40. Sistemul scopurilor în firmele japoneze.

Firmele japoneze au o orientare socială nu numai declarata, dar şi de facto:

1. În 1868 Guvernul sublinia necesitatea unei economii puternice şi militarizate. Conducătorii businessului au răspuns la această cerinţă;

2. 1914. Mişcarea muncitorească a arătat, ca nivelul de trai al muncitorilor e foarte jos şi proprietarii au înaintat drept una din sarcini - bunăstarea muncitorilor;

3. 1945. Reconstrucţia economiei - conducătorii businessului au primit această sarcină drept misia importanta. Scopul naţional era atingerea nivelului ţârilor dezvoltate, cum ar fi SUA;

4. Anii 1960, managerii declară că firma deserveşte societatea, necesităţile ei.

Spre exemplu: în firma “Maţusita electric produs company” scopul de bază cuprinde:

1.1. Crezul de afaceri;

2.2. Scopurile de lunga durată;

3.3. Direcţiile politicii economice a firmei.

1.1. Crezul de afaceri:

I. Crezul de afaceri se descifrează în felul următor:

1. de a fi membru al societăţii industriale;

2. noi tindem de a îmbunătăţi viaţa socială a oamenilor;

3. ieftine ca apa, aparate electrice de uz casnic în abundenţă.

II. obiectivele fundamentale:

1. Avantajul reciproc al firmei şi consumatorului;

2. Profitul câştigat în corelare cu bunăstarea;

3. Concurenţa onesta pe piaţă;

4. Convinabilitate pentru firmă, furnizori, intermediari şi acţionari;

5. Participarea la dirijare a tuturor membrilor firmei.

III. Spiritul (modul de comportare al angajaţilor).

1. Cinstit şi devotat;

2. Armonia şi colaborarea;

3. Amabil şi modest;

4. Lupta pentru îmbunătăţire;

5. Adaptarea şi priceperea;

6. Recunoştinţa.

2. 2 Scopuri de lungă durată includ:

1. Ritmul creşterii;

2. Profitul;

3. Cota pe piaţă.

3. 3. Politica de lungă durată.

Planificarea de lungă durată în Japonia are la bază următoarele principii:

1. Separarea managementului de la proprietate;

2. Managerii firmei de regulă activează toată viaţa într-o firmă;

3. Top managerii sun garanţii carierei a middle managerilor, iar middle pentru lower;

4. Proprietarii acţiunilor sunt separaţi de management şi nu pot să influenţeze direct strategia firmei. Astfel în 1400 firme înregistrate la bursă, 30% de acţiuni le posedă persoanele particulare, instituţiilor financiare le revin 40% şi 30% firmelor. Cei mai mari acţionari sunt: băncile, firmele de asigurare, însă, legea nu permite ca ele să deţină mai mult de 10% de acţiuni într-o firma. Acest aspect al politicii economice guvernamentale nu permite de a controla managerii firmei, fiindcă baza capitalului firmei o constituie multe bănci, cărora le aparţine câte 5-10% de acţiuni. Creditul bancar, cum s-a mai spus mai sus, este baza capitalului investit în firmă. De aceea banca e interesată în viitorul firmei. în Japonia riscul înghiţirii unei firme de alta este foarte mic, de aceea căderea cursului acţiunilor nu-i sperie pe managerii firmei ca, de exemplu, în SUA.

6. Tipologia cadrelor de conducere.

Corporaţiile ne financiare sunt furnizorii şi realizatorii producţiei firmei şi ele depind de activitatea rentabilă a acesteia. De aceea ele sunt cointeresate ca firma să aibă o politică stabilă.

Cultivarea filozofiei firmei are următorul algoritm (analizăm acest aspect al sistemului de management pe baza firmei “Maţuşita electric”).

• candidatul la post studiază istoria, producţia, structura organizatorică a firmei şi politica fiecărei secţii, care se conţine într-o broşură;

• ca candidatul să obţină calificarea tehnică necesară, pentru a însuşi filozofia firmei, a studia şi a înţelege scopurile şi politica firmei, firma îi acordă un termen de 8 luni;

• În fiecare dimineaţă pe toate secţiile, se interpretă imnul firmei şi în cor se recită 7 porunci, pe urmă unul din angajaţi îşi spune părerea despre lucru, activitatea în secţie;

• lozinca anului este instalată sus şi este văzută de toţi;

• de Anul Nou se organizează adunări pentru toţi, preşedintele consiliului de directori împreună cu preşedintele firmei anunţa politica de bază pe anul ce vine. Se examinează planul strategic. Se oferă informaţii cu privire la noile direcţii ale strategiei prin intermediul jurnalului firmei.

Firma “Seico” înfiinţată în anul 1892, producătoare de ceasuri, foloseşte următoarea metodă pentru familiarizarea cu filozofia sa:

• întocmeşte o broşura pentru angajaţi;

• convoacă adunări “ad-hoc” în fiecare dimineaţă pentru a cultiva politica firmei la angajaţi;

• organizează activitatea cercurilor calităţii;

• angajaţii formează un grup de 6 oameni, care analizează calitatea, cheltuielile, furnizarea, securitatea produsului, relaţiile umane;

• fiecărui lucrator în mediu îi revin 15 propuneri pe an;

• lozinca uzinei – “ne străduim să obţinem încrederea consumatorului, perfecţionarea n-are limite”.

• atmosfera festivă a decorării liderului şi atitudinea binevoitoare faţă de ideile sale noi;

• În firma “Seico” explicarea crezului de afaceri este redat într-o broşură cu un volum de 30-150 pagini;

• revista firmei se publică lunar;

• ideile principale sunt reflectate în lozinci;

• se practică campaniile de tipul “Ziua calităţii”;

• adunări de dimineaţă - operativă;

• toate tipurile de învăţământ;

• felicitările, obligatorii, a preşedintelui cu ocazia sărbătorilor;

În managementul american sunt utilizate diferite elemente ale filosofiei şi culturii manageriale. Managerii americani folosesc declararea deschisă a politicii firmei, care deseori este publicată, însă crezul de afaceri nu e clar determinat, predomină stimularea externă (materială). Planul strategic al firmei se aduce la cunoştinţă angajaţilor prin sistema de observaţii şi în managementul englez. în genere, în managementul englez, foarte rar se practică aplicarea crezului de afaceri. Practic crezul de afaceri la firmele engleze este asemănător cu scopurile şi se redă sub formă de obligaţii ale firmei faţă de societate, consumator, furnizor şi angajaţii. Simţul valorilor firmei la lucrători e foarte individual şi chiar, dacă filozofia firmei este publicată ea nu acţionează ca metodă a managementului pentru cultivarea spiritului firmei, stilului ei.