1. Conceptul de normalitate. Criterii de normalitate

Normalitatea desemnează, în primul rând, un mod de a fi al omului implicând starea de echilibru. Cota de normalitate din fiecare individ se numeşte sănătate. Nimic nu ne leagă de existenţă mai unic şi ultimativ decât sănătatea.

Sănătatea nu este o preferinţă, ci suntem solidari cu ea, o dorim, o adoptam ca pe noi înşine. Experienţa vieţii ne demonstrează că nu exista o valoare mai mare. Sănătatea apare şi se dezvoltă în dorinţa de a trăi, reprezentând una dintre marile garanţii ale libertăţii şi invers.

Normalul nu este concluzia unei judecăţi de valoare sau de nonvaloare. El reprezintă un criteriu de ordine în gruparea fenomenelor psihice. Referindu-ne la dimensiunea psihologică a normalităţii se poate considera că psihicul uman este sănătos atunci când simte, judecă şi hotărăşte potrivit cu experienţa, iar bolnav – atunci când se îndepărtează sau se înstrăinează de aceasta.

Normalitatea se defineşte şi se apreciază în raport cu adaptarea, care reprezintă, în acest caz, un punct de referinţă. Boala este un accident al existenţei. Normalitatea şi anormalitatea psihică coexistă în persoană, definind organizarea ambivalentă a personalităţii. A fi sănătos sau a fi bolnav reprezintă doua situaţii ontologice egal posibile "de a fi" ale persoanei. Omul trebuie văzut şi înţeles ca un sistem autoechilibrat, ce îşi găseşte stabilitatea internă şi adaptarea externă. Persoana umana este un sistem organizat dinamic; dinamica internă fiind cea mai pregnantă, aceasta putând fi cunoscută prin efectele produse.

Aşadar, umanismul este expresia mentalităţii epocii referitoare la atitudinea faţă de om. Există cicluri, etape istorice ce au ceva specific – sistemul de valori, modelul sociocultural, acesta normează faptul de a fi normal sau / şi a fi anormal din punct de vedere patologic.

Normalitatea este o noţiune relativă, variabilă de la un mediu sociocultural la altul şi în plus face interesanta precizare că în medicină există tendinţa de a se asimila omul normal individului perfect sănătos, individ care la drept vorbind nu există („Dicţionar de psihologie Larousse”, N. Sillamy, 1995).

Norma este, în esenţa sa, o convenţie umană larg împărtăşită social. Ea derivă din aprecierea, din valorizarea comună a unor stări şi fapte sociale. Sub raport axiologic, norma este o valoare (aceasta fiind, în fond, o apreciere despre ,,ceva”, realizată în colectiv) transformată în imperativ.

Conceptul de normalitate, în viziunea lui Ey H., pare să clarifice problema psihiatriei, aceasta fiind în special în domeniul medicinei, o specialitate diacritică pentru care diferenţa normal/patologic reprezintă principalul obiect de lucru.

În viziunea lui M. Lăzărescu, problematica cuplului normalitate - anormalitate este mai apropiată de „generalitatea” normelor, a abordării statistice, a regulilor şi legilor, pe când problematica „bolii” e mai legată de „concretul” cazului dat.

Criterii ale sănătăţii mintale / de normalitate ( după A. Elliss şi W. Dryden):

1. conştiinţa clară a eului personal;

2. capacitatea de orientare în viaţă;

3. nivel înalt de toleranţă la frustrare;

4. autoacceptare;

5. flexibilitate în gândire şi acţiune;

6. realism şi gândire antiutopică;

7. angajarea în activităţi creatoare;

8. asumarea responsabilităţii pentru tulburările sale emoţionale;

9. angajarea moderată şi prudentă în activităţi riscante;

10. conştiinţa clară a interesului social;

11. gândire realistă;

12. acceptarea incertitudinii şi capacitatea de ajustare a acesteia;

13. îmbinarea plăcerilor imediate cu cele de perspectivă.

Criteriile de normalitate exprimă cel puţin 4 tipuri de apreciere: norma valorică (preia idealul în calitate de concept al normalităţii); norma statistică (preferabilă în limbajul ştiinţific, anormal este considerat ceea ce se află în afara intervalului mediu); norma individuală (exprimă nivelul constant de funcţionare al unui individ de-a lungul timpului); norma tipologică (termenul necesar descrierii unei situaţii în care o tipologie se încadrează în definiţia normalului conform celor 3 criterii anterioare, dar reprezintă totuşi anormalitate).