4. Sindromul arderii profesionale (burnout) în profesia de medic

În afara unei patologii propriu-zise psihice sau somatice, înscriindu-se în limitele nosologice tradiţionale, din ce în ce mai multe lucrări contemporane insistă asupra suferinţei medicului, cu atât mai mult cu cât el beneficiază tot mai puţin de gratificaţiile materiale şi narcisiace care existau în epocile anterioare (Besancon G.,1999). Acelaşi autor arată că, comparând o populaţie de aceeaşi vârstă şi acelaşi nivel social, medicii şi, în special psihiatrii au o rată crescută de tulburări mintale, ca: depresie, tentative de sinucidere, adicţii diverse, mai ales cea alcoolică.

În 1982, medicul canadian Lauderdale M. dedică o monografie sindromului de epuizare profesională, aşa-numitul „sindrom burnout”, care desemna epuizarea energiei şi a forţelor sau resurselor individuale, care îi provoacă individului o scădere globală a întregului potenţial de acţiune. Termenul venea să definească mai bine stresul profesional (Paine W.), depresia de epuizare profesională sau sindromul conducătorului stresat (Larouche). Studiile care au urmat au conturat repede categoria profesională cea mai afectată de acest sindrom: medicii. S-a constatat că acest lucru decurgea din obligaţia permanentă a individului-medic de a-şi susţine o imagine personală idealizată, indiferent de progresul tehnologic, de lipsa unei recunoaşteri sociale corespunzătoare cu gradul de dificultate al activităţilor pe care le desfăşoară şi, în sfârşit, din cauza programului neconvenţional.

Dintre factorii care duc la instalarea acestui fenomen se pot enumera: munca neurmată de rezultate imediate, nerecunoaşterea calităţii activităţii, lipsa încurajărilor şi a gratificaţiei morale. În aceste condiţii, subiectul se epuizează pe măsură ce constată prăbuşirea propriilor iluzii în faţa evidenţei realităţii. Deşi majoritatea autorilor sunt de acord că acest concept de burnout este eterogen şi nu se poate vorbi de o patologie specifică, se acceptă un tablou clinic minim cu următoarele aspecte:

- semne şi simptome somatice: cefalee continuă, tulburări gastrointestinale, astenie, fatigabilitate;

- comportamente neobişnuite pentru subiect: iritabilitate, intoleranţă şi incapacitate de a înţelege sau a fi empatic cu ceilalţi, criticism nejustificat, lipsă de încredere, atitudine de superioritate faţă de ceilalţi;

- atitudini defensive: rigiditate, negativism, rezistenţă la schimbare, pseudoactivism (subiectul petrece tot mai multe ore la locul de muncă, dar realizează tot mai puţin din ceea ce îşi propune, fără să fie pe deplin conştient de acest lucru). Este de asemenea acceptată ideea că sindromul de ardere profesională are o evoluţie stadială:

− stadiul I, caracterizat de nelinişte, confuzie şi apariţia frustrării (individul simte că ceva nu e în regulă);

− stadiul al-II-lea, caracterizat prin frustrare intensă şi nemulţumire;

− stadiul al-III-lea, caracterizat prin apatie, renunţare şi disperare.

Fără să fie o entitate clinică precisă sindromul burnout este soldat cu epuizare fizică şi/sau psihică, depersonalizare profesională.

Profesia de medic presupune responsabilitate înaltă în luarea deciziilor, contact permanent cu persoane în dificultate, limitarea în timp, perfecţionare şi autoinstruire pentru a ţine pasul cu timpul etc. În aceste condiţii, cu atât mai mult trebuie de urmat anumiţi paşi sau metode de depăşire a sindromului arderii profesional-emoţionale. Unele îndrumări ar fi:

1. Recunoaşte simptomele de bornout prin ascultarea propriului corp.

2. Reevaluează atitudinea faţă de propria persoană, dezvoltă o imagine de sine pozitivă.

3. Decide care domenii din viaţa ta sunt pioritare la moment – serviciul, familia, relaţiile amicale, viaţa spirituală – şi acordă-le mai multă atenţie.

4. Încearcă să fii mai rezonabil, punându-ţi scopuri realiste. Nu poţi cuprinde necuprinsul!

5. Acceptă lucrurile pe care nu le poţi schimba.

6. Abandonează rutina! Găseşte timp pentru sport, plimbări, ieşiri cu familia/prietenii în natură, la teatru, cinema etc.

7. Gîndeşte pozitiv şi învaţă să te relaxezi fizic şi psihic.

Întrebări şi exerciţii pentru consolidarea și autoevaluarea cunoștințelor:

1. Definiți statutul de medic.

2. Definiți noțiunea medic „bun”.

3. Care sunt factorii de influenţă stresogenă pentru medici?

4. Identificaţi măsurile de profilaxie contra factorilor stresogeni pe care le pot aplica medicii.

5. Definiţi fenomenul de adicţie şi indentificaţi principalele forme de potenţială adicţie la medici.

6. Care sunt cauzele de adicţie comportamentală la medici?

7. Enumeraţi măsurile psihoterapeutice şi de consiliere în cazul adicţiei la medici.

8. Explicaţi sindromul de epuizare profesională (burn-out) şi căile de depăşire a lui.

Bibliografie

1. Băban A. Stres şi personaliate. Cluj-Napoca: „Dacia”, 1998.

2. David Daniel Psihologie clinică şi psihoterapie. Iaşi: „Polirom”, 2006.

3. Enăchescu C. Tratat de igienă mintală. Bucureşti: Editura didactică şi pedagogică, 1998.

4. Tudose Florin Orizonturile Psihologiei Medicale. Bucureşti: „Infomedica”, 2003.

5. Tudose Florin O abordare modernă a psihologiei medicale. Bucureşti: „Infomedica”, 2000.

6. Tudose Florin Psihiatrie și Psihopatologie pentru psihologi. Bucureşti, 1998.

7. Pirozynski Tadeusz; Scripcaru Gheorghe. Psihopatologie relaţională. Iaşi: „Junimea”, 1996.

8. Менделевич В. Д. Клиническая и медицинская психология. Практическое руководство. Мocква, 1998.

9. Oprea N., Revenco M. s. a. Psihologie generală şi medicală. Chișinau: “Știința”, 1993.

TEMA13. PARTICULARITĂȚILE PSIHOLOGICE ALE

OMULUI BOLNAV

Structura:

1. Modificări comportamentale induse de boală.

2. „Rolul” de bolnav.

3. Atitudinea pacientului faţă de boala sa.

4. Tipuri de pacienţi cu trăsături psihopatologice de personalitate.

Obiective operaționale:

1. Analiza principalelor modificări comportamentale induse de boala somatică.

2. Precizarea conceptului „a fi bolnav”.

3. Identificarea și analiza principalelor tipuri atitudinale ale pacienților față de boala lor.

4. Familiarizarea cu tipurile prinicipale de pacienți și analiza particularităților lor de comportament.

Cuvinte-cheie: “rol” de bolnav; semnificația bolii; pacient: dominator, paranoid, obstructiv, evitant, dependent.