
- •1 Căpitanul gărzii imperiale
- •Irt se aflau, într-o după-amiază, câţiva [ cărţi. După vorbă, păreau să fie fran-
- •I e cu neputinţă!
- •Văduva îl privi pătrunzător, dar el susţinu această privire.
- •Iniştitâ, copila mea, fii liniştită! Nu mi pot cerul ar putea îngădui triumful unui astfel
- •Iceeaşi linişte cu care îţi dau banii. Vreau satisfacţie. Margot va şti că eu sunt acela compromis, căsătorindu-mă cu sora unui
- •I, mă concediezi?
- •3. Pharao* şi biribi**
- •Isăzică aţi trăncănit pe socoteala mea . . . Cuvânt! replică doamna Richemonte.
- •3St muncă, nu glumă — răspunse cel în-
- •Iceţi conaşule. Nu se ştie ... »
- •Ipte bună!
- •X poate intra nimeni!
- •Iţă, tot nu pricep încă de ce a trebuit să facă 5i-apoi, ce legătură au cizmele cu primejdia
- •Idela rezultatele războiului. Delegaţii nu iz-
- •Imediat, căci cunoştea direcţia în care trebuia s-o apuce.
- •I zici că banii sunt într.-o ladă?
- •II zărise pe Greifenklau, care stătea la doi paşi de dânsul, cu armele îndreptate asupra lui.
- •Iţer. Cu asta te, am lămurit.
- •I cu legea, care se ţineau ascunşi prin vă-nde ieşeau la iveală când era vorba de dat
- •Intrând, văzu o tânără fată torcând şi care se ridică îndată, întrebându-1 prietenos ce doreşte. Privirile, însă, îi erau îngrijorate.
- •Ia se întoarce acasă abia la noapte?
- •Ipse şi chipul I se îmbujora iarăşi, ai spus, duduie? Fabier?
- •I se păru că auzise pomenindu-se numele
- •Imesc. Nici n-ai de ce te teme. Boare, dar generalul îl rugă: rog, rămâneţi. Bandiţii tocmai au ieşit la
- •Iul Richemonte?
- •Iu interveni: ........
- •Voi ruga să-mi acorzi câteva minute mai
- •Icuviinţă din cap.
- •Ilţumesc, scumpul meu văr, şopii bolnava.
- •1 Păstrat credinţă Patriei, Sire, şi m-au
- •Iseamna nenorocire, zise doamna Riche-
- •Izbi de o împotrivire foarte dârză.
- •Ia oameni de câţi ai nevoie.
- •I eu că vreau să-I curăţ hainele, u. Dar cal de unde iau? ta nu-I prea greu de găsit. Dar încă nu ştii nimic: Margot şi marna ei ă cu mine.
- •I călătorim? în trăsură? I asta ar fi prea bătător la ochi şi greu in 'om călări. ; bărbăteşti?
- •Iu altul.
- •Ie Richemonte, re s-a întâmplat? întrebă el. Eva ce n-aş putea comunica Maiestăţii Voas-?amera Sa, răspunse cel întrebat, şte aici! zise Napoleon, poruncitor.
- •Iclinare. Inima lui Piichemonte bătea ne-
- •Vedem dacă vrea să se lase spânzurat, ă fac eu?
- •Isă, căci ce putea face el, de unul singur.
- •Ieşi repede dintre tufe şi alergă către ieşirea văgăunii.
- •Inventat-o? /estit-o numai ca să ne salvăm. Ei ne-au
- •3Ână atunci, caseta se poate duce dracului.
- •Ijungă la văgăuna cu pricina fără a ieva.
- •1. Căpitanul Gărzii imperiale ...... 5
Iu interveni: ........
ţoara ştie cum e mai bine, Plec, deoarece flă în mâini bune şi sub privegherea unor
-fămi n nlpnăriimp adâncă si ceremonioasă
Greifenklau dădu doar din cap, fără să răspundă. Apoi se duse îndărătul casei, unde se afla Florian, că-ruia-i şopti în trecere:
— Vino după mine, fără să fii observat.
Mai înainta puţin, apoi se opri. Vizitiul nu întârzie să-l ajungă.
— Ce s-a întâmplat? întrebă el.
— Ceva de necrezut: împăratul s-a îndrăgostit de Margot.
— Asta vede oricine.
— Vroia să fie de faţă la pansat.
— De . . . curiozitate împărătească . . .
— Aşa se pare. N-am vrut să îngădui asta, şi ne-am cam luat la harţă.
— Drace! Un ofiţer german cu împăratul Franţei! Şi asta după ce i-ai salvat viaţa!
— Recunoştinţa unui împărat, deloc diferită de aceea a unui jitar oarecare! De altminteri, nici nu m-aş fi aşteptat la prea multe mulţumiri.
— Acum, însă, te poţi aştepta.
— Ştiu!
— Trebuie să te pui în gardă!
— Mi-a şi trimis vorbă prin Jân Hoorn că nu mai
nde te găsesc?
făcu nevăzut în întuneric.
un târziu, Greifenklau îi auzi paşii înă-
, răsarindu-i alături, statura impunătoare a
•ebă el.
găsit; întâi pe doamna Richemonte, apoi roarţă,
u spus? •gem!
na Jeannette.
'in cap nu-mi trece! Nu mă. îndepărtez în, i de Margot! i poţi s-o faci, totuşi. sa?
ce nu împăratul se va aşeza lângă ea în rinele o vor lua cu ele pe Berta Marmont. ite?
nu? Fata se pricepe de minune să umble de leac şi alifii. O vor lua cu ei la fermă.
— Pentru că te pot vizita foarte lesne acolo. Şi, apoi, coniţa n-a ales această cameră pentru dumneata fără anumite gânduri.
— Crezi?
— Da. Acum haide! O să-ţi povestesc totul pe drum. Trebuie să ajungem cât mai curând cu putinţă acasă şi, deoarece nu e nevoie să mergem pe şosea, o să sosim mai curând decât trăsurile.
JBIRE i*OLEON
ă repede la picior şi coti pe un'drumeag doar cât să poată merge două persoane
, ce-i cu odaia aceea misterioasă? L rând pot veni acolo la dumneata fără ca de seamă, căci e o scară în spirală care de-a dreptul în grajd. în al doilea rând. poţi vizita pe domnişoara Margot de câte ră să fii văzut. Şi în al treilea rând . . . incipal. , i
etlicul doamnei baroane. lin ce în ce mai curios. ?ra aia, scara in spirală duce sus pe aco-;ră al clădirii principale. Dumneata vei
acolo. Dumneata vei fi singurul care vei putea pătrunde, fără -teama că vei fi surprins.
.— Pentru ce? E o perspectivă atât de frumoasă de acolo de sus? .--'•-..
— Şi încă ce frumoasă!
— Ce înseamnă tot misterul acesta?
— Pentru că peisajul e cu atât mai minunat eu cât îl guşti mai în taină. ^j
— Vorbeşte mai lămurit!
— Trebuie să-ţi spun, domnule . . . căpitan de marină, că ai avut un adevărat noroc întâlnindu-mă, căci eu sunt singurul servitor care cunoaşte totul. Odăile de la etaj au în mijlocul plafonului câte o-gaură de ventilaţie, care. toate: duc sus: pe-acoperişul-terasă. Ele sunt închise cu nişte garnituri' rotunde, rcare"pot fi -scoase de-pe acoperiş, fără să-se. bage 'de .seamă din- camere, deoarece plafoanele sunt foarte bine tapetate.
:-.-^- încep să pricep. : - ~- - .....
. — -Ei, vezi! Dumneata"-eşti acum- un soi de diplomat ... - ' •
— întocmai.
— Diplomaţii vor să audă şi să vadă. Dacă scoţi gar-
zi! Generalul Drouet tot acolo locuieşte. Şi eva, dragă domnule căpitan de marină din t servit de o singură persoană, şi aceea sunt i totul. Eşti mulţumit? uit decât mulţumit.
vei avea nevoie de mine, fie ziua sau noap-un şnur cu clopot, care se află în cămăruţa i se aude nici un sunet, dar eu primesc jos semn pe care nimeni nu-1 înţelege. îţi dai ce vrea baroana? ă bănuiesc.
•este să te plimbi cât mai des pe acoperişui-ntru că, vezi dumneata, ea e de obârşie ger-ărul conaş ţine şi el cu Germania, şi cu )us tot ce era de spus. Acum, însă, pădurea i drumul duce prin câmp deschis. Tine-te omnule!
luă înainte, iar Greifenklau îl urmă. Astfel, ând la fermă, dar nu la intrarea principală, spate.
icepi la căţărat? întrebă Florian. ă da.
stătuse lipită de perete, se ivi o deschizătură în formă de uşă.
— Asta-i scara în spirală, zise Florian.
— Şi spui că numai dumneata o cunoşti? Dar poţi fi lesne surprins aici.
— Ba deloc. Partea aceasta a grajdului e despărţită de celelalte şi doar eu intru aici. Când închid afară, sunt în deplină siguranţă. Aşteaptă te rog câteva clipe!
Se apropie de uşa din faţă, pe care o deschise pe dinăuntru. Când ieşi în curte, o încuie pe dinafară.
După câteva minute, vizitiul se întoarse . . . împreună cu baronul de Sainte-Marie. Acesta se repezi la Greifenklau şi-i strânse mâinile cu căldură.
— Fii bine venit, domnule căpitan! îi zise. Florian mi-a povestit pe scurt cele întâmplate. îţi datorez recunoştinţă nemărginită. Am auzit ce musafiri înalţi primim, şi asta nu mă bucură deloc, căci vom avea de lucru până peste cap. O să te mai vizitez curând, ca să-ţi mulţumesc încă o dată.
— N-ai ce să-mi mulţumeşti, domnule baron — spuse locotenentul. îmi dai voie să-ţi înapoiez pistoalele, care mi-au fost de mare folos.
ai aflat că domnişoara Margot e rănită? sricire, da. Mi-a spus Florian. E grav? veni însoţită de o infirmieră pricepută.
simplă, dar foarte cumsecade şi pe deasu-fiica văduvei Marmont, care are o cârciu-ire.
Sainte-Marie tresări puternic, •ebă el. Berta Marmont? cred c-o cheamă! a lui Dumnezeu! Cum s-a putut întâmpla
t nevoiţi să oprim acolo, ca să facem un
cu prilejul acesta fata s-a dovedit atât de
:t doamna baroană a hotărât s-o invite la
asta mă uimeşte. Dar n-am timp de pier-
mprejurările şi nu-mi vei lua în nume de