1.3. Categoria genului în limba română contemporană

Categoria genului în limba română contemporană este cercetată de mai mulți savanți,începînd de la constituirea gramaticii românești pînă în prezent. Pozițiile cercetorilor vizavi de această categorie s-au împărțit. Unii consideră că genul este o categorie lexico-gramaticală, iar alții – categorie pur gramaticală.

Cei care consideră genul categorie lexico-gramaticală sunt Al.Graur, Al. Dîrul, I. Ciornii. De exemplu, I. Ciornii motivează acest fapt astfel: ” genul la substantive nu este o categorie pur gramaticală, ci una lexico-gramaticală. Prin morfemul genului se deosebesc nu diferite forme substantivale, ci diverse substantive ca unități lexicale independente. Chiar atunci cînd opoziția de gen se realizează pe baza aceluiași morfem radical, morfemele de gen au valoare lexicală și nu gramaticală, întrucît ele se prezintă ca unități lexicale independente cu sensuri variate. De exemplu, elev-elevă, poet-poetă.”^,[5, p. 55] ,iar Al. Dîrul menționează: ”Din punct de vedere al genului se deosebesc diferite substantive ca unități lexicale. De exemplu: student- studentă, comsomolist-comsomolistă. Deci genul este o categoria clasificatoare. Toate substantivele se clasifică în diferite genuri, dar nu pot fi modificate după genuri”. [9, p. 64]

Printre cei care consideră, că genul este o categorie pur gramaticală sunt C. Dumitriu, I. Iordan, Gh. Constantinescu-Dobridor. De exemplu, Gh. Constantinescu-Dobridor socoate că genul este ”o categorie gramaticală fixă, impusă de realitatea materială obiectivă. El determină una din calasele tradiționale ale substantivului românesc.”.[6, p. 53].

Pe lîngă aceste păreri, sunt unii cercetători, printre care se numără Ion Bărbuță, I. Dumeniuc, N. Matcaș, care consideră că genul este o ”categorie clasificatoare, conform căreia substantivele se grupează, ținîndu-se seama de sensul lexical și de desinențele lor,în masculine, feminine și ambigene, iar în baza aceasta substantivele sunt repartizate la cele trei declinări:întîi, a doua și a treia.” [15, p. 29],iar în Gramatica uzuală a limbii române: genul la substantive nu este o categorie flexionară, ci una clasificatoare.Aceasta înseamnă că substantivele nu-și schimbă forma după gen. Genul nu caracterizează diferite forme ale aceluiași lexem, ci diferite lexeme”. [2, p. 51]

La baza categoriei lexicale a genului substantivelor stă categoria logică a sexului natural. De aceea există, în principiu, o oarecare concordanță între genul gramatical și genul natural al substantivelor. C. Dumitriu în lucrarea Gramatica explicată a limbii române prin genul natural definește conținutul categoriei gramaticale a genului, prin care se înțelege faptul că entitățile din lumea în care trăim, dacă sunt însuflețite, pot fi de sex bărbătesc sau femeiesc, iar dacă sunt neînsuflețite, sunt în afara sexului, adică ”neutre”. Prin gen gramatical se înelege forma pe care o are substantivul pentru a arăta că entitatea pe care o numește este de sex bărbătesc, de sex femeiesc sau în afara sexului. [10, p. 130]

Concordanța acesta se observă, mai ales,la substantive ce denumesc ființe: denumirile ființelor de sex bărbătesc se încadrează, de regulă, în clasa substantivelor se genul masculin (elev, student, gîndac), iar cele ale ființelor de sex feminin se referă la clasa substantivelor de gen feminin (elevă, studentă, lupoaică, gîscă). Substantivele ce denumesc obiecte inanimate se clasifică și ele la un gen sau altul prin analogie, cu cele ce notează animatele pe baza de indici formali, adică pe baza dezinențelor caracteristice lor. Există, însă, o clasă de substantive care la singular se comportă ca substantivele masculine, iar la plural ca cele feminine. Aceste substantive se numesc neutre. [5, p. 55].

În Gramatica limbii române , vol. I, se vorbește despre faptul că adesea însă, concordanța dintre genul substantivelor și genul natural nu se respectă. Aceasta se poate observa în special la numele de lucruri: masă este feminin, scaun neutru; lingură și fîrculiță sunt feminine, cuțit neutru; covrig este masculin, pîine este feminin, corn neutru; seceră este feminin, ciocan neutru; dintre numele părților corpului, dinte este masculin, mînă este feminin, iar picior neutru. Cele mai multe nume de lucruri se grupează - totuși la neutru [11, p. 57] . Despre acest fapt vorbește și C.Dumitriu în lucrarea Gramatica explicată a limbii române. Cercetătorul menționează că în momentul actual concordanța genului gramatical cu cel natural are un caracter relativ, deoarece substantivele ce numesc entități neînsuflețite și sunt, deci, în afara sexului nu sunt decît unele de genul neutru, foarte multe încadrîndu-se la feminine sau la masculine. C. Dumitriu vede explicația neconcordanței dintre genului gramatical și cel natural în etimologie și analogie. Astfel, substantivele românești numind entități neînsuflețite de tipul casă, stea, carte sunt de genul feminin căci ca și etimonurile lor latinești casa,-ae, stella,-ae, cartha, -ae, erau tot de genul feminin; în același sens, genul masculin al unor sudstantive ca munte, pas se explică prin proveniența lor din masculine latinești corespunzătoare -mons, -tis, -pasus, -us.

Analogia se întălnește de obicei la substantivele împrumutate din diverse limbi sau formate pe terenul limbii române, care substantive se încadrează într-un gen gramatical sau altul nu atît după genul natural, cît în mod special după aspectul lor formal care se aseamănă cu aspectul formal al substantivelor feminine sau masculine inițial moștenite din latină, iar ulterior al celor deja existente în română.[10, p. 130]

Comform gramaticilor de bază în limba română există trei genuri:masculin, feminin și neutru. Iar D. Irimia în cercetarea Gramatica limbii române considră că din punct de vedere al genului, substantivele limbii române se grupează , în primul rînd, în două mari clase, iar din aceste două clase reies trei genuri cunoscute de noi: masculin, feminin și neutru.

Astfel acele două clase sunt:

• animate: substantive care denumesc ”obiecte” înscrise în dinamica viață-moarte: om, băiat, cîine,cerb, pește,

• inanimate: substantive - nume de ”obiecte” care nu cunosc dinamica viață-moarte: bec, geam, stilou, tren. Se cuprind tot aici substantive colective precum trib, popor, neam, care denumesc realități situate în perspectiva dinamicii viață-moarte, numai la nivelul componențelor, sau substantive precum braț, picior, nas, gît, nume de realități înscrise în perspectiva viață-moarte la nivelul întregului din care fac parte.

Trăsături distinctive generale, de ordin gramarical, introduce acțiunea principiilor biologice masculin și feminin în diferențierea ”obiectelor” denumite de substantive. Acțiunea acestor principii reorganizează distincția animat - inanimat, determinînd constiuirea a trei clase de substantive:

1. substantive - nume de obiecte care cunosc acțiunea principiilor biologice masculin și feminin (tron, stilou, tom) sau care caracterizează prin abolirea acestor principii în interpretarea lor lingvistică (popor, neam) - neutru

2. substantive - nume de obiecte care stau sub semnul acțiunii principiului masculin;

3. substantive - nume de obiecte care stau sub semnul acțiunii principiului feminin.[14, p. 44]

Pe lîngă trei genuri de bază ai limbii române mai sunt și alte genuri care sunt plasate între aceste genuri, dar nu pot fi considerate ca elemente opozabile. Aflăm de ezistența genului personal, care trimite la nume proprii și comune ce prezintă persoane sau animale / obieste personificate. Acest gen se află între genul masculin și cel feminin.Despre genul personal vorbesc mai multi gramaticieni: I. Coteanu, C. Cruceanu și U. Teodorescu, D. Irimia, C. Dumitriu, M. Andrei și I. Ghiță.

În limba română, deosebirea de sex la oamienii și animale este exprimată în două feluri:

• Se folosesc cuvinte pentru fiecare dintre cele două ființe de sex opus: bărbat - femeie, frate - soră, unch - mătușă, bou - vacă.

• Creează cuvinte noi prin adăugarea de sufixe la substantive de gen opus. Formarea de substantive feminine, prin adăugarea unui sufix, pentru a desemna celălalt sex al ființei în discuție, poartă numele de moțiune, iar substantivele apte de a suferi această modificare se numesc mobile.

1. Feminine formate de la masculine cu sufixele:

• -ă: prieten - prietenă, nepot - nepoată, văr – vară;

• -iță: dotor - doctoriță, pictor – pictoriță;

• -că: ieșean - ieșeană, pui – piucă, sătean – săteancă;

• -oaică: lup - lupoaică, urs - ursoaică;

• -easă: croitor - croitoreasă, mire - mireasă;

• -esă: prinț - prințesă, negru - negresă;

• -toare: cititor - cititoare, lucrător - lucrătoare;

2. Masculine formate de la feminine:

• -oi: broască - broscoi, rață - rățoi, vulpe - vulpoi;

• -an: curcă - curcan, ciocîrlie - ciocîrlan. [11, p. 62]

Astfel substantivele mobile realizează concordanța dintre genul gramatical și cel natural cu ajutorul moțiunii. Cînd această diferențiere nu se realizează substantilele se numesc epicene: lacustra, lebădă, pupăză.

În Gramatica limbii române, vol. I, găsim substantive cu forme si genuri diferite la plural si singular.

Un număr de substantive au la singular două forme, una de genul feminin și alta de genul neutru, ambele cu același înțeles. De exemplu: la femnin:colindă / colinde, iar la neutru- colind / colinde; la feminin: beretă / berete; la neutru- beret / berete. Limba literară folosește în cazul primului exemplu forma genul neutru, iar în cazul al doilea, forma de feminin.

Uneori, formelor diferite de singular le corespunde și o diferență de sens: fascicul (sau fascicol) de lumină și fasciculă (sau fascicolă) a unei publicații. Unele substantive au la singular două forme de masculin și una de feminin; la plural au cîte o singură formă pentru fiecare gen: feminin: grăunță- grăunțe / masculin: grăunț, grăunte- grăunți. Pentru singular se folosește mai ales forma grăunte, iar pentru plural, grăunțe.

Unele substantive au o singură formă la singular și două sau chiar trei la plural, aparținînd la genuri diferite. Aceste forme au uneori sensuri diferite:

• Masculin: argint - arginți (bani de aur). / Neutru: argint - arginturi (diverse feluri te argint).

• Masculin: cot - coți (unitate veche de măsură) / neutru: cot- coate (parte a corpului); coturi ( unghi, îndoitură);

• Masculin: pas- pași( în mers) / neutru: pas- pasuri( trecătoare). [11, p. 60-61]

Din majorittaea gramaticilor studiate am observat că unii autori vorbesc și despre un așa-zis arhigen. D. Irimia referitor la genul respectiv în Structura gramaticală a limbii române ne relatează că se înscriu în categoria arhigenului substantivele care concretizează în sfera lor semantică amîndoi termenii opozoției masulin - feminin. actualizarea terminilor opoziției se face prin hiponime: copil (arhigen) → băiat(m.) - fată(f.). Prin această posibilitate de actualizare, substantivele din clasa arhigenului se deosebesc de substantive epicene, care nu cunosc opoziția de gen. În stilul științific, pentru exprimarea distincției biologice se recurge, în cazul acestor substantive, la termini ajutători: fluture mascul - fluture femelă.

Substantivele înscrise în categoria arhigenului au forma distinctă de substantivele corespunzătoare înscrise în opoziția de gen:

• Copil - băiat(m), fată(f);

• Om - bărbat(m), femeie (f);

• Părinte - tată(m), mamă(f);

• Cal - armăsar(m), iapă(f);

Sau au aceiași formă cu unul din substantivele înscrise în opoziția de gen:

• Copil - copil(m), copilă(f);

• Pisică - motan(m), pisică(f);

• Lup - lup(m), lupoaică(f);

• Capră - țap(m), capră(f).

La plural, substantivele denumind animate se înscriu de obicei în clasa arhigenului: cai, lupi, oi, ca și substantivele pluralia tantum de tipul bovine, ovine. [14, p. 44]

În Gramatica limbii române, Academia Română. Institutul de lingvistică ”Iorgu Iordan- Al. Rosseti”, despre arhigen se evidențiază următorul fapt:

Un număr restrîns de substantive admit numai unul dintre cele patru tipuri de context adjectivale:

(a) acest curaj, fapt, sînge;

(b)această cinste, miere;

(c) acești lapți, achelari, zori;

(d)aceste aplauze tărîțe.

Substantivele care satisfac unul dintre contextele specific de gen (c)/(b) se încadrează în clasa masculinelor, respectiv, a femininelor. Substantivele care acceptă exclusiv unul dintre contextele nespecifice de gen, comune clasei masculinelor și neutrelor (a), sau femininelor și neutrelor(d), nu pot fi încadrate neechivoc în nicio clasă de gen. Ele sunt caracterizate ca arhigenuri cu paradigma incompletă, prin absența fie a formei de plural, dacă acceptă exclusiv contextului(a), fie a formei de singular, dacă satisfac exclusiv contextului(d). Arhigenurile se subordoneză celorlalte genuri. [12, p. 64]

Fregvența genului în limba română.

În Gramatica limbii române, vol. I se observă că genul neutru începe să piardă teren în raport cu genul masculin. Astfel, numeroase nume recent apărute de obiecte din domeniul tehnicii aparțin genului masculin: antipozi, coeficienți, exponenți, izotopi. Alte substantive, din același domeniu, care aparțineau înainte genului neutru, încep să fie folosite tot mai mult ca masculine în anumite îmbinări:centri (nervoți), elemenți (de calorifer), față de centre, elemente. [11, p. 57]

Referitor la aceasta C. Dumitriu în lucrarea Gramatica explicată a limbii române pentru a sugera frecvența genurilor masculin, feminin și neutru în limba română a comparat toate substantivele comune și proprii din două texte, unul din epoca veche Codicile popii Bratul, manuscris din 1559-1560 în care se află 1023 de substantive și altul din epoca modernă Baltagul de M. Sadoveanu din 1930, în care se află 1621 de substantive. Analizînd aceste două texte el a ajuns la concluzia că genul ce domină în mod constant este femininul. Masculinul și neutrul cunosc schimbări cantitative sensibile. Frecvența genului masculin scade cu cca 15% în titlu și cca 10% în text de la epoca veche la epoca modernă. Creșterea frecvenței femininelor în epoca modernă este rezultatul productivității mai ales a dezinenței -ă, -e. Frecvența genul neutru se îmbogățește, cu precizarea, însă, că frecvența acestuia nu crește în acest interval decît cu cca 1%. Astfel C. Dumitriu combate ideia că genul neutru începe să-și pierde terenul. Întărirea genului neutru în zilele noastre poate constitui un argument în favoarea tezei că acest gen reprezintă o creație a limbii române [10, p. 130.]

Capitolul II. Tipologia genurilor în limba română contemporană