6. Metode de tratament al tulburărilor psihosomatice

Una dintre metodele de tratament al tulburărilor psihosomatice – psihoterapia – nu vindecă boala psihosomatică, dar poate contribui în mod esenţial la prognosticul favorabil. În forma acută a bolii, psihoterapia constituie o abordare terapeutică secundară, complementară. Se consideră că în faza acută a unei boli somatice terapia farmacologică este forma primară a tratamentului, în timp ce psihoterapia, varianta suportivă, constituie abordarea secundară. În situaţiile în care afecţiunea somatică evoluează spre cronicizare, terapia medicală îşi reduce importanța, iar psihoterapia îşi poate asuma rolul primordial în cadrul măsurilor terapeutice, în situaţiile în care boala nu răspunde la tratamentul medical, se impune evaluarea psihosomatică cu recomandarea terapiei combinate.

Prin combinarea farmacologiei cu psihoterapia se poate obţine o adaptare adecvată a pacientului la condiţiile existenţei, creşterea disponibilităţilor afective şi de colaborare a pacientului și un rezultat clinic satisfăcător.

Dintre metodele de psihoterapie, în tratamentul psihosomatic, în prezent se utilizează psihoeducaţia, tehnicile de relaxare, managementul stresului și terapia suportivă, mai ales cognitiv-comportamentală şi psihoterapia psihodinamică. S-a constatat ca psihoterapia este eficace în astmul bronsic, ulcerul duodenal și migrena și mai puțin eficace în hipretensiunea arterială și colita ulcerativă.

Herbert Benson este promotorul tehnicii de relaxare ca strategie terapeutică şi preventivă în psihosomatică, care ulterior a fost combinată cu tehnicile de biofeedback, în care diferitele variabile biologice, ca tensiunea arterială sau tensiunea musculară, sunt înregistrate, afișate şi arătate pacientului, ca metodă de control a tensiunii arteriale și a altor afecţiuni. Relaxarea a fost descrisă pentru prima oară ca meditaţie transcedentală budista.

Relaxarea este de mai multe tipuri: de eliberare, profundă și controlată. Se începe cu relaxarea musculară profunda Jacobson, care poate fi înregistrată pe suport audio și pe care pacientul o poate asculta și acasă, recomandând-u-i-se să practice zilnic acest exercițiu. Relaxarea de eliberare, precum relaxarea profundă, are drept scop reducerea tensiunii musculare. Relaxarea controlată combină relaxarea cu exercițiile de respirație profundă, utilizând un cuvânt sau o imagine pentru a declanșa sentimentul imediat al relaxării musculare. Acest cuvânt sau imagine trebuie sa fie asociate cu relaxarea în mintea pacientului. Se alege un cuvânt sau o imagine care sunt utilizate în cursul exercițiului de relaxare în mod repetat, până când acel cuvânt sau acea imagine declanşează automat relaxarea. Cuvântul poate fi pur și simplu „relaxează-te”, frecvent folosit pe casetele cu exerciții de relaxare, sau poate fi de exemplu o imagine mentală a unei plaje, a unei flori, sau orice altceva.

Imageria ghidată este o altă tehnică folosită în terapia psihosomatică. Este un proces cu două componente: prima componentă implică relaxarea profundă prin tehnici de relaxare şi antrenament respirator. În faza de relaxare pacientul închide ochii şi se concentrează pe respiraţia rară, sau pe tensiunea din muschi, de multe ori pe un fond de muzică liniștită sau sunete din natură, ca, de exemplu, valurile mării sau ciripitul păsărilor, care induc relaxarea. Odată ce pacientul se relaxează, începe exercițiul de imagerie, cu imagini relaxante care odihnesc mintea şi corpul. Pacientul poate utiliza rememorarea acestei imagini, a unei situaţii sau a unui scenariu pentru a diminua anxietatea, cum ar fi în cursul nașterii, al întervenţiilor chirurgicale sau al evenimentelor stresante. Pacientul se poate imagina ca parcurgând fiecare pas al anxietății, pe care apoi îl depăşeşte.

În ultimii ani au apărut noi tehnici terapeutice utile în pihosomatică, ca terapia cognitiv- comportamentală. Derivată din terapia cognitiv-comportamentală este tehnica biofeedbackului, care combină relaxarea, vizualizarea şi tehnicile cognitive. Pe corp se plasează senzori care măsoară tensiunea musculară, undele cerebrale, frecvenţa cardiacă, temperatura corpului şi traduc informaţiile prin înregistrare audio sau video. Pe masură ce pacientul vede informaţia de pe monitor, începe să-şi dea seama de modul în care gândurile, frica şi imaginile mentale îi influenţează reacţiile fizice. Monitorizând relaţia dintre minte şi corp, poate fi folosită deliberat imageria mentală pentru a manipula frecvenţa cardiacă, temperatura corporală, undele EEG, alte funcţii ale corpului, pentru a reduce stresul.

Terapia prin sunet, include terapia prin muzică, sunetele din natură, este de asemenea utilă în terapia afecțiunilor psihosomatice. Diferite sunete declanșează emoții și reacții diferite. În 1896 medicii americani au descoperit că muzica poate îmbunătăţi procesul gândirii şi fluxul sangvin, dar terapia prin muzică a început în 1940, când a fost utilizată ca tratament de reabilitare pentru soldați. Între 1950 si 1960 terapia prin sunet s-a dezvoltat în Europa, Alfred Tomatis şi Guy Bernard, medici ORL din Franţa promovau terapia prin sunet auzit în căști, fiind astăzi pe larg folosită pentru a trata diverse afecțiuni - de la dificultăți academice până la anxietate, atât la adult cât și la copil. Se susţine ca terapia prin sunet este benefică în tratamentul stresului, anxietăţii, hipertensiunii arteriale, depresiei şi autismului.

Altă metodă terapeutică folosită în terapia psihosomatică modernă este consilierea directivă, bazată pe explicaţiile furnizate pacientului.