3. Relaţiile psihologiei medicale cu ale discipline

Psihologia medicală pune în centrul preocupărilor sale omul aflat sub incidenţa bolii, abordându-l din perspectivă dinamică în istoria dezvoltării sale. Psihologia medicală se găseşte la confluenţa dintre medicină şi psihologie, originile sale regăsindu-se şi în alte domenii, cum ar fi: filosofia, psihopatologia, psihologia holistică şi antropologia, psihanaliza şi psihologia dinamică, cronobiologia, etologia, sociologia, psihologia experimentală şi neurofiziologia. Cu fiecare dintre aceste domenii psihologia medicală are legături biunivoce şi face un schimb continuu de informaţii.

Psihologia holistică se referă la metodele de tratament din afara medicinei clasice: masajul terapeutic, homeopatia, medicina naturistă (după Random House. Webster's Electronic Dictionary and Thesaurus, College Edition, 1992).

Psihologia medicală are relaţii cu diferite alte ramuri aplicative ale psihologiei: psihologia muncii şi psihologia deficienţelor. Psihologia medicală este legată de psihologia socială în cele mai diverse moduri: de la relaţia sociologică medic–pacient la contactul medicilor cu alte profesiuni conexe –farmacişti, biologi, chimişti; de la modelul biopsihosocial al bolii la modelele terapeutice privind lumea medicamentului (psihologia reclamei), la calitatea vieţii ca indicator modern de apreciere a intervenţiei terapeutice şi a activităţii medicale; de la interrelaţiile existente în interiorul instituţiilor de asistenţă la atitudinea mass-mediei faţă de boală şi suferinţă.

Psihologia medicală este legată de domeniul psihologiei generale prin subiecte despre comunicare; particulariăţile dezvoltării psihice; structurile personalităţii.

Psihologia medicală interferează şi cu domeniul psihologiei diferenţiale, care, folosind metodele psihometrice, testologia şi psihodiagnoza se încadrează în principiile generale de evaluare, etalonare şi diagnoză.

Relaţia psihologiei medicale cu psihiatria este incontestabil cea mai profundă dintre cele stabilite cu disciplinele medicale, din punct de vedere istoric, cât şi metodologic, şi nu întâmplător aproape toţi cei care au fondat psihologia medicală au fost medici psihiatri. Psihiatria reprezintă pentru psihologia medicală şi clinică principalul domeniu din care îşi extrage informaţiile, dar şi domeniul în care „tehnicile psihologice şi datele obţinute” sunt utilizate plenar.

Psihologia medicală se delimitează, de psihiatrie, atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic, chiar dacă în unele situaţii câmpurile de acţiune pot interfera. Metodele psihologice de tratament al diferitelor boli, adică metodele psihoterapiei, sunt comune psihiatriei şi psihologiei medicale.

Relaţii cu domeniul ştiinţei medicale şi al celei biologice. Într-un mod care pentru unii poate fi considerat paradoxal psihologia medicală are tangenţe cu psihiatria biologică în cel puţin două domenii: psihoneurofiziologia, domeniu mereu în extensie în ultimii ani, şi psihofarmacologia.

În psihofarmacologie validarea noilor substanţe terapeutice, a eficacităţii acestora precum şi a cadrului optim nosologic în care se recomandă a beneficiat de aportul substanţial al metodelor de evaluare psihologică.

Psihologia medicală face parte în prezent din pregătirea de bază a medicilor, aceasta mai ales din cauza creşterii frecvenţei bolilor de stres şi a fenomenelor de decompensare funcţională. Chiar în bolile organice, componenta psihologică merită a fi cunoscută şi tratată.

Întrebări şi exerciţii pentru autoevaluarea şi consolidarea cunoştinţelor:

1. Ce studiază psihologia medicală?

2. Definiţi obiectivele psihologiei medicale.

3. Care sunt funcţiile de baza ale psihologiei medicale?

4. Definiţi postulatele psihologiei medicale.

5. Identificaţi câmpul de preocupări al psihologiei medicale.

6. Identificaţi relaţiile ei cu alte ramuri ale ştiinţei psihologice.

7. Explicaţi tangenţele dintre psihologia medicală şi cea clinică.

8. Definiţi conceptul de psihologie clinică.

9. Numiţi scopul şi obiectivele psihologiei clinice.

Bibliografie

1. Cosman D. Psihologie medicală. Iaşi:„Polirom”, 2010, 462 p.

2. David Daniel. Psihologie clinică şi psihoterapie. Iaşi:„Polirom”, 2006.

3. Iamandescu I. B. Psihologie medicală. Bucureşti, 1997.

4. Tudose Fl. Fundamente în psihologia medicală. Psihologie clinică şi medicală în practica psihologului. Bucureşti: Editura Fundaţiei „România de Mâine”, 2007.

5. Tudose Fl. O abordare modernă a psihologiei medicale. Bucureşti: „Infomedica”, 2000.

6. Oprea N., Revenco M. s.a. Psihologie generală şi medicală. Chișinau: “Știința”, 1993.

Tema 3. Abordarea personalităţii în psihologia medicală

Structura:

1. Definirea personalităţii.

2. Biopsihotipologiile personalităţii.

3. Dezvoltarea personalităţii. Condiţiile de dezvoltare a perso-nalităţii.

4. Mecanismele de apărare ale personalităţii.

5. Tulburările de conştiinţă ale personalităţii.

6. Tulburările conştiinţei de sine.

Obiective operaţionale:

• Familiarizarea cu semnificaţia conceptului de personalitate, a stucturii şi a proceselor personalităţii.

• Identificarea tipologiilor morfofiziologice (constituţionale) ale personalităţii.

• Explicarea tipologiilor clinice ale personalităţii.

• Identificarea condiţiilor de dezvoltare a personalităţii.

• Precizarea şi analiza mecanismelor de apărare a personalităţii.

• Analiza factorilor de vulnerabilitate şi patogeneză a personalităţii.

• Dobândirea cunoştintelor despre tulburările de conştiinţă.

Cuvinte-cheie: personalitate; tip; tipologii constituţionale; dezvoltarea personalităţii; mecanisme de apărare ale personalităţii: refularea, regresia, formaţiunea reacţională, izolarea, anularea retroactivă, transformarea în contrariu, sublimarea, introiecţia, proiecţia, reântoarcerea către sine; conştiinţa; conştiinţa de sine; tulburări de conştiinţă a personalităţii.