Măsuri profilactce, de sprijinire

• Aplicarea unor măsuri de stimulare şi terapie specializată în perioada vârstei preşcolare;

• Pregătirea atentă a debutului şcolar, măsură ce revine grupei pregătitoare. În cazul întârzierilor accentuate să recomande amânarea cu încă un an a debutului şcolar, dar cu obligaţia pregătirii intensive a acestuia;

• Cei care întâmpină greutăţi şi după perioada de pregătire a debutului şcolar vor putea şi integraţi individual sau în grupuri restrânse, în clasele primare obişnuite, dar beneficiind de toate facilităţile integrării (profesor de sprijin, programe speciale de recuperare şi adaptare şcolară)

Soliuții pentr inegr. școlar.

Organizarea clasei pe centre de interes - centre de activitate în care cadrele didactice pun la dispoziţie un sortiment bogat de materiale care permit alternarea stilurilor de învăţare şi a aptitudinilor de dezvoltare. Se realizează în special la lecţiile de abilităţi practice, desen, educaţie fizică, dar şi la celelalte tipuri de lecţii, în funcţie de tema şi conţinutul acestora;

Planificarea activităţilor instructive adecvate nivelurilor de dezvoltare;

• Folosirea unor strategii de grupare diferită (în grup, în perechi, individual, profesorul asigurând un feedback prompt şi consecvent); Promovarea interacţiunilor sociale - simpla includere a elevilor cu CES într-un program de integrare şcolară nu este suficientă. Profesorii vor oferi ocazii în care copii să comunice, să relaţioneze şi să coopereze la rezolvarea unor diverse situaţii de învăţare;

• Facilitarea dezvoltării sociale şi emoţionale - copii învaţă cel mai bine când se simt în siguranţă şi obţin succese în activităţile şcolare, profesorii fiind cel care creează ambianţa favorabilă.

2.2 Tulburări de dezvoltare

Paralizia cerebrală infantilă Reprezintă infirmitatea motorie infantilă sau o combinaţie de infirmităţi motorii, ca consecinţă a lezării creierului la etapele timpurii ale dezvoltării, asociate deseori cu dificultăţi de văz şi/sau auz, şi mintale.

Particularităţi:

• Mişcări dificile, îngreuiate;

• Abilităţi motorii - achiziţionate foarte greu;

• Dificultăţi de limbaj, comunicare, învăţare dificilă;

• Formează abilităţi şcolare cu greu;

Spina bifidă Dereglare de ordin ereditar, caracterizată prin conexiunea slabă a vertebrelor, care duce la paralizia membrelor inferioare, însoţită, uneori, de forţa redusă a braţelor, de hidrocefalie.

Particularităţi:

• Au probleme locomotorii, nu însuşesc mersul;

• Forţa redusă de a apuca obiectele;

• Dificultăţi de control al sfincterelor (vezica urinară, anus);

• Tulburări de fonaţie (vocea ştearsă, slabă, inadecvată mesajului verbal);

• Tulburări de atenţie (transferul şi concentrarea redusă);

• Autonomie fizică redusă.

• Distrofia Musculară Tulburare genetică, devine evidentă în jurul vârstei de 3 ani, muşchii atrofiindu-se.

• Particularităţi:

• Copil obişnuit până la debutul afecţiunii;

• Debutul începe cu probleme motorii/de deplasare, începând cu picioarele, apoi mâinile, alte părţi ale corpului în dependenţă de gravitatea afecţiunii;

• Capacităţile intelectuale, de obicei, nu sunt afectate.

Sindromul Down Afecţiune ereditară, evidentă la naştere, cauzată de o anomalie cromozomială.

Particularităţi:

• Caracteristici comune fizice: forma ochilor(asiatici) şi degetelor;

• Sunt afectuoşi, de obicei, veseli, rareori apatici, "lenoşi“;

• Limba este prea mare şi încurcă vorbirea;

• Înţelegerea limbajului este mai avansată decât propria vorbire;

• Vorbirea este relativ inteligibilă;

• Sunt predispuşi şi sensibili la afecţiuni respiratorii;

• Pot avea deficienţe de auz;

• Au dificultăţi de diferit grad în achiziţionarea abilităţilor şcolare.

Autismul Tulburarea psihică complexă care interferează cu abilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur. Particularităţi:

• Interacţiunea socială şi relaţionarea:

• Incapacitatea de a stabili relaţii de prietenie;

• Lipsa necesităţii de a împărţi emoţiile;

• Lipsa empatiei, dificultăţi în înţelegerea sentimentelor altor persoane.

• Comunicarea verbală şi nonverbală:

• Întârziere în formarea vorbirii (circa 50% din copii);

• Probleme în dezvoltarea comunicării nonverbale (privirea ochi-în- ochi, expresii mimice şi pantomimice);

• Limbaj stereotip şi folosirea repetitivă a unor cuvinte/propoziţii /ecolalie);

• Dificultăţi în menţinerea continuităţii unei conversaţii începute;

• Capacitatea redusă de a înţelege mesajul, sensul transmis, glumele.

• Interes diminuat în diverse activităţi:

• Comportament stereotip( merge pe acelaşi drum la şcoală, îşi leagănă corpul);

• Atenţie neobişnuită asupra jucăriilor, în special asupra anumitor părţi (roţi);

• Preocupare exagerată faţă de anumite subiecte ( fotbal, orarul trenurilor, ştiri ).

N.B.: Semnele se manifestă până la 3 ani, deşi deseori fiind diagnosticată mult mai târziu.

• 2.3 vederea

Aşezarea elevului cu vedere slabă cât mai aproape de tablă (primele bănci, cu privirea perpendiculară pe suprafeţei tablei);

Scrierea clară a notiţelor pe tablă, însoţită de lectura lor simultană cu voce tare;

Utilizarea mijloacelor de amplificare optică, înregistrările audio sau dactilografierea cu caractere mari pe notebook;

Folosirea unor materiale grafice în relief sau asociate cu semnale sonore;

• Descrierile şi instrucţiunile verbale să fie cât mai clare şi mai uşor de auzit;

• Asigurarea unor demonstraţii şi explicaţii individuale sau pe grupuri mici, cu posibilitatea manipulării eventualelor materiale folosite în timpul demonstraţiei de către elevul cu vedere slabă şi aşezarea lui cât mai aproape de locul demonstraţiei;

• Alocarea unui timp suficient pentru sarcinile de învăţare şi stimularea deprinderilor de autoservire şi organizare personală;

• Abordare flexibilă a examinării şi notării, cu accent pe evaluarea formativă.

Auz

Organizarea clasei se face astfel încât fiecare elev să-l poată vedea atât pe profesor, cât şi pe ceilalţi elevi din clasă: cea mai eficientă manieră fiind aşezarea băncilor elevilor în semicerc, scaunul profesorului fiind situat la aceeaşi înălţime cu cele pe care stau elevii, permiţându-se astfel citirea labială;

• Profesorul trebuie să evite comunicarea atunci când se află cu spatele la elevi sau când elevii nu privesc spre el;

• Utilizarea anumitor modalităţi de ilustrare vizuală a conţinutului prezentat atunci când condiţiile îi permit acest lucru;

• Ajutorul acordat elevilor în conştientizarea pe timpul dialogului cine este persoana care comunică;

• Să se ceară elevilor cu dizabilităţi să pună în discuţie subiecte sau probleme ridicate de ei;

Staţi întotdeauna în faţa elevului şi atrageţi-i atenţia vorbindu-i