3. Calculul indicatorilor tehnico – economici.

   1. Determinarea cheltuielilor capitale.

Cheltuielile capitale legate de îndeplinirea proceselor mai progresive și formele corespunzătoare de organizare a producerii, de obicei sunt compuse din cheltuielile pentru construirea clădirii și a încăperii, procurarea utilajului, echipamentului, apărăturii, mijloacelor de transport, sculelor și a tachelajului de producere.

Cheltuielile capital se determină după formula:

=983,15+2778,47+3209,45=6971,07

unde: C_ut – cheltuieli pentru utilaj, lei;

C_e.t – cheltuieli pentru echipament tehnologic, lei;

C_{cl. înc.}- cheltuieli pentru construirea clădirii și a încăperii, lei.

Valoarea fondurilor fixe se constituie din: valoarea utilajelor, mijloacelor de transport, echpamentului, apărăturii după prețul fixat pe piață; valoarea sculelor, inventarului și accesoriilor pentru producerea în serie de la 12 – 15% de la prețul total al utilajului.

Prețul 1m² de suprafață de producere se ia după prețul întreprinderii (valoarea întreprinderii).

Urmează a fi calculată mărimea cheltuielilor pentru utilaj:

= =983,15

Determinăm cheltuielile pentru echpamentul tehnologic:

= =2778,47

Determinăm cheltuielile pentru construcția clădirii și încăperii:

= =3209,45

unde: P_ut – prețul uitlajului, lei;

K_f.op – coeficientul de fixare a operațiilor;

S_t.p – suprafața totală de producție;

K_î.ut. – coeficientul de încărcare a utilajului.

Se determină cheltuielile capitale totale.

2. Calculul nivelului rentabilității.

Nivelul rentabilității se determină după doi indicatori:

= *100 =0,005

unde: F – valoarea fondurilor fixe (investiții capitale).

=983,15*3209,45=4192,6

= *100 =0,03

C=Total_{costuri de prod}*P_p=540,54*700=378378

unde: C – costul de producție complet anual.

3. Calculul indicatorilor de lucru ai sectorului.

1. Coeficientul deservirii multiple, se determină prin împărțirea tuturor M-U pe sector la numărul lucrătorilor de bază, prezenți la lucru, ocupați în schimbul cel mai mare.

= =1

2. Înzestrarea muncii cu energie, se determină prin împărțirea puterii instalate totale ale electromotoarelor M-U la numărul muncitorilor de bază:

= =6,64

3. Puterea instalată ce revine unui muncitor de bază se determină după formula anterioară.

4. Puterea pe o M-U se determină prin împărțirea puterii instalate totale ale electromotoarelor M-U la numărul total al M-U, instalate pe sector.

= =6,64

5. Volumul de muncă necesar pentru executarea produsului.

= =1,74

6. Volumul de muncă a mașinii – unelte:

= =1,74

Fabricarea producției la prețul întreprinderii:

• Pe un muncitor de bază, lei.

= =27014,5

• La 1 leu de fonduri de producție, lei.

= =90,2

4. Calculul pragului de rentabilitate.

Calcularea pragului de rentabilitate este o tehnică de analiză cu ajutorul căruia se stabilește volumul producției pentru care un sistem de producere devine rentabil.

Pentru construirea graficului punctului lipsei de pierderi, trebuie să clasificăm cheltuielile la producerea piesei în două grupe:

• Cheltuielile variabile (cheltuieli care depind de volumul de producție);

• Cheltuielile fixe sunt permanente (care nu depind de volumul de producție fabricat sau foarte puțin).

Pragul de rentabilitate se caracterizează prin următorii indicatori:

1. = = =697,57

2. Pragul de rentabilitate, (mii) lei;

=697,57*540,54=377069,09