7. Indicatorii economici comparativi ale unor state (1990).

   Statul	Modificarea PIB, % (1989-1990)	Modificarea preţurilor, % (1989-1990)	Rata şomajului, % (1989-1990)	Balanţa comercială mlrd. USD
   Franţa	+3,2	+3,6	9,5	-7,6
   Germania	+3,3	+3,2	7,8	+73,5
   Suedia	+2,6	+6,5	1,3	+3,4
   Marea Britanie	+1,9	+7,7	5,8	-39,5
   SUA	+3,0	+4,7	5,3	-112,5

8. Rata şomajului în unele ţări, 1973-1976, 1980-1989.

Statul	73	74	75	76	80	81	82	83	84	85	86	87	88	89
Franţa	2,7	3,0	4,3	4,5	6,4	7,6	8,2	8,4	9,9	10,2	10,5	10,6	10,2	9,5
Germania	1,0	2,1	4,0	4,0	3,3	4,6	6,7	8,2	8,2	8,3	8,0	7,9	8,5	7,9
Suedia	2,0	1,6	1,3	1,3	1,6	2,1	2,7	2,9	2,6	2,4	2,2	1,9	1,4	1,3
Marea Britanie	2,1	2,2	3,6	4,8	6,1	9,1	10,4	11,3	11,5	11,7	11,8	10,4	7,7	5,9
SUA	4,9	5,6	8,3	7,7	7,2	7,6	9,7	9,6	7,5	7,1	7,0	6,2	5,4	5,4

Instrumentul principal al guvernului suedez în obţinerea acestui dublu obiectiv este cunoscut sub denumirea de «modelul Rehn-Meidner» a managementului macroeconomic. El este un produs al cercetărilor câtorva economişti sindicalişti, în special Gosta Rehn şi Rudolf Meidner. Acest model prescrie eforturi comune ale guvernului, patronatului şi sindicatelor în vederea promovării creşterii economice de lungă durată şi angajării totale printr-o politică activă pe piaţa forţei de muncă şi suportul raţionalizării economice prin inovaţii tehnologice şi un dialog instituţionalizat între patroni şi angajaţi.

Ceea ce facilitează semnificativ această cooperare este firma înalt instituţionalizată a corporatismului democratic. în Scandinavia, atât politica microeconomică, cât şi cea macroeconomică, este axată pe corporatism. Conform studiilor efectuate în anii ‘80 managerii corporaţiilor au devenit mult mai bine dispuşi faţă de implementarea sindicatelor şi sunt convinşi că participarea sindicatelor în luarea deciziilor măreşte calitatea lor¹.

Relaţiile istorice între clasele sociale suedeze permiteau un oarecare grad de autogestiune locală şi libertăţi personale deja în societatea feudală. Nicăieri nu au fost atât de puţine conflicte sociale ca aici. Ca urmare, patronii suedezi au fost pregătiţi să accepte uniunile de salariaţi şi să semneze acorduri cu dânsele mai devreme şi la o scară mai largă, decât în alte ţări. De obicei, acest proces începea în sfera meşteşugăritului, unde distanţa ierarhică între maistru şi calfă tradiţional era redusă. Spre deosebire de Germania sau Franţa, companiile mari din Danemarca, Norvegia, Suedia sau Finlanda, au urmat acest exemplu. Astfel, ţările scandinave s-au încadrat în aceeaşi tendinţă cu Marea Britania, folosind mai degrabă acordurile colective, decât legislaţia respectivă de natură socială. în Scandinavia folosirea timpurie şi pe larg a contractelor colective de muncă indică acceptarea drepturilor salariaţilor la asociere, precum şi a conceptului colaborării dintre management şi personalul executiv.

Centralizarea mişcării sindicaliste a creat fondalul unei politici solidariste de salarizare. Prin ea ratele joase de remunerare sunt ridicate, pe când cele înalte, plătite în ramurile abilice să le acorde, sunt reduse (vezi figura 32).