2. Psihoprofilaxia bolilor psihice şi somatice

Profilaxia tulburărilor psihice se poate realiza pe baza cunoaşterii aprofundate a cauzelor şi condiţiilor ce au determinat apariţia tulburărilor psihice respective. Psihoprofilaxia este ansamblul de măsuri destinate prevenirii apariţiei unei tulburări psihice sau împiedicării evoluţiei defavorabile a celor depistate. Modelul psihoprofilactic presupune trei etape.

1. Psihoprofilaxia primară este cea care se orientează pe depistarea şi combaterea cauzelor îmbolnăvirilor psihice, care vizează următoarele măsuri profilactice:

• de tip biologic – trebuie să acţioneze predominant în primii ani de viaţă şi are ca scop prevenirea acţiunii factorilor toxici (infecţioşi). Au ca scop scăderea sau înlăturarea riscului psihopatogenetic şi malformativ pentru descendenţi. Se recomandă conceperea copiilor la vârste tinere, până la 40 de ani.

• de tip psihologic. Au ca scop ajutarea individului în a-şi cristaliza şi consolida personalitatea, vizând o raportare adecvată a părinţilor faţă de copii. Trebuie cultivate atitudini de tipul încurajare, adecvare, toleranţă la stres, cooperare şi responsabilitate;

• de tip sociologic (varianta instituţional-socială) - au ca scop evitarea suprasolicitării fizice şi psihice a individului, crearea unui climat favorabil securizant.

Aceste ultime două tipuri acţionează în stadiile avansate ale vieţii. În perioada şcolarităţii şi în perioada profesională predomină măsurile profilactice de tip psihologic, iar la vârsta a treia predomină măsurile profilactice de tip sociologic.

2. Psihoprofilaxia secundară vizează oportunitatea şi eficacitatea măsurilor terapeutice. Are ca scop scăderea manifestărilor şi evoluţiei tulburărilor psihice, fiind nevoie de diagnostic timpuriu şi tratament oportun.

3. Psihoprofilaxia terţiară vizează acţiunile complexe cu caracter sociocultural şi este destinată limitării sau prevenirii dezadaptării individului sau a dependenţei lui de tulburarea psihică. Psihoprofilaxia terţiară acţionează prin:

- evaluarea gradului de incapacitate de muncă drept o consecinţă a nivelului de invaliditate fizică sau psihică;

- reabilitarea, readaptarea şi resocializarea individului, prin psihoterapie şi ergoterapie, pregătind individul pentru a face faţă vieţii sociale (resocializarea).

Psihoprofilaxia terţiară are o valoare prospectivă: pe baza comportamentului individului şi a condiţiilor prezente se prevede că cel în cauză ar putea presta o profesie, întemeia o familie şi a se integra optim în mediu.

Dacă psihoprofilaxia primară şi psihoprofilaxia secundară vizează boala, cea terţiară vizează individul prin prisma posibilităţilor sale latente, posibilităţi de obiectivare în sfera activităţilor sociale şi profesionale.

Conştientizarea suferinţelor psihice şi acceptarea acestora pot vindeca bolile localizate în diferite organe: inima, tubul digestiv şi sistemul respirator sunt afectate de tulburările emoţionale. Stresul, depresia şi stările nevrotice au un impact major asupra sănătăţii fizice. Specialiştii vorbesc tot mai des de boli cronice care au fost cauzate de tulburări emoţionale netratate. În timp, se creează un adevărat cerc vicios, deoarece agravarea stării de sănătate accentuează simptomele tulburărilor psihice, care la rândul lor pot provoca alte boli somatice.

Atunci când stresul, supărările, tensiunile şi frustrările nu se exprimă prin cuvinte, ele generează suferinţe corporale și se transformă într-o formă somatică de manifestare a unor suferinţe psihice. Metoda de tratament constă în conştientizarea acestor probleme psihice şi în recunoaşterea faptului că există ceva care ne solicită psihic însă nu credem că este atât de deranjant încât să cerem ajutor.

Psihologul Anca Munteanu susţine că de multe ori medicii-specialişti nu pot da un tratament pentru afecţiunile localizate care nu au originea în corp, ci se localizează la nivel mental. În aceste situaţii, metodele obişnuite de tratament nu mai au nici un efect. În cazul dat, oamenii au nevoie de odihnă, concediu, plimbări în aer liber şi alte activităţi care îi fac să se simtă bine, însă mulţi spun că nu au timp, că nu merită sau că pot trăi fără acestea. În momentul în care a apărut suferinţa fizică, pacienţii trebuie ajutaţi să conştientizeze că au probleme emoţionale şi să vorbească despre ele.

„Unii se vindecă repede pentru că ajung să facă legătura între corp şi psihic, însă alţii sunt incapabili să facă aceste conexiuni, iar psihoterapia poate doar ameliora suferinţele în care oamenii s-au complăcut”, explică A. Munteanu.