umane de proporţii foarte mari. Acest fond se constituie atât sub formă materială (materiale, combustibil, produse alimentare), cât şi sub formă bănească, rezerve financiare publice. Prerogativa gestionării fondului centralizat îi aparţine guvernului. Specialiştii consideră că pe viitor acestei metode de formare a fondului de rezervă i se va reduce din importanţă, - urmare a faptului că, pe măsura ce ponderea proprietăţii de stat se va diminua în favoarea proprietăţii private, şi resursele prevăzute la partea de cheltuieli a bugetului de stat, cu această destinaţie, vor scădea. În plus, această formă prezintă şi unele dezavantaje. Astfel, constituirea fondului de rezervă şi/sau de asigurare facându-se pe seama veniturilor bugetului de stat, costurile acestei protecţii nu se mai reflectă în gestiunea financiară a unităţilor economice. Se creează impresia falsă că protecţia împotriva fenomenelor viitoare şi incerte nu costă nimic.

c) A treia, şi cea mai importantă, formă de constituire a fondului destinat acoperirii pagubelor produse de calamităţi şi accidente se realizează prin intermediul unor organizaţii specializate (societăţi de asigurare-reasigurare, brocheri în asigurări, organizaţii de asigurare mutuale etc). Acestă formă se caracterizează prin faptul că fondul se constituie în mod descentralizat, pe seama contribuţiei persoanelor fizice şi juridice asigurate (prime sau cotizaţii), dar se utilizează în mod centralizat pentru acoperirea pagubelor suferite de asiguraţi, adică pierderile provocate de calamităţile naturale şi accidente se repartizează asupra tuturor persoanelor ce au constituit fondul. Crearea fondului de asigurare propriu-zisă se bazează pe principiul mutualităţii. Mutualitatea constă în accea că fiecare persoană din grupul respectiv are în acelaşi timp atât calitatea de asigurat, cât şi cea de asigurător. Toţi participanţii la asigurare au obligaţia să plătească o sumă modestă, numită primă de asigurare pentru constituirea fondului de asigurare, din care se compensează daunele suferite de asiguraţi şi se plătesc sumele asigurate în urma survenirii riscului cuprins în asigurare.