Isă, căci ce putea face el, de unul singur.

or?

!ază-te, băiete! îi spuse Reillac. Altmin-

neargă bine. Eşti un mincinos şi un tră-

tpui dumneata! Plec la plimbare cu. ci-

— Pentru asta e timp şi mai târziu. De altfel, te înşeli, daca -ţi închipui cumva că n-o să-i găsim. Văgăuna aceea despre care vorbeai, nu poate fi prea departe.

— Pe aici au trecut, interveni Richemonte, arătând spre pământ. Se văd urmele.

— Aşa e! zise şi Reillac. N-o să ne fie greu să-i urmărim.

— 'Vroiau s-o aştepte pe mama şi pe scumpul de Florian. Aşa că avem timp să mergem pe jos.

— Asta e cel mai bun lucru. Călare e greu de înaintat. Dar să avem grijă mai întâi ca păsărelele astea două să nu ne zboare iarăşi.

Vizitiul şi doamna Richemonte fură legaţi. Soldaţii căpătară poruncă să-i păzească, după care căpitanul şi baronul porniră pe urmele lui Greifenklau.

Acestea se întipăriseră destul de adânc în pământul moale al pădurii, pentru a. fi recunoscute uşor, şi astfel cei doi ajunseră curând la locul unde erau legaţi caii.

Richemonte îi zări mai întâi. II apucă de braţ pe tovarăşul său şi-1 trase înapoi.

— Stai! zise el. Vezi colo caii?

a şi-1 zăriră îndată pe Greifenklau, în faţa

Margot, pe o piatră. Părea că-i povesteşte nteresant, căci ea asculta cu luare-aminte. colo! şopti Reillac.

ire ce-i povesteşte? De-am putea auzi! nu?! ptate. Lângă dânşii sunt nişte tufe, îndără-

putem piti. işcăm?

un sfârşit prea bun pentru câinele ăsta. . luăm prizonier, ca să-1 putem admira apoi treang!

ă se furişeze neobservaţi până la tufele mai , unde se lăsară pe vine, ţinându-şi răsu-au atât de aproape de cei doi tineri, încât iecare cuvânt.

•, asta e chiar caseta de război despre care giul? tocmai întreba Margot. ici o îndoială.

conţine? e uriaşă! ; mai cunoaşte locul acesta?

₀ vor păzi de lăcomia celor vii, astfel încât ea nu va mai cădea în mâinile vreunui tâlhar.

Spunând acestea, se întoarse puţintel spre dreapta, ca să arate exact spaţiul unde erau îngropaţi ucigaşul cu victima sa şi, cu acest prilej, privirea îi căzu pe tufele îndărătul cărora stăteau la pândă căpitanul şi baronul.

— Drace, m-a văzut! şopti Richemonte.

— Mi se pare că da, se sperie Reillac.

— Totuşi, nu. Continuă să vorbească cu Margot, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Se vede că i-a luat Dumnezeu lumina ochilor.

Da;r Richemonte se înşela amarnic. Greifenklau îi observase pe amândoi, dar avu stăpânire de sine şi urmă liniştit:

— De altminteri, asta nu-i singura comoară pe care o cunosc.

— Cum aşa? întrebă Margot, surprinsă.

— Da, scumpa mea. în ziua aceea am avut un noroc teribil. Bandiţii ăia făptuiseră totodată şi un furt de diamante. Nestematele sunt îngropate tot aici, în apropiere.

— Unde?

gândit să le îngrop împreună cu casete de ni n-ar putea bănui vreodată că aici se fel de comoară. Eşti de acord?

aşteaptă aici, Margot, până mă înapoiez. uc diamantele, i zăbovi? ece minute.

a mult. Dacă am fost urmăriţi? i nu va bănui că am urcat în munţi. Sun-ă siguranţă. n de fratele meu.

a n-aş' vrea să rămân singură nici măcar îici, unde sunt îngropaţi cei doi morţi. Ia-mă line!

fie! Peste zece minute vom fi înapoi, iar omorii nu va dura mai mult de cinci mi-peste un sfert de ceas putem porni iarăşi

mână şi o conduse către ieşirea din văgă-aflau caii, care însă nu mai puteau fi vă-nzăt.narpfl urmăritorilor.

.— Şi crezi?

— Fără doar şi poate!

Ochii căpitanului scăpărau de lăcomie. El, care de dragul banilor făcuse atâtea în viaţa lui, se afla acum în faţa unei comori, care era destul de mare ca să-1 poată scăpa de o mie de ori de toate necazurile. Numai că, la izvorul acestei bogăţii se mai afla cineva care vroia să se înfrupte şi dânsul. . . Cum ar fi putut îngădui una ca aste? Iar omul de lângă dânsul, nu era, oare, păstrătorul acelor poliţe, care-i căşunaseră lui atâtea ceasuri de amărăciune? N-o făcuse pe Margot singura lui moştenitoare? Or, ea l-ar putea moşteni doar dacă. . .

Un gând sinistru fulgeră prin mintea lui Riche-monte, devenind repede hotărâre de neclintit.

— Ce zici de povestea asta? întrebă el.

— Minunat! Cine-ar J'i putut bănui că aici se află îngropată o casetă de război!

— Şi cât de frumos ne-a desconspirat Grerfenklau locul!

— Admirabil, căpitane, admirabil! Da cum o fi ajuns el să afle taina aceasta?

— Cine ştie! Dacă am fi sosit mai devreme, desigur că am fi aflat. Dar asta n-are nici o importanţă. între-

ptate. Cel mai bun lucru va fi deci să aştep-)ape diamantele, apoi vom vedea ce e de

Poate n-ar strica nici să-ne ascundem ceva frunziş, căci am putea fi lesne observaţi.

ide!

luă înainte, urmat de Richemonte, care puţin în urmă, pentru a-şi aduce planul la /ârî mâna în buzunar şi scoase un cuţit de ire era o lamă în formă de pumnal, vom face cu caseta de război, când voia pe ea? îl întrebă pe celălalt, ca să-i abată

; e-o împărţiţii, răspunse baronul. Ziua de nai fericită din viaţa noastră. .u-mi dă prin gând s-o împart. Am nevoie pentru mine singur!

exclamă Reiliac, dând să-şi întoarcă re-îţi închipui c-o să-ţi las toată comoara?

ha, atât de nebun nu sunt, pentru că . . .

385 Ultima iubire a lui Napoleon

Desfăcu haina mortului şi cotrobări prin buzunare. 'Găsi o pungă doldora şi un portvizit plin cu bancnote. Luă totul cu mâinile tremurând de emoţie.

— Am câştigat partida! A lăsat-o pe Margot moştenitoare unică şi. cum ea se află în mâinile mele, eu voi-fi, de fapt, adevăratul stăpân. Acum n-are decât, să vină Greifenklau şi să îngroape diamantele. îl voi culca la pământ cu un glonte, îndată ce voi vedea că şi-a isprăvit treaba.

Aşteptând sosirea locotenentului, vârî prada în buzunare. Dar abia termină, că şi auzi o împuşcătură.

— Ce să fi fost? se întrebă el, tresărind. O împuşcătură! Drace! încă una... şi încă una! Trei! Veneau dinspre partea unde se află coliba cărbunarului. Ce s-o fi întâmplat acolo? Trebuie să aflu!