3. Costul marginal:

• reprezintă sporul de cost necesar obţinerii unei unităţi uplimentare de produs;

• se determină raportând creşterea costului total la creşterea producţiei;

• evoluţia sa depinde de costurile variabile, totale şi medii.

Nivelul şi dinamica costului de producţie relevă gradul de eficienţă al activităţii unei firme, cu cât costurile sunt mai mici, nivelul producţiei păstrându-se la acelaşi sau crescând, cu atât eficienţa este mai mare, iar profitul sporeşte.

Nivelul costurilor de producţie reprezintă mărimea absolută a cheltuielilor efectuate pentru realizarea producţiei. Cunoaşterea funcţiilor îndeplinite de cost poate influenţa opţiunea nivelului şi dinamicii sale, astfel:

• cunoaşterea reală a consumurilor de resurse materiale, financiare şi umane pentru

întreaga producţie şi pentru fiecare produs în parte;

• evidenţa şi controlul consumurilor factorilor de producţie;

• calcularea indicatorilor de eficienţă;

• Influenţarea nivelului rentabilităţii (profitului);

• stabilirea preţului de vânzare a bunului pe piaţă.

6.3 Comportamentul întreprinzătorului şi reducerea costului de producţie

Fiecare agent economic este interesat să obţină producţia cu costuri cât mai mici, pentru a dobândi un câştig cât mai mare. Acest lucru este determinat de:

• resursele au un caracter limitat şi trebuie folosite în mod raţional;

• costuri mai mici înseamnă o ofertă mai mare şi deci un profit mai ridicat;

• costurile mici înseamnă preţuri de vânzare mai mici, ceea ce sporeşte numărul cumpărătorilor;

• o firmă cu costuri mici, accesibile, reprezintă un concurent important pe piaţă crescând competitivitatea produselor.

Principalele căi de reducere a costurilor sunt:

• cumpărarea factorilor de producţie cu preţuri cât mai mici;

• reducerea stocurilor;

• reducerea (economisirea) consumului de materii prime şi materiale;

• reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs, prin creşterea mai rapidă a productivităţii faţă de salarii;

• micşorarea cheltuielilor de exploatare a utilajelor;

• scăderea cheltuielilor administrative;

• reducerea cheltuielilor de desfacere şi publicitate;

• economii la cheltuielile de dezvoltare.

Reducerea costurilor nu reprezintă un scop în sine şi nu trebuie să aibă efecte negative asupra calităţii produselor ci, dimpotrivă, să asigure un spor de utilitate.

Stabilirea nivelului normal al costurilor se face în raport cu:

• nivelul cel mai scăzut realizat de întreprindere până atunci;

• costul întreprinderii cu cea mai bună poziţie competitivă în domeniu;

• preţurile de vânzare ale bunului respectiv.

Nivelul costului este nivelul minim până la care poate coborî preţul de vânzare al unui bun economic, dacă preţul de vânzare va fi mai mic decât costul de producţie atunci când firma va înregistra pierderi.

Reducerea costului de producţie implică raţionalitatea în orientarea şi mobilizarea eforturilor, o componentă esenţială a calculului economic reprezentând-o optimul producătorului, ceea ce înseamnă că producătorul urmăreşte ca la un cost de producţie total dat să maximizeze producţia obţinută, adică să producă cât mai mult posibil.

Asigurarea optimului producătorului necesită ca însăşi relaţia dintre productivitate şi costuri să fie abordată pe termen lung.

Pe termen lung se disting trei tipuri de comportament al întreprinzătorului obţinută;

• alegerea optimală pentru un volum de comportament ale întreprinzătorului obținută cu minimum de cheltuieli totale de producţie;

• schimbarea dimensiunii producţiei fără să se recurgă la substituire de factori, producătorul putând modifica dimensiunea producţiei prin variaţii ale factorilor de producţie - muncă şi capital - în aceeaşi proporţie;

• schimbarea dimensiunii producţiei cu substituire de factori, modificând raportul capital / muncă.

CONCEPTE DE BAZĂ - TEMA 6

Legea randamentelor neproporţionale reprezintă relaţia dintre trendul rezultatelor producţiei şi utilizarea unei activităţi suplimentare dintr-un factor de producţie variabil, ceilalţi factori de producţie rămânând constanţi.

Are următoarele faze:

• randamentul crescător - produsul marginal este mai mare ca produsul mediu, în această fază a activităţii economice, trendul produsului mediu fiind crescător;

• randament descrescător - produsul marginal are trend descrescător, iar produsul mediu, după ce a cunoscut o creştere, începe, la rândul lui, să descrească;

• faza de ineficienţi - produsul marginal are valoare negativă cu influenţe majore asupra produsului mediu, în acest punct activitatea economică nu mai are randament, continuarea ei neavând sens.

Cost de producţie (preţ de cost) - totalitatea cheltuielilor fabricantului pentru a produce bunurile economice pe care le vinde sau totalitatea costului cu manopera, materialele şi regia (costul luminii, chiriei etc.) necesare pentru a produce ceva sau suma cheltuielilor necesare obţinerii unui volum de producţie.

Comportamentul consumatorului - reprezintă o teorie iniţiată în secolul XIX care, de-a lungul timpului, a suferit transformări importante, constituind o parte semnificativă în studiul teoriei economice modeme. La început se considera că achiziţionarea oricărui bun oferă consumatorului o satisfacţie pozitivă, utilizarea marginală apărută în urma cumpărării unei unităţi adiţionale dintr-un bun oferea cumpărătorului o utilitate invers proporţională cu cantitatea achiziţionată din acelaşi bun. Economiştii consideră că punctul de maximă importanţă îl constituie venitul consumatorului, care influenţează direct cantitatea de bunuri ce poate fi achiziţionată.

Comportamentul producătorului - analizează acţiunile agenţilor economici producători prin prisma intereselor acestora: profituri maxime cu costuri de producţie minime, modificarea nivelului producţiei prin combinarea variată a factorilor de producţie sau substituirea acestora etc.

Comportamentul producătorului este influenţat direct de progresul tehnic şi de comportamentul consumatorului.