Ilţumesc, scumpul meu văr, şopii bolnava.

nţată că ai spus adevărul.

—:_Cred şi eu că nu-ţi este cu totul indiferent daca verisoara dumitale e împuşcata sau nu, zise doamna Richemonte, pe ton glumeţ.

Ea intervenise în discuţie pentru că vroia să evite declaraţia de dragoste care plutea în aer, dar baronul nu-i sesiză intenţia.

— Oh, mătuşico, n-o lua aşa! Nu din punct de vedere general sau al legăturilor de rudenie dintre noi. Vroiam să zic că mi-arn dat seama de faptul că inima mea apar ţine Margotei!

— Vere! exclamă bolnava, speriată.

— Da! spuse el. Sper că mă vei crede. Simt că mi pot trăi fără dumneata.

Se pregătea să se lase în genunchi înaintea patului, iar renunţă la asta văzând gestul fetei, care-1 opri.

— Glumeşti! spuse ea.

— Să glumesc? Dimpotrivă, te rog să crezi că sunt mai serios ca oricând.

Ea zîmbi cu blândeţe.

— îmi parc rău de dumneata, vere.

— De ce? întrebă el, mirat.

— Pentru că, în cazul acesta, va trebui să mori.

Mitea deveni logodnicul meu. Trebuia să te i dacă nu te vei izbi de vreo piedică, de piedică ar putea fi? Eşti cumva logo-

de mult.

dividului ăluia am să-i- sucesc gâtul . . . iar-cum cred, într-adevăr, că glumeşti, in cap "cu seriozitate.

-o lua în nume de rău, dragă vere, dar ai i neprevăzător. Te compătimesc, dar sunt a, până la urmă, iţi vei găsi şi tu fericirea, ^ichemonte. îi puse uşurel mâna pe umăr.

nu lua chestia asta prea în tragic! îl rugă iica mea nu se înşalâ crezând în tăria du->aseă mai mult chiar decât dumneata însuţi. . într-adevăr, logodită?

glumesc deloc . . . Paris?

nâ linişteşte puţintel. Dacă ar fi cunoscut îeva de care să se fi îndrăgostit, ar fi fost >s pentru mine. Dar, de vreme ce şi-a dă-

totuşi sub înrâurirea primului refuz şi s-ar li putut răzbuna.

— Dă-mi voie să păstrez deocamdată tăcere in privinţa aceasta, spuse doamna Riehemonte.

— Pentru ce?

— Consideraţii familiale...

- în cazul acesta, mă supun. Dar spuneţi-mi cel puţin ce meserie are?

— Ofiţer.

— Îmi închipuiam, francez?

— Nu, e german.

- Asta e deja şi mai uşor de iertai. Mulţumesc pentru informaţie. Mama ştie deja?

— Da.

— De necrezut! Mi s-a părut întotdeauna că şi ea îşi doreşte să ne vadă uniţi. . .

— Atunci, trebuie să-ţi destăinuiesc că mama dumi-tale a aflat abia azi despre logodnă.

— Şi ce-a spus?

— Ne-a felicitat.

El se scărpina după ceafa, apoi îi întinse mâna. Ivi t-o ţinu strâns şi întrebă:

- Eşti supărat pe. mine. Romain?

:â şi răspunse:

rmieră nu trebuie să fie veselă, domnule

nu, de vreme ce însăşi bolnava e veselă? si se întunecă. Cine e vesel, trebuie să se şi fericit te simţi mai ales atunci când i iubit. Gândul acesta o străbătu ca un ful-;a oftă când spuse: diez pe domnişoara. :e, mă rog?

de bine să poţi fi veselă!

2htru ce nu poţi fi şi tu veselă? o întrebă o de bărbie cu vârfurile degetelor, se capul.

)tiv aş avea să mă simt fericită? celaşi motiv pe care-1 are verişoara mea. i întrebător, dceşti?

>mnule baron.

-icire mai marc poate exista pentru o fată, odnic?

işoara are un logodnic? exclamă ea, spe-. e?

Ultima iubire a lui Napoleon

\şa? .... şi apoi. chiar ruptă din soare să fie, eu Cunosc lotuşi alta, care-mi place mai mult. Fala se făcu roşie ca para focului. __Şi nu mă-ntrebj cine-i aceea? stărui el..

— Cum aş putea să întreb ceva care te priveşte doar pe dumneata?

Tocmai tu eşti singura care poate întreba, căci eşti si aceea pe care eu, unul, o găsesc mult mai frumoasă . . .

— Ah, lasă-mă! Nu merit să-ţi baţi ioc de mine în felul acesta.

—. Să-mi bat joc? Ce-ţi dă în gând! Eşti de zece ori mai frumoasă ca cealaltă, spuse el, petreeându-i braţul în jurul mijlocului.

— Lasă-mă, domnule baron! zise ea în şoaptă. — Vom fi auziţi . ...

Nu! răspunse el. O să te sărut atât de uşurel pe buzele tale frumoase, încât n-o să ne audă absolut nimeni.

Oh, nu. nu... te rog! Nu trebuie să se întâmple asta ....

— Şi de, ce nu?

— Dumneata eşti baron . . .

aron ramase în faţa Împăratului cu cehii in in elev prins eu lecţia neînvăţată. e că ai s^ust, baroane, spuse Napoleon, lui ironic. Sper că-mi vei ierta întreite . . .

fel, n-aveam deloc intenţia să vă stingheră mă informez de starea frumoasei noastre am gândit să trec o clipă pe-aici. Unde se ira Richemonte? ia de alături, Maiestate. ură?

. mama ei. irbit?

i la dânsa veneam. Sire. u-i oprită intrarea? ele vor fi fericite de vizita Maiestăţii

i-raa! porunci împăratul, in felul său scurt

3e apropie de uşa si. deschi/and-o. strigă: atea Sa!

__ Ne-a părăsit de curând, Sire, răspunse doamna

Richemonte.

— Şi ce spunea?

__ Ne-a asigurat că nu e nimic grav. dar a recomandat linişte deplină.

__ Acelaşi lucru mi-a spus şi mie.

Din nou îşi plimbă privirea, cercetător, de la mamă la fiică, de parc-ar fi încercat să le cântărească sentimentele, estimând gândurile fiecăreia, în parte, apoi zise:

— Domnişoara a fost rănită din cauza mea. Aceasta mă obligă la recunoştinţă. îmi îngăduiţi câteva întrebări?

Doamna Richemonte se înclină. - Domnul Richemonte mai trăieşte?

— Nu.

— Sunteţi văduvă, aşadar?

— Da, Sire.

— Datoria suveranilor e să ajute văduvele şi orfanii. Aveţi ceva proprietăţi, avere?

— Suntem sărace, Sire.

— Ba, dimpotrivă, sunteţi foarte bogată, doamnă. Cine posedă o fată ca a dumneavoastră, posedă o imensă avuţie ... Spuneţi-mi, domnişoara e cumva logodită?

îgura mea dorinţă e să fiu fericită, ocoli îsul.

în cercurile acelea vei fi fericită, i mă îndoiesc de asta, Sire.

întrebă el, sfredelind-o cu privirea.

0 fericire modestă, uneia strălucitoare.

ţi foarte bine să faci parte din cercurile

1 ieşi prea mult în evidenţă. Modestia ade-colo preţuită. Dumneata ai suferit pentru mă simt dator să-ţi port de grijă. Ai putea unui ofiţer superior şi o podoaba a seama a avut cinstea să vă informeze că sunt

at, cu un ofiţer tânăr.

lintea lui un întreg viitor.

şti?

ită inima.

iti privirea într-un colţ al încăperii şi

eva clipe:

; frumos! Bine! Vreau să-1 cunosc şi să-!

3ă merit. Cum îl cheamă?

împăratul tresări puternic!

— Nu cumva o fi acel căpitan de Sainte-Marie?

— Ba da, Sire.

— Nu va fi soţul dumitale!

Rostise aceste cuvinte pe un ton care nu admitea replică, dar Margot răspunse totuşi calm:

— Pe ce îşi întemeiază Maiestatea Voastră această afirmaţie? \

— Mă voi opune eu! răspunse el. scurt.

Ea îşi sprijini capul în mână şi-1 privi pe furiş, ca şi cum nici n-ar fi vorbit cu un împărat.

— Maiestatea Voastră va avea în mine o supusă foarte neascultătoare.

— Şi domnişoara va face cunoştinţă cu un împărat foarte aspru. Unde se află acum căpitanul acela?

— Era în escorta Maiestăţii Voastre.

— A fost îndepărtat. Voi pune să-1 caute! Spunând aceasta Se ridică brusc, hotărât să nu i-o

cedeze cu nici un chip pe Margot acelui tânăr oarecare.

— Până mâine te vei hotărî, domnişoară, dacă vrei să devii o ascultătoare supusă sau nu. Şi numai de dumneata depinde ca aşa-zisul ,,logodnic- să fie iertat de diz-

cu el. în cele din urmă, îşi recăpăta graiul

!Um văd, domnişoară, te bate gândul să intri

:ire?

ăspunse ea, cred că orice cetăţeană fran-

ptul să dispună de soarta ei. Prin ur

rt singură de grijă şi nu voi îngădui nimâ

:ărască viitorul.

ică o privire sălbatică şi zise:

i foarte frumoasa, dar... foarte puţin in

daie, iară să salute măcar. Chipul său părea ă, cu acea expresie de efigie pe care-o căpăta ia o hotărâre nestrămutată, norocire! se tângui domna Richemonte. Sun-

oc! Am câştigat!

ista?

atul poate iubi'o fată săracă, din "popor, dar

istă. Dacă a avut intenţia să mă atragă în

a, cu siguranţă că acum .a părăsit gândul

împăratul, închise la loc deschizătura şi se uită pian celelalte. Şi astfel putu să privească în camera lui Napoleon, în care acesta tocmai intrase.

— Să vină baroana! îl auzi pe împărat poruncind. Servitorul ieşi imediat.

— Să ştii că acum va întreba de mine, îşi zise ( fenklau.

Corsicanul stătea într-un fotoliu, cufundat in gânduri. Când intră doamna de Sainte-Marie, dânsul ridică rej-pede capul şi o privi străpungător.

- Eşti o bună franţuzoaică? întrebă el.

— Cred că da, Sire.

— Vei avea prilejul să mi-o dovedeşti. De când e ruda dumitale, căpitanul acela de marină, logodnicul domnişoarei Richemonte?

Ea tresări puternic. Aşadar aflase. De la (ine?

— De câteva luni. răspunse dansa, prevăzător.

— Unde a cunoscut-o?

— La Paris.

— 1] bogat?

- Da, răspunse calm.

- De când se află aici la dumneavoastră?

;a fi aici fără să ştiu şi eu.

i pune să se cerceteze imediat toate un-

aveţi ceva să-mi spuneţi?

jtcţi pleca.

s odaia, că Împăratul puse mâna pe clopot.

1 Drouet! porunci el servitorului care

nici două minute şi generalul se înfăţişă. aminte de căpitanul acela despre care am i?

Sire.

ă pun mâna pe el. Porunceşte imediat să ită ferma! Dacă nu e găsit aici, atunci sa ule de călăreţi în căutarea lui! Nu poate

nn de concediere, dar Drouet nu se clinti, ai e?

prizonier a fost adus. ! Altceva?

la duşman, Maiestate, a care duşman? De la englezi sau de la

Generalul se îndepărtă. După scurt ump servitorul îl anunţă pe căpitanul Richemonte, pe care-1 introduse.

Napoleon îl cerceta atent cu privirea, dar nu putu descoperi nici o asemănare între el şi Margot.

— Unde eşti născut, căpitane?

— La Paris, Sire.

— Unde ai locuit in ultimul timp?

— La Paris.

— Erai în serviciu?

— Nu.

- De ce nu?

— Vroiam să-l servesc doar pe împăratul meu, nu şi pe regele care ne-a vândut duşmanilor.

— Frumos, căpitane! Devotamentul acesta va fi răsplătit. Ai rude?

Căpitanul tresări.

— Da, răspunse el, mamă şi soră.

- Cum o cheamă pe sora dumitale?

— Margot, Sire.

Napoleon dădu din cap, apoi zise:

— Dar nu semeni deloc cu dânsa.

— Atât mama cât şi sora îmi sunt vitrege, Maiestate.

rn avut timp, şi-apoi sunt certat cu dan-

at?