2.1.3Economia de comandă

Este întâlnită în ţări precum Cuba, China, Coreea de Nord şi prezintă câteva caracteristici:

• este o economie etatizată deoarece proprietatea publică este dominantă, aproape toate mijloacele de producţie se află în proprietatea statului, resursele fiind alocate prin plan;

• este o economie birocratizată deoarece dispune de un mare aparat de stat caracterizat printr-un stil de muncă formalist;

• este o economie ineficientă deoarece bunurile nu sunt produse în raport cu cererea existentă, producătorii realizând bunuri decise de planificatori.

Incapabilă să soluţioneze problemele pe care le-a generat, în multe ţări „foste comuniste”, economia de comandă s-a prăbuşit lăsând locul economiei de traziţie, care nu are nici trăsăturile economiei de comandă şi nici trăsăturile economiei de piaţă, marcând trecerea de la sistemul falimentar al economiei centralizate la economia modernă de piaţă. Problemele pe care trebuie să le soluţioneze fostele state socialiste vizează câteva aspecte:

• stabilizarea macroeconomică;

• preţul şi reforma pieţei;

• crearea sectorului particular;

• privatizarea şi restructurarea întreprinderilor de stat;

• redefinirea rolului statului în economie.

2.2 Trăsăturile fundamentale ale economiei de piaţă

2.2.1 Definirea şi trăsăturile economiei de piaţă

Economia de piaţă se defineşte ca fiind acea formă modernă de organizare şi funcţionare a economiei de schimb în care întreprinzătorii îşi desfăşoară activitatea economică în mod liber, autonom şi raţional, corespunzător cerinţelor pieţei în scopul satisfacerii unor nevoi existenţiale tot mai sporite, cu resurse economice limitate.

în condiţiile actuale, pentru funcţionarea eficientă a economiei de piaţă trebuie avută în vedere existenţa cumulativă a următoarelor condiţii:

• piaţa este cadrul general prin care se stabileşte ce. cât si pentru cine să se producă în condiţiile libertăţii de acţiune a agenţilor economici;

• deciziile economice sunt luate în mod liber de către indivizi şi firme, din interacţiunea acestora rezultând producţia globală şi consumul;

• concurenta între agenţii economiei şi obţinerea unui profit cât mai mare reprezintă obiectivul major al activităţii şi criteriul esenţial în evaluarea eficienţei acestuia;

• indivizii acţionează pe baza intereselor personale si a principiului eficientei maxime, atingerea acestor interese realizându-se prin mecanismul preturilor, numai în măsura în care deciziile lor iau în considerare interesele şi dorinţele celorlalţi;

• formarea liberă a preturilor bunurilor economice pe baza cunoaşterii de către agenţii economici, a cererii şi a

ofertei;

• proprietatea privată a pluralismului formelor de proprietate a agenţilor economici;

• instituţionalizarea juridică şi economică a economiei de piaţă;

• intervenţia statului având rolul de a asigura cadrul instituţional al economiei de piaţă şi supravegherea funcţionării normale a acestuia, prin folosirea cadrului legal şi a pârghiilor economice;

• existenţa unei structuri tehnico-economice modeme (factori de producţie, mod de combinare a acestora,

sistem financiar-bancar etc.) ca o condiţie a satisfacerii decente a nevoilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor.