Imesc. Nici n-ai de ce te teme. Boare, dar generalul îl rugă: rog, rămâneţi. Bandiţii tocmai au ieşit la

;'o datorie de onoare pentru noi să apărăm

pe general în lături şi sări afară.

uchy se şi aflau la lucru. îşi descărcaseră

:um se apărau cu săbiile. Gourgaud fusese şi

speriat al cailor, răcnetele bandiţilor, îm-re mai răsunau încă, zăngănitul săbiilor, reau mai degrabă o scenă din infern. rii fuseseră ucişi, astfel că Napoleon şi cei aflau singuri în faţa bandiţilor. Jan Hoorn, vizitiu al împăratului, întorsese biciul şi-i iţi peste cap. Dar, în curând, se văzu nevoit sze toată atenţia asupra animalelor neliniş-

apărau cu mult curaj şi iscusinţă. Câţiva ă răniţi, dar aceasta nu făcu decât să le spo-

— Acum e acum! Pe ei, Grouchy! *

Se năpusti în mijlocul duşmanilor şi începu să rotească sabia cu o repeziciune fantastică. La început, bandiţii se dădură înapoi, dar nu trecu mult şi fu complet împresurat de dânşii.

La fel i se întâmplă lui Grouchy, care-i urmase pilda, îndepărtându-se de trăsură şi avântându-se în mijlocul tâlharilor.

Era o luptă pe viaţă şi pe moarte, care însă nu putea dura multă vreme.

Când împăratul şi mareşalii, împreună cu doamnele, părăsiră locul primului atac al bandiţilor, rămaseră în urmă doar Greifenklau cu vizitiul.

— Afurisit lucru! mormăi birjarul. Acum suntem singuri în hodoroaga asta.

— Iţi închipuiai, cumva, c-o să se înhame împăratul? râse Greifenklau.

— Hm! N-ar fi stricat. Când se-nhamă ăla la ceva,

ărpină la ceafă şi mormăi: reţi, într-adevăr, să las toate astea aici? te!

nci să le ia dracu', deşi o să-mi cam pară iu; de câte ori m-oi gândi la ele. Dar ţin la onoarea mea. Nu vreau să se poată spune I sunt un jefuitor de cadavre, frumos din partea dumitale. Haide, adu

; întâi cel de-al doilea felinar, ată, deşi era stricat. După un sfert de ceas din loc.

i în trăsură? întrebă vizitiul. i dumitale, da. mai bine să vă aşezaţi colea lângă mine, pe

fim împreună dacă, Doamne fereşte, se mai

i. Patru ochi văd mai bine decât doi şi-apoi,

i şi niţeluş de vorbă.

rtate! Fă loc!

:apră şi trăsura porni in trapul calului.

. — Hm! mormăi el. Proastă afacere!

— Care anume?

— Nu ştiu dacă e bine să vă mai supăr şi cu asta.

— Vorbeşte!

— Păi să vedeţi, tot atacul ăla mi s-a lămurit acum pe deplin. Am rămas, la început, c; m mult pe gânduri, căci un adevărat vizitiu, carc-şi cunoaşte bine me:eria, nu trebuie să coboare de pe capră. Dar după ce m-am gân-cit şi m-am răzgândit, l-am ajutat, to.uşi, pe¹ individul aceia să plece pe lumea ceălaliă. Până aici, totul e în regulă. Dar chestia cu dumneavoastră, domnule, e o enigmă pentru mine, o enigmă pe care n-o pot dezlega.

— Cum adică?

— Păi da, când aţi fost prima oară la noi, de le-aţi adus pe coniţele Richemonte, vă numeaţi Grelfenklau şi eraţi neamţ. Acum vă numiţi deodată Sainte-Marie şi sunteţi franţuz, ba încă şi căpitan de marină . . .

— Şi asta îţi provoacă dureri de cap?

— Păi, cam da .. .

— Atunci ia spune, ce ţi-ar plăcea ţie mai mult să fiu, franţuz sau neamţ? _

— Ei bine, dacă vreţi adevărul gol-goluţ, atunci trebuie să vă mărturisesc că \m sinpur neamţ mi-e mai HraP

Sunt câţiva anişori de atunci şi-am învăţat şte în vremea asta. Acum poţi să-mi spui şi ă eşti cu adevărat francez, îrman şi mă numesc Greifenklau, după cum

dumneata adineauri.

fie! exclamă Rupprechtsberger, nemţeşte, ti, domnule, şi ţi-o doresc din toată inima i Margot.

unde şi până unde . . . ? şi, puţin stingherit.

:-umva, domnule, că dacâ-s vizitiu n-am ochi apoi, am aflat tot ce priveşte familia Riche-

de la unul de-al lor. :ine? :ăpitanul cu acelaşi nume.

fost lumină în pădure, vizitiul ar fi putut irea care se aşternuse pe chipul lui Greifen-zite îl înfricoşară, căpitan? întrebă el. A fost ăla pe la fermă?

acum o săptămână.

A văzut-o pe baroană?

"•a"nn rlin rr>lp rlnuă doamne?

— De unde? Hm ... nu ştii că dumnealui vine foarte des la Raucourt?

— La Raucourt? Habar n-aveam!

— Păi îşi are cartierul la Sedan.

— Locuieşte la Sedan? Probabil că în calitate de furnizor al armatelor Împăratului?

— Chiar aşa.

— Pe toţi-dracii! Asta înseamnă că primejdia n-a fost nici pe departe depăşită.

— Nici o teamă! Câtă vreme mai sunt şi eu pe-aici!

— Dar spune-mi, te rog, cum se face că te vezi cu individul acela?

— Păi să vezi! într-o zi le-am dus pe coniţele la Sedan, unde am oprit la hanul nostru obişnuit. Tocmai îmi duceam caii la grajd/când numai ce se apropie de mine un domnişor elegant şi mă întreabă:

— Dumneata le-ai adus încoace pe cele trei cucoane care au coborât acum?

— Da.

— Cine-s ele?

— Una e baroana de Sainte-Marie. Celelalte două sunt musafire de-ale dumneaei, doamna şi domnişoara

s să fiu cât mai prevăzător. După ce am ^rerne tot felul de nimicuri, numai ce-1 aud

3Uă doamne Richemonte au venit singure la

u, domnule. Lipseam în ziua aceea.

venit cineva odată cu ele?

pot aminti, de ce să vă mint.

, poate că-ţi aminteşti de un nume .german,

1 l-am auzit în viaţa mea. mă iscodi atunci cu privirea şi urmă: oară când ne^am văzut, ţi-am dat un napo-nu-i aşa? Vrei să mai câştigi nişte bani?

depinde de dumneata.

ţeles, aş vrea să încep numaidecât să-i câştig,

* cât o să-mi plăteşti?

x douăzeci şi cinci de napoleoni, şi mai ca-

în funcţie de valoarea serviciilor pe care mi

nulţumit, domnule.

niciodată la ferma voastră. Şi nici de cunoştinţa noastră nu trebuie să ştie nimeni. Pentru fiecare veste, vei căpăta o plată îndestulătoare. Caută mai ales de află clacă vin scrisori de la Berlin, iar în caz că eşti în stare să-mi spui dacă sunt iscălite Hugo de Greifenklau, răsplata va fi şi mai mare.

Pentru prima oară, locotenentul îl întrerupse pe vizitiu:

— Care vasăzică ai fost cumpărat de el şi i-ai dat informaţii! îngrozitor!

— Cât poate fi de îngrozitor? l-am povestit o jumătate duzină de minciuni şi pentru fiecare mi-am primit napoleonul.

— Ştii dumneata, Floriane, că eşti. ceea ce se cheamă un escroc?

— Când e vorba de indivizi de teapa ăluia, nu-mi pasă. Faţă de alţi oameni sunt, însă, cu atât mai cinstit.

— Aşadar, te-ai văzut adesea cu baronul?

— Foarte des. Ne vedem de câteva ori pe săptămână. Ultima oară mi s-a făcut poftă de un napoleon, şi m-ara gândit să-i îndrug ceva caro nici nu s-a petrecut. Nu l-am găsit pe servitorul lui acolo, vestibulul nu era încuiat, astfel că am intrat înăuntru. Atunci auzii din odaia