12. Strategia şi structura firmelor japoneze.

1. Mediul exterior şi influenţa lui asupra formării sistemului de management.

2. Strategia “Produs-piaţă”;

3. Dirijarea multinaţională.

1. Mediul exterior şi influenţa lui asupra formării sistemului de management.

Se ştie, că particularitatea esenţiala a sistemului japonez de valori este orientarea le echipa şi devotamentul faţa de organizaţie.

Pentru a ne convinge încă o data de aceasta, să analizăm rezultatele sondajului sociologic. Tinerii muncitori şi manager japonezi au fost solicitaţi sa răspundă la întrebarea: “âşi va jertfi oare lucratorul viaţa personala în numele firmei?” -

- “da” au răspuns - 25%, “posibil da” -44%, “nu” -28%.

La întrebarea: “Care este cel mai valoros izvor al vieţii?”. Răspunsurile au fost următoarele: (vezi Tabelul 4.)

5. Valorile morale.

Ţările	Lucrătorii	Munca, %	Viaţa în afara serviciului, %
Japonia	Tineri 18-20 ani	38	48
	Maturi peste 35 ani	65	27
SUA	Tineri	25	63
	Maturi	34	51
Marea Britanie	Tineri	23	60
	Maturi	27	60

Pornind de la analiza mediului exterior al Japoniei, vedem că modul de viaţă în domeniul economic este foarte specific. Psihologia japonezilor se deosebeşte prin multe momente de psihologia americanilor, europenilor şi englezilor. Toate acestea influenţează asupra formării sistemului de conducere.

Structura mediului exterior ce influenţează asupra managementului japonez poate fi reprezentată de:

• mediul sociologic;

• sistemul politic;

• sistemul cercetărilor ştiinţifice;

• sistemul economic.

Din particularităţile mediului exterior japonez menţionăm. Cheltuielile pentru întreţinerea guvernului în Japonia, SUA şi Marea Britanie sunt 1:1,8 şi 1:2 respectiv.

Lucrătorii ocupaţi la serviciu de stat 1:2,1 şi 1:2,4.

În Japonia - 31% din muncitori sunt membri ai sindicatelor, în SUA-23%, în Anglia - 57%. Numărul zilelor pierdute din cauza grevelor în Japonia e mai mic decât în SUA şi Anglia şi mai mare decât în Germania.

Firma japoneză depinde de structura capitalului, ce stă la baza ei, 80% - capital bancar şi 20% - capital particular.

Capitalul bancar se formează din rata economiilor şi bani depuşi la păstrare, ce este foarte mare în bancă, circa 20% din venit, în SUA şi Anglia 7-10%. Aceste economii se constitui din 40% premii, primite vara şi iarna.

În Japonia lumea ţine banii la bancă şi nu în hârtii de valoare, fiindcă e sigură de stabilitatea politicei financiare a statului.

Capitalul corporaţiei este capital de împrumut bancar. Partea capitalului particular în mediu alcătuieşte 20%. Banca nu se amestecă în managementul firmei. Managementul japonez se compune din 4 niveluri de dirijare:

• dirijarea strategică;

• dirijarea generală;

• dirijarea secţiilor;

• dirijarea producţiei concrete.

Primele două niveluri se numesc management superior sau top management. Funcţiile managementului superior sunt:

• determinarea sistemului de valori şi a scopurilor ale firmei, ţinând cont de interesele acţionarilor şi ale altor proprietari;

• determinarea activităţii şi relaţiilor cu mediul înconjurător sau luarea deciziilor în cadrul strategiei “Produs – piaţă”;

• îndeplinirea funcţiilor de organizare, formarea structurii organizatorice şi selectarea cadrelor de bază.

Astfel, dirijarea superioară influenţează asupra strategiei, structurii şi funcţionării firmei.

La nivelul dirijării strategice firma dispune de două organe:

• consiliul de directori;

• organul de revizie.

Organul de revizie este un organ formal, care se adună conform programelor stabilite din timp. în Japonia Consiliul de directori nu este un organ suveran, el constituie o simplă formalitate. Consiliul de directori se adună odată în luna şi ia decizii în chestiuni de mică importanţa; acest organ se formează numai pentru respectarea legii. Planurile pe termen lung (perspectivele) se discută şi se aprobă foarte rar la Consiliul de directori. Numai - 13% din firmele japoneze prezintă pentru aprobare planurile la Consiliul de directori, în SUA - 35%, în Anglia - 64%.

Organul de conducere în firmele japoneze este comitetul de dirijare. Comitetul de dirijare în Japonia este alcătuit din directori. Acest organ ia deciziile la nivelul superior şi înfăptuieşte dirijarea operativă a firmei. în diferite firme se folosesc diferite tipuri de conducere generala: director-administrator; comitet de dirijare (consiliul de administraţie), adunarea şefilor de secţii.

În Japonia “Comitetul de dirijare” ca organ de luare a deciziilor a apărut în anii ‘50 şi această formă de dirijare s-a răspândit foarte repede. Numărul mediu al membrilor comitetul de dirijare este de zece persoane:

• Preşedinte;

• Vicepreşedinte;

• directorul - administrator principal;

• - 6 directori - administratori.

Fiecare din ei au drepturi mari la luarea deciziilor în numele firmei, primesc dările de seamă formulează indicaţiile.

De exemplu: în firma “Canon”, majoritatea celor 10 membri ai comitetului sunt conducători de secţii. în această situaţie comitetul, prezintă o corelaţie a consiliului conducerii generatei firmei şi consiliului secţiilor. Comitetul este convocat o dată pe săptămână, marţi dimineaţa sau luni după amiază. Aparatul comitetului îl constituie secţia de planificare, care pregăteşte ordinea de zi a şedinţelor şi materialele necesare.

Deci, din cele spuse mai sus reiese, că “comitetul de dirijare” - este un organ decizional.

Puterea Preşedintelui în diferite firme variază, ea poate fi reprezentată ca: “Preşedinte” - teatrul unui actor, “Preşedintele” - numai ascultă opiniile şi rar când îşi expune opinia sa.

În SUA şi Anglia o asemenea formă de organizare ca “Comitetul de conducere” nu e prea populară. Dar în prezent această formă se răspândeşte tot mai mult în ierarhia superioară mai ales când apare necesitatea de a lua o anumită decizie. în firmele americane se folosesc grupe speciale care pot fi numite:

• aparatul preşedintelui;

• comitet executiv;

• comitet de planificare.

Din ele fac parte 3-5 manageri superiori ai firmei.

În firmele diversificate, ce se ocupă de editarea ziarelor, membrii comitetelor sunt:

• preşedintele cârmuirii (directorul-administrator);

• vicepreşedintele;

• preşedintele.

În firma multinomenclaturală, care se ocupă de producerea electricităţii, comitetul este prezentat ca serviciu al directorului principal şi este alcătuit din:

• directori-administratori;

• preşedinte;

• vicepreşedinte responsabil de dirijare;

• ex-director administrator.

Ei se întrunesc odată în săptămână, iau decizii colective. O asemenea formă de organizare a lucrului în ierarhia superioară este nouă. Comitetul de dirijare în cadrul managementului japonez şi al managementului firmelor americane diferă prin:

• nivelul împuternicirilor;

• faptul, că sunt alcătuite din conducători diferiţi. (de post) ;

• faptul că în firmele japoneze, o răspândire largă o are luarea deciziilor în grup la toate nivelurile;

• funcţiile în firmele americane sunt determinate mai clar;

• numărul membrilor în firmele nipone este mai mic.

La etapa actuală în Japonia organul superior de luare a deciziilor se completează cu formarea unui comitet suplimentar în care intră 5-6 oameni. Acest comitet ia decizii de ordin strategic, din toate firmele mari japoneze:

• 40% firme au sistemul de două grupe;

• 20%- două tipuri de consfătuiri;

• 40% - un comitet de dirijare.

În firmele specializate - un comitet.

În firmele diversificate - două comitete.

Luarea deciziilor în grup constituie o particularitate a managementului japonez. Folosirea metodei de luare a deciziilor în grup, în managementul superior al firmelor japoneze, are avantajele sale:

1. În hotărârea colectivă se acceptă un nivel mai înalt al riscului;

2. Pentru a adopta o decizia colectivă este necesar de a poseda o informaţie mai profundă. Posedarea integrala şi profundă a informaţiei permite de a raţionaliza deciziile.

3. Membrul grupei, care participă la formularea şi luarea deciziei poate fi concomitent membru al grupei inferioare şi atunci decizia adoptată se transmite în ierarhia de jos mai efectiv.

În managementul japonez directorul are o anumită însemnătate ca conducător în ierarhia de sus a firmei. Acest cuvânt “director” se referă la:

• preşedintele conducerii-1/3 de firme au un asemenea post;

• preşedinte-directorul principal;

• directori-administratori - conduc câteva secţii;

• directori-şefii de secţii.

Managementul strategic formează scopurile firmei, scopul este formulat de cei care poseda:

• resursele de bază;

• sistemul de valori.

Scopurile organizaţiei după P. Drucher pot avea 7 direcţii care se grupează în 4 niveluri la firmele japoneze:

1. Rentabilitatea;

2. Productivitatea;

3. Răspunderea în faţa societăţii;

4. Inovaţiile;

5. Poziţia pe piaţă;

6. Resursele materiale şi financiare;

7. Sarcinile şi rezultatele conducerii.

1. Scopurile principale şi direcţiile de bază ale politicii firmei, cuprind prima şi a doua direcţie;

2. Răspunderea socială, cuprinde a treia direcţie;

3. Strategia “Produs-piaţă”, cuprinde a patra şi a cincia direcţie;

4. Strategia firmei, a şasea şi a şaptea direcţie.

În firmele japoneze scopurile sunt declarate, sau se subînţeleg prin standardul comportării, acesta se mai poate numi atmosfera corporaţiei sau “filozofia dirijării”.

Atmosfera corporaţiei - este stilul luării deciziilor, această atmosferă se formează treptat şi se bazează pe tipul afacerii şi strategia firmei.

De aceea, fiecare firmă îşi are particularităţile sale:

• Maţuşita electric – negociatori;

• Hitachi - cavaler din provincie;

• Mitubisi electric – domn;

• Toşiba – gentelmeni;

• Sony - cobai.

Sistemul scopurilor în firmele japoneze poate fi reprezentat prin schema de mai jos: