II. Tipologiile psihologice

1. Clasificarea personalităţilor accentuate (după K. Leonhard), adică a acelor personalităţi care manifestă tensiune în raport cu ceilalţi şi prezintă multiple dificultăţi de adaptare. Personalităţile accentuate suportă cu dificultate boala, sunt rezervate în relaţiile cu medicul şi faţă de tratament şi favorizează apariţia unor stări morbide:

• firea demonstrativă – capacitate anormală de refulare: poate deveni isteric (refularea ca mecanism de apărare în isterie). Pacientul este exagerat în gesturi şi vorbe, dornic să fie băgat în seamă şi să se afirme; manifestări teatrale lipsite de autenticitate, uşor de depistat în general; lăudăros sau autocompătimitor, cu accente patetice. Uneori mitoman, lipsit de spirit autocritic, are tendinţe de a manipula anamneza. Refularea se poate manifesta şi în sectorul fizic: anestezii paradoxale, leşin isteric, refugiu în boală, beneficiul secundar. Este recalcitrant în raport cu tratamentul (de ex., alcoolicii), este impulsiv în decizii, cu tendinţe de manipulare a celor dispuşi să-l asculte. Predispus spre surmenaj şi epuizare nervoasă;

• firea hiperexactă – carenţe în capacitatea de refulare: nehotărât în decizii, oscilant, ambivalent în acţiune şi sentimente, inhibiţie şi autocontrol excesiv. Extrem de meticulos, sentimente intense de anxietate. De aici, predispoziţie spre ipohondrie, nevroză obsesională etc. Tendinţă obsesivă de a se spăla, frică de îmbolnăvire. Rareori dezvoltă alcoolism;

• firea hiperperseverentă – perseverenţa anormală a afectului; de aici, susceptibilitate sporită, spirit bănuitor, încăpăţânat, ambiţios, intens proiectiv în ceea ce priveşte sentimentele altora faţă de el. Anxietate, cu idei prevalente, chiar obsesive, cu treceri spre psihopatia paranoidă şi spre nevroza ipohondrică. Este bolnavul care are „idei” clare despre boala sa, pe care caută să şi le impună, uneori caută beneficiile secundare (de ex., o pensie de invaliditate inexistentă);

• firea nestăpânită – dominată de pulsiuni, gândire inertă, pedanterie, acte impulsive violente. Pacient irascibil, ostil medicului; incapacitatea de a respecta un regim organizat de viaţă sau alimentar (se conduce în special după principiul plăcerii). Predispoziţie spre obezitate, alcoolism cronic şi acte antisociale. Se învecinează cu psihopatia epileptoidă (are adesea constituţie atletică, ca la epileptoizi);

• personalitatea hipertimică – o psihopatologie hipomaniacală în mic; vesel, locvace, superficial; fugă de idei, precipitare a ideilor în vorbire. Predispoziţie spre alcoolism;

• personalitatea distimică – caracterizată prin psihopatie depresivă; tăcut, serios, pesimist, predispus spre depresie;

• labilii afectivi – manifestă oscilaţii între stări afective opuse, specifice dezvoltărilor ciclotimice; sunt predispuşi şi la nevroze ipohondrice; imprevizibili la tratament.

• firea exaltată – oscilare între entuziasm şi disperare, euforie şi descurajare. Dezvoltă un tip special de ciclotimie, „un anxios-fericit”. În situaţia de boală (nu neapărat psihică), are o sensibilitate exagerată, fiind excesiv de îngrijorat în rapor cu boala sa sau cu simptome banale;

• firea anxioasă – bazată pe o hiperiritabilitate a sistemului nervos vegetativ; tendinţe ipohondrice, timiditate. Are nevoie de discuţii liniştitoare cu medicul;

• firea emotivă – reacţii foarte sensibile şi de profunzime în sfera sentimentelor spirituale. Este extrem de sensibil la suferinţele celor din jur, mergând până la reacţii nevrotice, depresie şi clacare în faţa evenimentelor;

• firea extravertită – aderent la concret, la opinia colectivităţii; influenţabil, sugestibil, răspunde în acord cu modul în care i se pune întrebarea. Este foarte docil la sfaturile medicului şi la tratament;

• firea introvertită – are reacţii şi păreri proprii despre lume; este mai sensibil la reprezentările proprii decât la percepţii. Evenimentele exterioare sunt filtrate prin propria gândire. Rezervat, izolat, preferând singurătatea.

Aceste tipuri de personalităţi pot apărea frecvent în combinaţii, care trebuie sesizate de către personalul medical, pentru a-şi adapta demersurile profesionale la specificul acestor personalităţi.

2. Tipologia clinică (după K. Schneider) vizează tipurile de personalitate bazate pe trăsături predominante ale acesteia. Se poate afirma că “personalităţile psihopatice”, fără a reprezenta tipuri de bolnavi psihici, dau conţinut psihiatriei “extra muros” (din afara zidurilor spitalului).

Urmărind aceste trăsături de personalitate care nu ajung la intensitatea unor simptome, Schneider descrie:

1. tipul hipertimic – poate fi hipomaniacal (caracterizat printr-o încărcare afectivă pozitivă, prin hiperactivitate, realizând un tablou maniacal de mică amplitudine, compatibil cu existenţa în mediul social) sau poate fi depresiv, care este antipodul primului;

2. tipul neliniştit – cuprinde două variante: senzitiv – caracterizat prin hipersensibilitate şi inadaptabilitate şi anancastic – dominat de introversie şi obsesii.

3. tipul paranoic – caracterizat prin orgoliu, vanitate, psihorigiditate şi stringenţă logică;

4. tipul histeroid – bazat pe egocentrism, superficialitatea efectelor, tendinţă spre fabulaţie şi nevoia de supravalorizare şi supraestimare;

5. tipul instabil – ilustrat prin instabilitatea timică, ce are drept consecinţă o instabilitate socială;

6. tipul exploziv – ilustrat prin reacţii emoţionale violent agresive, de scurtă durată;

7. tipul apatic – corespunzător schizoidului (descris de Kretschmer), bazat pe hiposensibilitate şi insuficientă forţă de rezonanţă şi vibrare afectivă;

8. tipul abulic – inert, lipsit de iniţiativă şi sugestibil;

9. tipul astenic – caracterizat prin fatigabilitate, lipsă de rezistenţă şi perseverenţă;

10. tipul depresiv – caracterizat prin rigiditate, seriozitate, pesimism şi închidere în sine.