Mecanismul salarizării solidaristice.
Politica salarială devine un instrument de raţionalizare a vieţii economice prin eliminarea ramurilor şi companiilor, ce nu pot plăti costurile rezultante. Dar ea, în schimb, cere de la stat promovarea unei politici financiare şi monetar-creditare restrictive şi întreprinderea unor măsuri de localizare, ce ar cere companiilor să desfăşoare activitatea în teritoriile afectate de şomaj în timpul schimbărilor structurale. Un exemplu clasic a devenit restrângerea bruscă, dar foarte paşnică, a industriei imense suedeze de construcţie a navelor maritime fără a rezulta într-o explozie de şomaj. Modelul Rehn-Meidner presupune mobilitatea pieţei forţei de muncă şi a serviciilor de angajament.
Managerii corporaţiilor suedeze, dacă ei gândesc raţional, nu pot să nu vadă avantajele acestei politici salariale, care nu se bazează pe abilitatea de a plăti şi nu ridică fondul salarial la limita acestei abilităţi (vezi figura 5). Practic, politica solidaristă a devenit un avantaj comparativ pentru ramurile de export a Suediei, fiind comparabil prin efectul său cu subsidiile de stat semnificativ, neavând însă neajunsurile lor evidente. De asemenea, managerii pot observa că presiunea salarială asupra firmelor slabe sporeşte mobilitatea factorului muncă, care este îndreptat spre firmele competitive în creştere.
«Statul trebuie să-şi ia asupra sa mai insistent rolul de lider al dezvoltării industriale, fie prin cooperarea cu businessul, fie prin instituţiile sale. Rolul statului în această dezvoltare este, de fapt, mult mai mare într-un număr de ţări, cărora le place să se numească economii de piaţă libere.»1
Întreprinderile de stat în Suedia se conduc, în general, după aceleaşi principii, ca şi cele private. Ele ţin contabilitate aparte pentru asemenea cheltuieli ca politica regională şi de micşorare a şomajului, care nu sunt suportate de concurenţi şi care, deci, trebuie restituie din bugetul de stat sau surse extrabugetare de stat.
Aşadar, toate firmele suedeze în egală măsură se supun acţiunii modelului Rehn-Meidner, care asigură pentru mari avantaje businessului şi societăţii suedeze:
1) siguranţa unui salariu destul de înalt pentru salariaţi;
2) motivarea firmelor prin sistemul de profit suplimentar spre o productivitate mai înaltă;
3) asigurarea unei competitivităţi sporite a mărfurilor şi serviciilor suedeze pe piaţa internă şi externă;
4) ca urmare, reducerea la minim a situaţiilor de conflict şi de stres în interiorul organizaţiei şi în societate în întregime.
Anume acest model Rehn-Meidner, acceptat în Suedia în 1938 şi modificat în câteva trepte până în prezent, şi prezintă nucleul corporatismului suedez. Cu câţiva ani mai târziu, toate ţările scandinave au acceptat modele similare, implementate cu succes în activitatea lor economică cotidiană.
Aspecte conceptuale ale activităţii de reclamă în procesul elaborării şi realizării strategiei manageriale.
Noţiunea de reclamă (din franceză - reclame şi latină - reclamare a striga) poate fi definită ca difuzare a informaţiei cu privire la însuşirile (calităţile) de consum ale mărfurilor şi serviciilor în scopul de a crea sau a amplifica cererea pentru acestea, difuzare a unor date despre cineva sau ceva în scopul de a-i crea popularitate. Reclama a apărut în timpuri foarte de demult, atunci când a apărut schimbul de mărfuri şi reclama.
În Marea Enciclopedie Sovietică reclama se defineşte ca «informaţie despre însuşirile mărfurilor şi diverselor tipuri de servicii în scopul realizării lor, creării cererii pentru acestea».
Există şi o tratare a reclamei ca «difuzare a datelor cu privire la persoană, opera literară şi de artă etc. în scopul de a le crea popularitate». Majoritatea celorlalte definiţii ale reclamei de asemenea se bazează pe esenţa ei informativă: reclama - orice reclamă este o formă plătită de prezentare nepersonală a informaţiei despre mărfuri şi servicii...»
Cea mai reuşită totuşi ni se pare definiţia ce a apărut acum aproximativ un sfert de veac ca rezultat al unui concurs organizat de revista americană «Advertaising Eidj»: «Reclama este o inştiinţare tipărită, scrisă, orală sau grafică despre o persoană, marfă, servicii sau mişcare obştească; pornind deschis de la posesorul reclamei şi plătită de acesta în scopul de a spori realizarea, a lărgi cadrul clienturii, a obţine un număr mai mare de voturi sau acceptare publică«.
În opinia noastră, reclama este vârful aisbergului marketingului, ce atrage cel mai mult atenţia asupra sa.
Precum vedem, în vârful aisbergului se află anunţurile de reclamă şi vidioclipurile, care au intrat stabil în viaţa noastră, convingându-ne, distrându-ne, iar uneori sfidând normele etice. Sunt ascunse de consumator obiectivele şi strategia reclamei, marketingul, aprecierea problemelor şi posibilităţilor şi, în sfârşit analiza situaţiei pe piaţă.