3. Modele de educaţie a sănătăţii organice şi mintale

Modelul tradiţional biomedical de explicare şi abordare a bolilor cronice este restrictiv şi unilateral, neluând în consideraţie variabilele nonbiologice. Noua paradigmă – cea biopsihosocială – încorporează atât achiziţiile medicinei biologice, cât şi variabilele psihocomportamentale, sociale, culturale şi ecologice ca factori importanţi în etiologia şi evoluţia bolilor (Matarazzo, 1980).

Teoria difuzării informaţiei şi comunicării (C. Rogers, 1983). Modelul descrie opt condiţii prin care mesajele despre sănătate devin eficiente. Modelul mai poartă şi numele „Modelul celor 8P” – de la descrierea modului în care informaţiile trebuie să fie transmise către public:

• Pervaziv;

• Popular;

• Personal;

• Participativ;

• Pasionant;

• Practic;

• Persuasiv;

• Profitabil.

În activităţile de promovare a sănătăţii, de prevenire a îmbolnăvirilor sau de recuperare din boală, este important să fie oferite următoarele forme de control:

- informaţional (de ex., cunoştinţe);

- cognitiv (convingeri raţionale);

- emoţional (reducerea anxietăţii, depresiei);

- comportamental (renunţarea la fumat);

- fiziologic (biofeedback);

- decizional (a lua decizii potrivite situaţiei);

- retrospectiv (a înţelege de ce s-a întâmplat).

Analiza istorico-socială în ultimele două secole pune în evidenţă în aria culturală europeană existenţa a trei tipuri principale de modele de educaţie a personalităţii umane în domeniul sănătăţii mintale: modelul medico-moral, modelul medico-psihiatric şi modelul medico-social.

Modelul medico-moral (Ph. Pinel, Esquirol, M. Boigey) insistă pe aspectele morale ale sănătăţii mintale şi ale formării personalităţii. El consideră comportamentul ca fiind supus, în principal, unor cenzuri morale, contribuind astfel la dezvoltarea individului şi a stării sale de sănătate mintală (H. Damaye, P. Jolly).

Modelul medico-psihiatric consideră sănătatea mintală în raport cu boala psihică. Din aceste considerente, educaţia sănătăţii nu se mai face după principii morale, ci după principiile medicinei profilactice, ale igienei generale aplicate la boala psihică (A. Chavigny, B. Ball, J. Falret, Genil-Perin).

Modelul medico-social corespunde în mod optim cerințelor prezentului şi el exprimă spiritul igienei mintale. Acest tip de educaţie a personalităţii în direcţia formării şi dezvoltării stării de sănătate mintală priveşte atât individul, cât şi comunitatea social-umană de indivizi, dar şi societatea cu instituţiile sale. Această concepţie este proprie igienei mintale înţelese ca formă de profilaxie a bolilor psihice, dar şi ca metodă de formare a personalităţii şi sănătăţii mintale a individului şi a comunităţii umane (C. W. Beers, A. Meyer, D. B. Klein, H. Bouyer şi Martin-Sisteron).

Programele de promovare a sănătăţii vor viza reducerea comportamentelor de risc, respectiv a fumatului, consumului de alcool şi droguri, a regimului alimentar incorect şi vor încuraja practicarea comportamentelor protective (exerciţiul fizic, relaxare etc). Programele de prevenţie trebuie să respecte anumite principii care, totodată, vor fi adaptate în funcţie de nivelul şi tipul programului de prevenţie.