I e cu neputinţă!

cuvinte ale bătrânei, baronul înălţă din •âmbă buzele într-un rictus maliţios, itinţă? De.ce? Domnul Albin are pasiuni are. Joacă pe sume mari şi dăruieşte câte e bijuterii în valoare de zeci de mii de nu mai are. Leafă nu mai primeşte, câtă iul e prizonier. De ce vă prinde mirarea, i sa a devenit atât de mare? dacă va izbuti să iasă cu faţa curată — Ichemonte. E fiul meu vitreg şi cu toate rtfit pentru dânsul. Acum sunt şi eu să-:ă singur capul cum să iasă din încurcă-însă, domnule baron, nu-ţi datorez nici [turnire, pentru că-1 sprijini în risipa lui ică nu i-ai fi dat nimic, ar fi fost nevoit ască cu puţin.

rieillac străluceau într-o lumină ciudată. le o bucurie drăcească, lăcomie şi eon-

aţi, doamnă, spuse dânsul. Oricare altul ; la fel. De altminteri, e fiul răposatului

— Eu mă refeream, la cele trei, pe care le mai am şi acum în mână.

Văduva îl privi pătrunzător, dar el susţinu această privire.

— încă trei poliţe? De la mine? întrebă dânsa. Te înşeli sau îţi permiţi o glumă nelalocul ei.

— Ba nu e defel o glumă. Aţi vorbit de unele în alb, care urmau să fie completate mai târziu. Ei bine, au mai fost trei, iar când soţul dumneavoastră şi-a dat sfârşitul, domnul Albin a primit suma de la mine. Având în vedere că nu- vi le-am prezentat încă, n-am oare dreptul, deci, să vorbesc de consideraţie?

Doamna Richemonte sări în sus pentru a doua oară.

— E adevărat? strigă ea. Albin a primit suma?

— Da. în total o sută cincizeci de mii de franci!

— Dumnezeule sfinte! gemu bătrâna, acoperindu-şi faţa cu mâinile. Şi eu am numai o rentă de două mii de franci!

— Voi fi nevoit să pun poprire pe veniturile dumneavoastră.

La una ca asta nu se aşteptase. Se uita la el cu ochi holbaţi.

poliţe în valoare de o sută cincizeci de pe care vi le-am adus chiar acum. Doriţi

împreună mâinile:

vezi dumneata că-mi este cu neputinţă?

luit să dai fiului meu vitreg o asemenea

i-te de iscălitura mea?

semnătura dumneavoastră mi-a îngăduit-o,

punse baronul, zâmbind. Daţi-mi voie să

vă înşelaţi spunând că vă e cu neputinţă

Dumnezeu aş putea? jrul unui singur cuvânt. Şi acesta ar fi

întrebătoare. Baronul îşi plimbă privirea tă a domnişoarei Margdt. aşteţi cred destul de bine, doamnă — zise irnizoruî armatei marelui împărat şi am ie în această calitate. Pot oferi unei fe-nă de strălucire şi încă de pe vremea când mneavoastră v-am spus că o iubesc pe oastră. Am fost respins, sub cuvânt că

de o săptămână întreagă. De "azi în opt zile vreau un

răspuns. Chibzuiţi bine asupra celor ce aveţi de făcut. Respectele mele!

Plecă, lăsându-le pe amândouă femei în culmea agitaţiei.

Margot tăcuse tot timpul. Chipul ei nu exprima tristeţe, ci, mai degrabă, o ură nemărginită, pe -care maică-sa n-o observase, fiind prea preocupată de propriile-i simţăminte.

— O sută cincizeci de mii de franci, se tângui bătrâna. Ai auzit, Margot?

— Da, mamă.

— Şi eu nu-i datoram nimic. E un şarlatan.

— E un diavol, mamă. De la început a lucrat, cu socoteală, în primul rând 1-a încurcat pe bietul tata în datorii, îndemnându-i pe el şi pe Albin la joc. După aceea te-a făcut pe tine să iscăleşti poliţele. Acum, suntem pierdute, dacă nu-mi dau consimţământul la căsătorie.

— Asta nu se va întâmpla! Nu, niciodată!

— Totuşi, replică 'fata, liniştită în aparenţă. I l-aş putea da.

— Vorbeşti prostii, Margot! replică mama, speriată.

ndă spre ea mâinile murdare,' şi care credea te cumpăra cu aur şi uneltiri ordinare, ridar...? întrebă bătrâna, temător. Vorbeşti atât , fetiţoi

gest mândru, fata îşi dădu capul pe spate şi-şi ia ca ochi învăpăiaţi. In privirea ei se citea o nestrămutată. Nările îi palpitau, iar inima îi tât de tare, încât tremura din tot trupul.

exclamă Margot printre dinţii strânşi, oh! t dintotdeauna demonul familiei noastre. El e ! tot ce ni s-a întâmplat şi acum ne duce spre Dar înainte de a te prăbuşi în mizerie şi pe | pa, iubita mea mamă ...

îcă la picioarele bătrânei, îi cuprinse genun-iinile şi-şi ascunse fruntea în poala ei. -emurătoare a văduvei mângâie cu duioşie pă-

al fetei.