1. Piaţa Muncii şi Salariul

În conformitate cu existenţa celor 3 factori tradiţionali de producţie: munca, natura, capitalul, există 3 tipuri de pieţe:

• Piaţa Muncii în cadrul căreia se formează Salariul

• Piaţa de Capital în cadrul căreia se formează Dobânda

• Piaţa Resurselor Naturale în cadrul căreia se formează Renta economică

Piaţa Muncii – reprezintă ansamblul de relaţii în cadrul cărora apare confruntarea dintre cererea şi oferta de muncă şi au loc negocieri, referitor la angajarea în câmpul muncii, nivelul salariului şi condiţiile de muncă.

Pe Piaţa Muncii funcţionează aceleaşi mecanisme ca şi pe piaţa bunurilor de consum:

• Cererea

• Oferta

• Preţul

• Concurenţa

Cererea – reprezintă cantitatea de muncă care este solicitată de agenţii economici într-o anumită perioadă de timp, la un anumit nivel al preţului muncii (salariul).

Oferta – reprezintă cantitatea de muncă care este oferită de posesorii forţei de muncă într-o anumită perioadă de timp, la un anumit nivel al preţului muncii (salariul).

Oferta de muncă nu include: munca populaţiei apte de muncă ocupată în gospodăria casnică, a militarilor, a studenţilor la secţia zi şi a altor persoane nesalarizate.

Oferta de muncă are următoarele trăsături:

1. are o perioadă îndelungată de pregătire (în decursul unei generaţii);

2. depinde de evoluţia demografică;

3. depinde de vârstă, gen, starea sănătăţii şi condiţiile de muncă;

4. oferta de muncă nu poate fi conservată (neparticiparea în procesul de lucru);

5. oferta de muncă serveşte ca izvor de bază al existenţei şi funcţionării individului.

Obiectul de tranzacţie pe Piaţa Muncii îl constituie forţa de muncă, care se vinde şi se cumpără ca orice altă marfă.

Subiecţii Pieţei Muncii sunt:

1. Ofertanţii de muncă (persoanele aflate în cătarea locului de muncă)

2. Sindicatele ce apără interesele angajaţilor

3. Patronatul – care oferă locuri de muncă

4. Bursa Muncii – care angajează persoanele disponibile în câmpul muncii.

În dependenţă de cerere şi ofertă există 2 tipuri de pieţe a muncii:

1. Piaţa cu cerere limitată – există un surplus de forţă de muncă neangajată;

2. Piaţa cu ofertă limitată – apare deficitul de forţă de muncă.

Piaţa Muncii e considerată echilibrată dacă cererea şi oferta de muncă coincid.

O componentă importantă a pieţii muncii este Bursa Muncii.

Bursa Muncii – reprezintă o instituţie de stat sau privată care îndeplineşte funcţia de intermediar între agenţii economici şi forţa de muncă disponibilă.

Bursa Muncii îndeplineşte următoarele funcţii:

1. funcţia de înregistrare a şomerilor;

2. funcţia de înregistrare a locurilor de muncă disponibile (plasarea şomerilor în câmpul muncii);

3. funcţia de reciclare şi recalificare a şomerilor în conformitate cu cerinţele pieţii;

4. funcţia de organizare a lucrărilor publice pentru şomeri;

5. funcţia de acordare a indemnizaţiilor de şomer.

Unul din mecanismele de bază a Pieţii Muncii este preţul muncii (salariul).

Salariul poate fi privit în sens larg şi în sens îngust .

În sens îngust: Salariul – reprezintă plata pentru utilizarea forţei de muncă.

În sens larg: Salariul – reprezintă plata pentru muncă.

Criteriile de formare a salariului sunt:

1. Importanţa muncii lucrătorului pentru firmă, ramură, societate, economie naţională;

2. Nivelul de calificare al lucrătorilor;

3. Calitatea muncii;

4. Cantitatea muncii;

5. Rezultatele muncii;

6. Capacitatea de recuperare şi dezvoltare a forţei de muncă.

Tipurile salariului:

• salariul nominal

• salariul real

Salariul nominal – reprezintă acea sumă de bani care este plătită lucrătorului respectiv (suma încasată de lucrător pentru exercitarea unei anumite munci).

Mărimea salariului nominal depinde de:

1. valoarea forţei de muncă;

2. de posibilităţile firmei sau a statului de a majora salariul (politica de salarizare din ţara respectivă);

3. faza ciclului economic

Salariul real – reprezintă cantitatea de mărfuri şi servicii care poate fi procurată în baza salariului nominal.

Mărimea salariului real depinde de:

1. Mărimea salariului nominal;

2. Nivelul preţurilor asupra mărfurilor şi serviciilor;

3. Nivelul inflaţiei care există în economie;

4. Capacitatea de cumpărare a monedei.

Salariul real nu creşte în aceleaşi proporţii cu salariul nominal.

Formele salariului (formele de salarizare):

1. Salariul pe unitate de timp (oră, zi, săptămână, lună, an)

2. Salariul în acord – depinde de cantitatea produselor fabricate. Include:

   1. Salariul în acord direct – când fiecare unitate de produs e remunerată la una şi aceeaşi taxă.

   2. Salariul în acord progresiv – pentru unităţile de bunuri produse suplimentar se aplică o taxă de plată mai înaltă.

   3. Salariul în acord premial – când lucrătorul pentru economisirea de materie primă, combustibil etc. primeşte anumite premii.

   4. Salariul în acord colectiv – când remunerarea muncii este exercitată în baza activităţii colective (brigăzii).

3. Salariul colectiv – salariul determinat în baza negocierilor dintre patronat şi sindicate.

• Salariul social – care reprezintă plata pentru accidentele de muncă, boli profesionale şi alte cheltuieli cu caracter social.

Salariul are tendinţa de diferenţiere la nivel naţional şi la cel internaţional.

La nivel naţional în economia de piaţă diferenţierea salariului e influenţată de următorii factori:

• Nivelul de calificare al lucrătorilor;

• Intensitatea şi productivitatea muncii;

• Prestigiul muncii;

• Politica statului şi a întreprinderilor referitor la salarizare;

• Situaţia economică a ţării.

La nivel internaţional diferenţierea salariului depinde de următoarele condiţii:

1. De nivelul diferit a valorii forţei de muncă în diferite ţări;

2. De nivelul de intensitate şi productivitate;

3. De nivelul de organizare a muncitorilor în sindicate.