1. Calitatea vieţii şi sănătatea

Astăzi, un numar tot mai mare de psihologi se ocupă de promovarea unor strategii psihologice care să contribuie la sănătatea mintală a oamenilor, să îmbunătaţească ceea ce numim calitatea vieţii umane. Pornind de la ideea că, sănătatea fizică este direct dependentă de starea psihologică a omului, se elaborează diverse programe de sănătate mintală, accentul deplasându-se de la psihoterapie la consilierea psihologică.

Astfel, principiile psihologice se transformă în deprinderi de viaţă de a face faţă stresului, care se pot învăţa. Atenţia cercetătorilor față de acest gen de probleme a apărut din necesitatea de a găsi soluţii la criza de valori de care suferă mulţi oameni din societăţile de consum. Psihologul C. Rogers (1902-1987) vorbeşte despre "revoluţia liniştită" prin care întelege că tot mai mulți oameni au tendinţa de a-şi lua propriul destin în mână, de a-şi controla corpul şi mintea, de a-şi rezolva propriile probleme.

Dacă bolile de civilizaţie în perioadele anteriorare celei contemporane se conturau în spaţiul patologiei infecţioase (virotice, microbiene sau parazitare), în perioada contemporană acestea se conturează în spaţiul patologiei cronice degenerative. Cele cu pondere mare în acest cadru sunt următoarele:

- boli cardiovasculare cronice degenerative: ateroscleroza, cardiopatia ischemică, hipertensiunea arterială;

- neoplaziile maligne; cancerul reprezintă a doua cauză de mortalitate la nivel mondial în momentul de faţă;

- dependenţa de substanţe; comportamentele adictive în ansamblul lor şi în marea lor varietate;

- maladii metabolice cronice degenerative: obezitatea, diabetul zaharat;

- boli de civilizaţie în sfera digestivă: problematica gastritelor acute şi cronice, a ulcerelor, frecvenţa mare a cariilor dentare la omul contemporan, colonul iritabil;

- boli de civilizaţie în sfera respiratorie: bronhopneumopatia cronică obstructivă;

- patologia geriatrică: afecţiuni degenerative specifice vârstei precum prevalenţa crescută a suferinţelor cardiovasculare, a cancerului, tulburări ale funcţiilor psihice;

- accidentele, sub multiplele lor forme, specific contemporane: intoxicaţii accidentale sau din intenţie suicidară, accidente profesionale, abuz de medicamente, accidente rutiere, agresiuni fizice;

- iatrogenozele, prin intervenţie de diagnostic, terapeutică sau chirurgicală;

- sănătatea mentală contemporană: unii specialişti OMS apreciază depresia ca marea problemă de sănătate publică a secolului XXI.

Confortul suplimentar obţinut de omul contemporan ca urmare a creşterii standardului de viaţă este insoţit de creşterea ponderii sedentarismului, a comportamentelor adictive cu sporirea varietăţii acestora; supraalimentaţie, automedicaţie şi supramedicaţie, cu expunerea pe scară largă la violenţa simbolică în contextul consumului de mass-media.

Astfel, conform evaluărilor realizate de OMS, ponderea celor patru variabile generale ale sănătăţii şi bolii în ceea ce priveşte cauzele de deces în ţările dezvoltate, sunt următoarele:

- factorii de ordin biologic: 25 %;

- factorii de mediu: 15%;

- stilul de viaţă: 50 %;

- asistenţa medicală (resurse şi acces la resurse): 10%.

Calitatea vieţii se referă la factorii care configurează viaţa la nivel de sănătate, de condiţii economice, de climat sociocultural, de satisfacţie la nivel psihologic şi spiritual, de calitate a mediului natural. Toate acestea îşi pun amprenta într-o maniera complexă şi asupra stării de sănătate.

Din acest continut complex al conceptului de calitate a vieţii, pot fi însă desprinse câteva dimensiuni care vizeaza în mod direct sănătatea şi boala. Acestea sunt:

- dimensiuniea fizică/somatică, care se concretizează în autonomia fizică şi capacitatea anatomo-funcţională curentă, vitalitatea necesară unei vieţi normale, absenţa disconfortului şi a durerii, satisfacerea nevoilor biologice legate de alimentaţie, odihnă, sexualitate s.a;

- dimensiunea psihică, care se manifestă într-o stare de adaptare psihologică la mediu, graţie unei capacităţi cognitive şi a unei vieţi emoţionale adecvate;

- dimensiunea socială, care se reliefează în capacitatea de a juca rolurile sociale/ socioprofesionale curente, în capacitatea de relaţionare interpersonală adecvată, în integrarea socială şi promovarea de aspiraţii sociale;

- dimensiunea economică, care se manifestă în disponibilitatea resurselor de bază necesare în plan material-financiar;

- dimensiunea cultura-spirituală, care se manifestă în acordul de fond cu lumea, în existența/nonexistența unui ţel structurat în viaţă, în promovarea nevoilor culturale/religioase prin activităţi de preferință în sentimentul existenţei unei dezvoltări personale în ansamblul vieţii.

Conceptul de suport social vizează rezultatul de protecţie în raport cu factorii-stresori pe care îl are existenţa şi funcţionarea reţelei sociale, reţelei de relaţii interpersonale a unei persoane. Această reţea socială oferă individului ajutor mutual, posibilitate de comunicare şi descărcare emoţionala prin impărtaşirea problemelor şi trăirilor cu ceilalţi, conferă sentimentul de integrare, apartenenţă şi sens, face posibilă compasiunea, acceptarea şi iubirea, precum și existenţa stimei de sine prin feedbackul existent în relaţiile interpersonale. Suportul social este activ în toate dimensiunile sale dintre care cele mai importante sunt:

- suportul emoţional;

- suportul informaţional;

- suportul prin valorizare;

- suportul instrumental/material.

Cele mai importante surse de suport social sunt:

- familia;

- microgrupul de prieteni;

- microgrupul socioprofesional;

- microgrupul de vecinătate;

- grupurile de apartenență (de ex., biserica, clubul s.a.);

- specialiștii care furnizează servicii de îngrijire a sănătăţii.

Obiectul igienei mintale este omul, persoana umană sub toate aspectele sale: biologic, psihologic, medical, social, cultural-moral şi spiritual. Igiena mentală se realizează printr-o psihopedagogie medico-socială, rolul fundamental revenindu-le medicilor şi psihologilor.

Psihoigienizarea este un ansamblu de măsuri şi mijloace destinate menţinerii şi promovării stării de sănătate. Ea trebuie să dureze pe toată perioada vieţii individului. Toate mijloacele psihoigienizării trebuie adaptate vârstei, statutului pacientului. Acţiunile realizate prin psihoigienizare au dublă orientare:

- centrifugă – concentrarea atenţiei asupra mediului în care este integrat individul şi centrarea pe relaţiile cu semenii;

- centripetă – orientarea spre propria persoană.