Parametrii compostarii

Fiind o biodegradare controlata, microorganismele responsabile desfasoara o activitate complexa, conditionata de patru parametri esentiali:

• Oxigenarea: Procentul de oxigen trebuie sa fie suficient de ridicat (20% in mediu). Scaderea lui sub 5% indica aparitia anaerobiozei

• Caracteristicile fizico-chimice ale produselor supuse compostarii: Raportul adecvat C/N (carbon/azot) se situeaza in jur de 25/1 pana la 30/1 si trebuie diminuat prin compostare pana la valori de 10:1 – 12: 1

• Temperatura: Este parametrul cel mai bine perceput in compostare, ea asigurand igienizarea-distrugerea germenilor patogeni si a semintelor de buruieni

• Umiditatea: Este necesara vietii microorganismelor; o umiditate de 40-70% este optima.

Fazele procesului de compostare

• Fermentare/descompunere. Presupune degradarea rapida a materiei organice proaspete de catre microorganisme cu degajare de caldura, iar prin mentinerea temperaturii de 60ºC timp de 4 zile se realizeaza igienizarea compostului. Aceasta activitate bacteriana necesita o aprovizionare cu apa si oxigen. Aceasta faza dureaza cateva zile pana la cateva saptamani. Se observa, odata cu reactiile metabolice de degradare, o scadere in volum (de 30-50%) si greutate (40-60%) din cantitatea initiala, prin pierderea apei si dioxidului de carbon.

• Maturare. In aceasta faza are loc biosinteza lenta a humusului, care nu necesita nici apa, nici oxigen si poate dura cateva luni pana cand se atinge gradul de maturare urmarit.

Efectele aportului de compost asupra solului

Aportul compostului are efecte benefice asupra solului manifestate atat fizic si chimic, cat si biologic.

Efectele fizice:

• Culoarea inchisa a solului (datorata humusului) modifica comportamentul termic al acestuia si de asemenea devine mai bun absorbant al luminii cu influenta benefica in cresterea vegetala;

• Stabilitatea structurala si porozitatea mai buna faciliteaza cresterea radacinilor si implicit dezvoltarea vietii biologice (cresterea activitatii bacteriene a solului);

• Retentia mai buna a apei de catre sol limiteaza eroziunea;

• Aportul de compost pe solurile argiloase (12: 1) permite o imbunatatire a drenajului.

Efectele chimice:

• O mai buna reglare a cantitatii de elemente nutritive pentru plante;

• Putere de tamponare ridicata (pH);

• O imbunatatire a puterii de retentie a solului in ce priveste ionii minerali sau organici;

• O actiune ce implica reactii chimice care elibereaza energie (oxidarea carbonului si hidrogenului);

• Franarea acidifierii solului.

Efectele biologice:

• Aportul humusului reprezinta sursa de nutritie pentru flora si fauna solului;

• O actiune nutritiva progresiva,

• Mineralizarea azotului,

• Eliberarea fosforului si sulfului.

Argumente pentru compostare gasesti pe site-ul Pledoarie pentru verde.

Cenusa

Contine foarte mult potasiu si carbonat de calciu. Compozitia cenusii variaza foarte mult in raport cu felul plantei arse, ca si cu varsta acesteia precum si cu conditiile de sol pe care a crescut aceasta. Cenusa este un ingrasamant cu potasiu, dar contine si alte elemente si de aceea are un aport nutritional mult mai bun decat ingrasamintele de fabrica pe baza de potasiu. Cenusa provenita de la floarea soarelui si hrisca are aproape acelasi procent de potasiu ca si ingrasamintele de fabrica cum ar fi sarea potasica. Cenusa de lemne, intrucat nu contine clor, este mai buna ca ingrasamant cu potasiu decat ingrasamintele de fabrica, care pe langa potasiu au si clor.

Se poate folosi ca fertilizator, insa numai cenusa care a rezultat din arderea lemnelor, a diverselor plante si materiale naturale. Nu se foloseste cenusa obtinuta din arderea unor produse toxice, a plasticurilor, carbunilor etc. Cenusa care se obtine in urma arderii lemnelor, paielor, cocenilor, tulpinilor de floarea soarelui contine o insemnata cantitate din substantele nutritive. De regula plantele tinere dau mai multa cenusa decat plantele batrane.

O data la 2-3 saptamani se imprastie cenusa intr-un strat foarte subtire de cativa milimetri pe suprafata solului si se sapa usor acolo unde e posibil. Nu se pune mai multa cenusa fiindca poate arde plantele. Pe solurile acide, datorita continutului de calciu si de alte substante lesietice (bazice), cenusa contribuie la scaderea aciditatii pamantului.

Ca ingrasmant, cenusa se foloseste inainte de insamantare odata cu afanarea, la insamantare pe randurile plantelor sau la cuib, precum si in timpul vegetatiei sub forma de pulbere sau in solutie.

Dozele anuale sunt diferite in functie de felul cenusei, insusirile pamantului si metoda de introducere in sol.

Inainte se insamantare se folosesc in medie 600-1000 kg/ha pentru radacinoase (sfecla/morcovi) si tuberculifere (cartofi) si 1000-1200 kg/ha pentru plantele textile (in, canepa) sau uleioase (floarea soarelui). Pe solurile podzolice e recomandat ca dozele sa fie mai mari decat pe solurile acide si cand se insamanteaza ierburi – lucerna, trifoi.

Ca ingrasamant in timpul vegetatiei: 300-500 kg/ha la cuib sau pe randurile plantelor,  50-100kg/ha la semanat. Semintele se tavalesc prin cenusa si apoi se seamana sau se face o solutie din 1 parte cenusa si 5-10 parti apa si se lasa cateva ore semintele la inmuiat dupa care se lasa putin sa se usuce si apoi se seamana.

Se poate spune ca toate plantele se bucura de aplicarea cenusii ca ingrasamant. Ea trebuie aplicata insa  la plantele care o valorifica mai bine, adica mai intai la cele care nu suporta clorul, apoi la radacinoase si apoi la culturile semincere. Actiunea cea mai mare se manifesta pe solurile nisipoase, apoi pe cele nisipo-lutoase, inmlastinate, turboase si solurile de lunca.

Pentru a descoperi si alte solutii de fertilizare ecologica, vizitati site-ul domnului Vasile Rosciuc – Gradinarit anotimp cu anotimp.

Alte informatii despre fertilizatori si calitatea solului poti citi pe Permacultura, sau in engleza