Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea Pedagogică de Stat”Ion Creangă” din Chișinău

Facultatea de Filologie

Catedra Limba și comunicare

Specialitatea Limba și literatura română/engleză( alol.)

Natalia Tamazlîcaru

Descrierea aspectului sincronic al categoriei genului în limba română

Teză de an

Conducător științific:

Barbăneagră Al., dr.conf.

Chișinău – 2012

Cuprins

Introducere ……………………………………………………………….3

Capitolul I. Abordarea diacronică și sincronică a categoriei genului în limba română

1.1. Descrierea evoluţiei conceptului de gen în limba română…………..5

1.2. Categoria genului în limba latină………………………......………......8

1.3. Categoria genului în limba română contemporană…………...............12

Capitolul II. Tipologia genurilor în limba română contemporană

2.1. Substantive de gen masculin………….................................................19

2.2. Substantive de gen feminin………….....................…….........…....…..22

2.3. Substantivele de gen neutru…………………...........…...................…25

2.4. Gen personal...........................................................................................28

2.5. Substantivele epicene.............................................................................32

2.6. Substantive de gen comun......................................................................35

Concluzii………………………………………………………….......…37

Bibliografie…………………………………………………………….39

Introducere

”Limba este o sursă din care fiecare vorbitor are o parte.”

B. Dupriez

Studiindu-se pe sine însuși, omul a început să studieze limba pentru că anume ea reprezintă ceva dinte cele mai semnificative trăsături ale omului. Limba îl însoțește pe om pe tot parcursul vieții sale. Fără ea omul nu s-ar descurca. Din cele mai vechi timpuri omul a încercat să studieze limbă,comentarii ale faptelor le găsim încă în antichitate, iar ca știința care studiază limba,lingvistica apare abia în secolul XIX.

Lingvistica cuprinde un șir de compartimente: fonetica, lexicologia, gramatica. Fiecare din ele avînd obiectul său de studiu. Cea mai controversată din aceste compartimente fiind gramatica. Dacă ne uităm prin prisma gramaticii, limba este privită ca un sistem de reguli. Ea poate fi comparată cu un joc de reguli stabile și implică operarea cu mai multe piese. Limba este ca un joc de șah. Dacă nu cunoști regulile sau nu le respecți, faci greșeli. Dar de asemenea, poți fi în culpe și să pierzi, dacă nu deții și nu pui în practică toate posibilitățile implicate de aplicare a unei reguli. Poți pierde, deci, dacă nu găsești „soluția”, „calea” , „mișcarea”, „contribuția” cea mai eficace la un moment dat.

Ca să nu greșești când comunici, să utilizăm regulile corect ne vine în ajutor gramatica limbii române. Din istoria sa, gramatica a cunoscut foarte multe probleme legate de părțile de vorbire, de utilizarea corectă a timpurilor, de diferite categorii. Una dintre cele mai controversate categorii gramaticale nominale este cea a genului. Categoria genului era studiată de mai mulți savanți: A.Rosseti, A.Graur, A.Dîrul, C.Dumitriu, D.Irimia, etc..

În lucrarea ”Descrierea aspectului sincronic al categoriei genului în limba română” vom prezenta categoria genului, de unde apare genul și care este tipologia genului în limba română la etapa actuală .

Obiectul de cercetare este categoria genului românesc.

Scopul lucrării constă în descrierea aspectului sincronic a noțiunii de gen în limba română.

Obiectivele:

• analiza literaturii de specialitate ;

• descrierea evoluţiei conceptului de gen în limba română

• caracterizarea genului în limba latină;

• analiza categoriei genului în limba română contemporană;

• analiza substantivelor de gen masculin

• analiza substantivelor de gen feminin

• analiza substantivelelor de gen neutru

• descrierea substantivelor de gen personal

• descrierea substantiveleloe epicene

• caracterizarea substantivelor de gen comun

metode

vt

vp

Capitolul I. Abordarea diacronică și sincronică a categoriei genului în limba română

1.1. Descrierea evoluţiei conceptului de gen în limba română

Genul este o categorie care caracterizează numele și unele forme nominale ala verbului (participiul, nominativul). Încercarea de a stabili relația dintre cele trei genuri (masculin, feminin și neutru) și anumite categorii ale gîndirii se izbește de dificultăți serioase. S-a arătat că în toate limbile indo-europene categoria genului este în mare măsură nemotivată; diferențele formale (sufixe tematice, desinențe) nu acoperă întotdeauna diferențe de sens,care la rîndul lor nu sunt consecvent marcate formal.

Dacă astăzi genul este în mare parte nemotivat, dacă în unile limbi utilitatea lui n-a mai fost simțită (engleza, de pildă, a pierdut aproape cu totul această categorie), nu înseamnă că genul n-a fost niciodată motivat, legat de gîndire și realitate. Latina și continuatoarele ei, limbile romanice, dovedesc că este nevoie să ajungem cu analiza noastră pîna la limba indo-europeană comună, ca să descoperim elemente ale legăturii dintre genuri și un anumit fel de a gîndi.

Într-o fază veche a limbii indo-europene comune se presupune că existau două genuri, relativ slab diferențiate în flexiune și formarea cuvintelor, genul animat și cel inanimat.

Genurile (sau ”clasele nominale” - expresie folosită pentru morfologia limbilor cu mai mult de trei genuri) constituie una din cele mai vechi categorii care s-au desprins din lexic; ea este categoria cea mai concretă și cea mai dependentă de semnificația cuvintelor. Diferențierea cuvintelor pe genuri corespundea la origine unui anumit mod de a interpreta realitatea; ”genul e un produs al gîndirii care s-a impus limbii. S-a născut din necesitatea de a satisface o nevoie de comunicare”.

Prima diferență certă a genului,cum s-a amintit mai sus, este animat și inanimat; ea este marcată printr-o diferență de flexiune: la singular și la plural, însuflețitele deosebesc prin desinențe nominativului de acuzativ. La neînsuflețite distincția nu era necesară, întrucît aceste substantive nu apăreau în mod obișnuit cu funcția de subiect. După cum se știe, în categoria ”însuflețite” nu intrau numai numele de persoane și de animale, ci, potrivit mentalității primitive a vorbitorilor indo-europenei consume, și substantive ca mînă,apă, foc, soare, nume de copaci etc. [16, p. 117-118]

Categoria genului la substantive s-a constituit pe baza genului natural al ființelor(sexului.). Aceste din urmă s-au scindat apoi în masculine și feminine. Dar noțiunea de însuflețit, așa cum era înțeleasă pe atunci, nu concorda cu aceea ce reprezintă ea pentru noi: de exemplu vîntul, apa, mina, ochiul intră în această categorie:mîna - fabrica lucrurilor complicate, ochiul era în stare să deoche.

Unele obiecte erau privite diferențiat, pe de o parte ca forțele active (divinități), deci însuflețite, pe de altă parte masele dirijate de aceste forțe, deci neînsuflețite; astfel în latinește, pentru ”rîu” era de o parte fluvius, masculin, pe de altă parte, neutru.

Cu timpul, mentalitatea s-a schimbat, oamenii au încetat de a vedea forțe însuflețite în dinte, nas, apă, foc, dar substantive care le denumeau au rămas în continuare masculine sau fenimine, ceea ce înseamnă că legătura dintre neutre și neînsuflețit s-a destrămat. Uriașa majoritate a însuflețitelor a rămas de genul masculin sau feminin, dar la aceste genuri apăreau acum și nume de obiecte neînsuflețite. Nemaiavînd un suport în legătură cu felul cum era concepută realitatea, neutrul a încetat de mai avea o rațiune de existență și a cedat presiunii tendințelor fonetice care, prin suprimarea consoanelor finale, au dus la confuzia neutrului cu masculin la singular; în alte cazuri pluralul neutru a fost confundat cu femininul singular, astfel că fostele neutre sunt reprezentate în continuare ca feminine. Acestă situație a dus la disființarea neutrului în limbile romanice occidentale.

În limba romînă lucrurile s-au petrecut altfel, neutrul a fost reîntărit, pe alte baze, atît în ce privește forma, cît și conținutul. La singular, neutrul s-a confundat în general cu masculinul, iar la plural sunt două situații principale: a apărut o formă de plural egală cu a femeninelor(-e) sau a extins desinența –uri de la un număr mic de substantive la care era motivate istoricește. Astfel s-a ajuns la flexiuni ca scaun / scaune sau ca vis / visuri.

În ce privește conținutul: un număr foarte mare de substantive masculine sau feminine neînsuflețite au fost trecute la neutru , punîndu-se astfel din nou, ce e drept nimai parțial, în acord categoria formală cu conținutul. Mecanismul a fost următorul: masculinele care nu aveau un plural bine întipărit în mintea vorbitorilor (pentru că era folosit rar) au căpătat o nouă formă de plural, de tip feminine, deci ansamblul ce intrau în categoria neutrului( de exemplu: geamăt, pl. gemete; mai multe exemple sunt cu –uri: nas, rîu, vînt, etc.) au rămas masculine neînsuflețite numai cele foarte mult folosote la plural (dinte, ochi). De semenea, substantivele masculine împrumutate din limbile vecine, cînd denumeau obiectele neînsuflețite, au fost apropiate fără exepție încadrate la neutru (plug, pod, izvor). Sunt mai puține exemple de feminine devenite neutre, pentru că aici trebuia schimbat singularul, deci numai acele cuvinte care se foloseau în special la plural au căpătat un nou singular de tip masculin și au trecut, prin aceasta, la neutru(pai).[13, p. 40-41]