4. Comportamentul adictiv al medicilor

Credem despre medici că sunt cei mai sănătoşi oameni şi deţin reţeta unui trai sănătos, doar ca nu o aplică mereu. Şi medicii cred despre sine, ca nu-şi pot permite să se îmbolnăvească şi, mai ales, să ceară ajutor specializat. Cu atât mai mult, dacă acest ajutor ar trebui să vină din partea unui psiholog sau psihoterapeut.

Conform studiului realizat de psihoterapeutul român Anda Pacurar, în lumea medicală adicţia (dependenţa faţă de o anumită substanţa sau comportament) este văzută ca o boală tratabilă. Psihoterapeuţii adepti ai lui Alfred Adler (a dezvoltat prima teorie a personalităţii, psihopatologiei şi psihoterapiei) văd adicţia ca pe o soluţie creativă pentru a evita sarcinile vieţii, provocările şi responsabilităţile vieţii cotidiene.

O primă adicţie întâlnită la cei mai mulţi medici de familie este cea faţă de muncă. De altfel, dacă nu ar avea o adicţie faţă de studiu şi de munca probabil nu ar reuşi în această profesie extrem de solicitantă.

Medicii de familie trebuie sa fie mereu informaţi cu privire la ultimele descoperiri în domeniile diagnosticării şi tratamentelor tuturor afecţiunilor, la deciziile privind regulile de prescripţie sau alte activităţi birocratice. Totodată, trebuie să facă faţă mulţimii de pacienţi aflaţi zilnic la uşa cabinetului.

Toate acestea explică nevoia dependenţei de muncă. Şi totuşi, trebuie să existe limite. Adicţia faţă de muncă are efecte secundare pe termen lung. Pe lângă epuizarea fizică, profesia de medic este expusă şi epuizării emoţionale. Oferirea de consultaţii zilnice persoanelor de diverse vârste, ce suferă de boli grave, unele aflate în stadii terminale, provoacă un puternic sentiment de compasiune pe care medicul trebuie sa-l manifeste în permanenţă.

Situaţii care vulnerabilizează personalitatea medicului:

- lucrează în organizaţii disfuncţionale;

- nu obişnuieşte să ceară ajutor;

- lucrează într-un mediu de înaltă tensiune emoţională;

- poate fi un mediu fizic sau psihologic de izolare;

- din cauza programului extins poate avea relaţii familiale proaste şi le lipseşte suportul;

- este prins în foarte multe activităţi birocratice.

Cele mai importante 3 soluţii pentru medici sunt:

- să se consulte cu alţi colegi;

- să-şi planifice timp liber în mod regulat;

- când nici o măsură nu scade stresul, să-şi schimbe locul de muncă: uneori, doar o decizie radicală poate fi o soluţie viabilă.

Dependenţa de muncă a medicilor este în general acceptată de familie, prieteni, considerându-se că este o caracteristică a profesiei. Şi totuşi, există semne comportamentale care ar trebui să-i ingrijoreze pe cei din preajma unui medic. Acestea ar fi:

- abuzul de medicamente şi alte substanţe, de suplimente nutritive;

- scăderea timpului petrecut cu pacienţii, întârzierile sau absenţele de la muncă;

- greşelile profesionale, medicul devine extrem de critic cu alţii, depersonalizează pacienţii, face afirmatii sarcastice, cinice la adresa pacienţilor sau a locului de muncă.

Există şi semne fizice ca:

- puls rapid;

- probleme legate de somn, oboseala;

- scăderea rezistenţei la microbi, slăbiciune;

- probleme de memorie;

- modificări în greutatea corporală;

- probleme gastrice, hipertensiune, dureri de cap, dureri musculare.

Astfel de simptome duc în plan psihic la o erodare spirituală, la retragere socială, scad importanţa acordata valorilor morale, afectează relaţiile interpersonale şi duc la degradarea personalităţii. În plan fizic, reduc performanţa muncii, cresc numărul de greşeli, duc la o degradare a stării generale de sănătate. Medicii ar trebui să se întrebe periodic când au avut ultima ieşire în natură sau vacanţă.

Analizând situaţia adicţiei faţă de alcool sau alte substanţe, medicii au aceleaşi vulnerabilităţi ca şi restul oamenilor, mai mult, ei au acces mai rapid la substanţe ce pot induce dependenţa. Există chiar ideea că prevalenţa adicţiilor în rândul medicilor este mai mare decât în populaţia generală. Totuşi această ipoteză nu a fost confirmată prin cercetări.

Conform unor studii britanice, prevalenţa adicţiei de alcool sau alte droguri în populaţia generală este de 10%. Se presupune ca acelaşi procent este valabil şi pentru populaţia medicală.

Conform British Medical Association (BMA), 1 din 15 medici suferă într-un anumit grad de dependenţă fată de alcool sau alte droguri. Se estimează ca anual apar 400-500 de cazuri noi la nivelul Marii Britanii. De multe ori, cei care remarcă prezenţa adicţiei la un doctor sunt colegii săi mai tineri. Aceştia ezită însă să raporteze, de teamă sau dintr- un sentiment de datorie faţă de mentorii lor.

S-a constatat, însă, că odată recunoscută problema de către medicul implicat, recuperarea decurge bine. Tot conform BMA, adicţia este considerată o boală care evoluează şi care poate fi abordată eficient printr-un tratament bazat pe abstinenţa totală. Adicţia atrage blamarea profesională şi socială, dar s-a constatat o toleranţă mai mare faţă de dependenţa de alcool decât de alte substanţe. Adicţia nu ar trebui văzută ca un semn de slabiciune sau eşec, ci ca o problemă clinică care necesită tratament. Studii realizate în SUA şi Canada au arătat că un tratament complex, incluzând internare şi monitorizare pe termen lung, generează rezultate foarte bune în recuperarea medicilor. Cei mai mulţi sunt capabili să-şi reia munca în condiţii de sănătate şi siguranţă (The Medical Association of Georgiaas Impaired Phsycians Program).

The Sick Doctors Trust este o organizaţie britanică care ofera sprijin medicilor cu adicţii. Principiul după care se ghidează este că, aşa cum a recunoscut şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, adicţia este o boală şi există pentru ea tratamente. La linia telefonica pusă la dispoziţia medicilor care întâmpină astfel de dificultăţi se primesc aproximativ 20 de apeluri noi pe lună. Pe lângă adicţiile faţă de alcool sau droguri, medicii se plâng şi de adicţii precum cea de internet, liniile chat sau abuzul de alimente. Toate acestea au aceleaşi efecte asupra familiei precum alcoolul sau alte droguri, dar nu implică sentimente de ruşine şi nici nu au consecinţe grave asupra locului de muncă.

The Ontario Medical Association are, de asemenea, o linie de urgenţă la dispoziţia medicilor, la care anual se primesc aproximativ 130 de apeluri. 30% provin de la colegi ai unor medicii cu adicţii, iar 20% - din partea familiilor. Unii dintre apelanţi sunt, totuşi, chiar medicii cu adicţie care încearcă să-şi păstreze anonimatul.

Perspectiva psihoterapeutică. Venirea la cabinet, mai ales din partea unui medic este o iniţiativă care cere de la el mult curaj, însă e nevoie de timp şi consecvenţă, pentru a renunţa la vicii în favoarea unor comportamente cu utilitate socială.

Psihologia individuala (adleriana) tratează persoana holistic, ca un întreg, astfel încât în cazul adicţiilor, ea nu este văzută şi tratată individual, ci trebuie înţeles întregul său stil de viaţă. Modul în care persoana face faţă provocărilor vieţii este important. Adicţia se tratează atunci când pacientul, ca entitate unitară, decide să se schimbe.

Din punct de vedere psihologic, vedem adicţia ca pe o modalitate de a scăpa de sarcinile vieţii. Fiecare om ar trebui să funcţioneze în 3 sarcini majore: munca (relaţiile colegiale), familia (relaţiile intime) şi relaţiile sociale (prietenii). Excesul în funcţionarea într-o anumită sarcină poate duce la neglijarea altora şi la apariţia problemelor. De exemplu, adicţia de muncă "ajută" persoana să renunţe la funcţionarea în celelalte sarcini, cum ar fi căsnicia sau prietenii. Adesea dezamăgirea, umilinţa, durerea fac ca drogurile sau alcoolul să fie văzute ca o soluţie pentru ca persoana să se simtă mai bine.

Cei care suferă de adicţii adesea au un sentiment de gol, ce poate fi explicat prin absenţa sentimentului de apartenenţă. Adicţii pot avea cei care au suferit în copilărie, care au simţit că nu aparţin: s-au simţit neglijaţi şi atunci apelează la adicţie pentru a trăi o iluzie plăcută. Dar şi cei care au fost răsfăţaţi ajung, ca adulţi, să nu suporte provocările vieţii. Chiar dacă părinţii au greşit faţă de ei în copilarie, ei la fel, au avut un răspuns greşit, ce nu a fost niciodată corectat.

Adicţia este o scuză foarte bună pentru neasumarea responsabilităţii. De altfel, oamenii cu adicţii sunt oameni extrem de creativi în căutarea de soluţii inedite pentru a ocoli sarcinile vieţii.