- •22 De fertilizatori organici pe care II poti prepara
- •Gunoiul de grajd
- •Iata o reteta ce contine balega si care se poate folosi imediat, fara sa o mai lasi sa stea luni de zile.
- •Gunoiul de pasari
- •Urina umana
- •Intensificarea mineralizarii materiei organice din sol.
- •Parametrii compostarii
- •Fazele procesului de compostare
- •Efectele aportului de compost asupra solului
22 De fertilizatori organici pe care II poti prepara
Ceai de tataneasa
Tataneasa este foarte bogata in potasiu si in alte substante necesare plantelor (calciu, fier, azot, magneziu) si se poate folosi ca fertilizator in multe feluri (mulci, compost, solutii etc.).
Reteta: se culege o mana buna de plante, se pune intr-un vas (o galeata), se aseaza peste ele o greutate si se acopera cu apa. Vasul se acopera si se lasa sa stea 4-5 sapatamani, pana ce tataneasa putrezeste. (Procesul va degaja miros neplacut). Se strecoara si din aceasta solutie se dilueaza 1/3 de cana in 4 litri de apa. Se stropesc frunzele sau se toarna in jurul plantelor.
Zeama de urzici
Urzicile sunt bogate in substante hranitoare (calciu, fier, cupru, azot, fosfor) si la fel ca si tataneasa se pot folosi ca fertilizator.
Reteta: se culege o mana buna de urzici, se pun intr-un vas (o galeata), se aseaza peste ele o greutate si se acopera cu apa. Se lasa sa stea 3-4 saptamani. (Se degaja miros). Inainte de a fi utilizat lichidul rezultat se dilueaza astfel: 1 parte zeama de urzici la 10 parti apa.
Macerat de urzica. Metoda descrisa in cartea „Gradina de legume ecologice” – Agnes Gedda: “Pentru a prepara solutia de urzici, puteti folosi orice recipient; atentie, insa, vasul respectiv nu trebuie sa fie din metal. Se umple recipientul pe trei sferturi cu urzici proaspat taiate. Evitati sa puneti radacini sau florile acestora fiindca v-ar putea invada legumele cu un covor de urzici. Se foloseste 1 kg de plante la 10 litri de apa. Dupa ce ati pus urzicile usor zdrobite in recipient, turnati apa de ploaie pana la 5 sau 10 cm de marginea recipientului, amestecati ca sa iasa aerul si acoperiti cu un capac daca vreti sa evitati mirosul. Fermentatia are loc in 15 zile, dupa care se strecoara solutia si se toarna in recipiente inchise de plastic pe care sa le pastrati mai multe luni. Se foloseste 1 parte de solutie de urzici la 5 parti de apa si cu aceasta solutie se uda plantele pe pamantul de deasupra radacinilor sau daca rosiile sunt deja musuroite se face un sant de jur imprejur in care se pune solutia. Nu se intampla nimic daca se stropeste planta pe frunze, insa nu pe roua, nu pe soare in mijlocul zilei si nu pe canicula.”
Urzica vie. Se poate folosi planta tocata marunt si introdusa in cuiburile in care urmeaza sa plantam rosii, ardei, vinete, dar si pe santuri facute langa stratul de castraveti. Se acopera cu pamant si daca nu a plouat se uda si deasupra.
Urzica este si fungicid si insecticid.
Gunoiul de grajd
Gunoiul de grajd este un amestec de dejectii solide si lichide provenite de la animale si de materiale grosiere folosite ca asternut. In majoritatea cazurilor, gunoiul de grajd are efecte pozitive asupra solului si a plantelor cultivate, este insa si o sursa importanta de infestare a terenurilor cu buruieni si uneori cu agenti patogeni si de poluare cu azot a solurilor si a apelor de suprafata si adancime. Contine de regula: azot (0,30-0,60%), fosfor (0,17-0,40%), potasiu (0,10-0,35%), precum si calciu, magneziu, sulf, fier, zinc.
La majoritatea culturilor, gunoiul de grajd, indiferent de tip, se aplica in doua sezoane importante:
vara – toamna, dupa recoltarea cerealelor de toamna si pana la inceperea lucrarilor de toamna
primavara in perioada martie-mai
Gospodariile si fermele cu multe tipuri de soluri vor fertiliza prioritar cu gunoi parcelele cu soluri grele. Se imprastie 4-5 kg de gunoi pe fiecare mp. Efectul de imbunatatire a fertilitatii naturale a solului se resimte in cazul utilizarii gunoiului de grajd pana in al 4-lea an de la aplicare.
Balega de vaci, cai, gaini, iepuri, capre, porcusori de Guineea, poate fi folosita foarte bine ca ingrasamant, fie aplicata pe sau incorporata in sol toamna, cand nu mai sunt plante in gradina, fie ca material de compost. Nu se aplica balega proaspata la plante intrucat aceasta le arde. Bogata in substante hranitoare, ea trebuie sa stea aproximativ 6 luni inainte de a o folosi.
