(IV)Introducerea de inhibitori in spatiile in care se produc reactii de ardere

Acest procedeu se bazeaza pe capacitatea unor substante deosebit de active, denumite inhibitori, care introduse intr-un sistem de reactie, au proprietatea de a incetini sau opri reactia.

Dintre mijloacele de stingere prin inhibitie chimica fac parte hidrocarburile halogenate, care sunt deosebit de active, influentand in mod considerabil mersul reactiei de ardere.

In urma arderii se formeaza produse intermediare, unele dintre ele constituind centri activi ai reactiilor in lant.

Primul centru activ format duce la aparitia unui alt centru, care la randul sau genereaza pe cel urmator. Astfel se formeaza reactia in lant care poate fi deranjata prin eliminarea centrilor activi, tocmai datorita actiunii hidrocarburilor halogenate.

Dupa ultimele ipoteze, prezenta hidrocarburilor halogenate in zona de ardere nu reclama o scadere apreciabila a concentratiei de oxigen pentru intreruperea procesului de ardere. De exemplu, pentru intreruperea procesului de ardere prin introducerea azotului in spatiul incendiat, este necesar ca aerul sa nu contina mai mult de 14% O, iar la folosirea hidrocarburilor halogenate aceasta concentratie poate fi de 20,6 %.

In timp ce bioxidul de carbon, azotul si aburul folosit la stingerea incendiilor, dupa incetarea arderii parasesc zona de ardere, in aceeasi forma, impreuna cu produsele arderii, hidrocarburile halogenate ies din zona de ardere dupa incetarea arderii, partial sub forma unor noi produse.

Mijloacele de inhibitie chimica au punctul de fierbere coborat, stabilitatea termica scazuta, iar radicalii formati in urma incalzirii trec cu usurinta in stare gazoasa.

La stingerea incendiilor se folosesc hidrocarburi halogenate care nu au proprietati toxice prea mari, cum ar fi de exemplu, bromura de etil, bromura de metilen si tetraflorura de dibormetan.

Mijloacele Tehince la Stingerea cu Apa

Apa este substanța de stingere cu cea mai mare eficacitate în ceea ce privește stingerea incendiilor din clasa A, datorită căldurii latente de vaporizare mare (243,58 J la 25°C). Pentru a se vaporiza, „extrage ” o cantitate mare din căldura necesară întreținerii incendiului. Ca urmare, efectul de stingere al scestuia cu apă se realizează în principal, prin răcirea materialului care arde, dar și prin izolarea suprafeței incendiate de oxigenul din aer precum și prin acțiune mecanică (când se folosește sub formă de jet compact). Venind în contact cu materialul aprins absoarbe căldura, se transformă în vapori și prin saturarea spațiului înconjurător, limitează accesul aerului spre focarul incendiului. Deasemeni constituie totodată și un filtru pentru radiație termică, deci cu excelentă capacitate de ecranare și protecție.

Apa poate fi folosită sub formă de jet compact, pulverizat și ca abur.

-Dacă se refulează asupra zonelor de ardere sub formă de jet pulverizat (picături fine, ceață sau ploaie), față de jetul compact prezintă ca avantaje mărirea randamentului de stingere prin micșorarea consumului, nedeteriorarea obiectelor, posibilitatea utilizării în incinte cu praf combustibil, dar prezintă dezavantajul lungimii reduse a jetului.

-Efectul de stingere al aburului se bazează pe reducerea conținutului procentual de oxigen (la o concentrație de 35% a aburului într-o incintă arderea încetează).

Ca produs de stingere aburul se folosește rar, în instalații fixe și semifixe, în special acolo unde există permanent o instalație tehnologică de abur (industria chimică, petrochimică, de lacuri și vopsele, camere de uscare etc.).

Nu se poate folosi la

-instalații electrice sub tensiune, deoarece este o bună conducătoare de electricitate;

-acolo unde sunt substanțe sau produse chimice precum carbidul, metale ca sodiul și potasiul etc., unde poate genera explozii sau poate determina degajarea de gaze combustibile care intensifică arderea.