3. Mecanismul funcţionării managementului firmei japoneze.

Mecanismul funcţionării managementului firmei japoneze, are la bază teoria dirijării, formarea scopurilor şi metodelor de realizare a acestora.

Scopurile sunt formulate în baza sistemului de valori de către conducătorii firmei, personal, clienţii şi reprezentanţii firmei, funcţionarii aparatului de stat, care reglementează viaţa businessului.

Metodele se determină prin intermediul convingerii că deciziile adoptate trebuie să aducă venit.

Acei manageri, care pătrund în esenţa mecanismului managerial japonez, se prezintă ca adepţi ai teoriei “valorilor şi convingerii”, din direcţiile generale ale acesteia se deduc reguli şi scopuri concrete, care sunt necesare pentru fiecare firmă aparte, în dependenţă de condiţiile concrete în care acestea funcţionează. Doi manageri care înţeleg teoria de bază, în practică vor deduce reguli identice, care vor permite revederea situaţiei concrete, în care funcţionează firma.

Această teorie permite de a controla la concret reacţia angajaţilor firmei la problemele specifice şi permite coordonarea lor. Această teorie nu este directă, ci are mai mult un caracter indirect, ea se transmite prin cultura generală a firmei, sau prin stilul de conducere.

Cultura, stilul de conducere a firmei conţin:

• totalitatea de simboluri;

• ceremonii;

• climă social - psihologică din firmă.

O parte a funcţionarii mecanismului managerial în firmele japoneze este adoptarea deciziilor.

Deciziile în cadrul firmelor japoneze se iau în colectiv. Relevarea variantelor posibile a deciziei e obligaţiunea tânărului specialist. Preşedintele şi vicepreşedintele firmei de regulă ştiu alternativele posibile şi necesare, însă misiunea tânărului specialist este ca el să modeleze aceste alternative.

În procesul lucrului asupra problemelor, la care trebuie să se ia decizia, el se va adresa tuturor colegilor săi, ca să le afle părerea. Expunând opiniile privind rezolvarea problemei, tânărul specialist îşi va expune şi propria opinie.

Natural, pregătind propuneri, se comit şi greşeli. El poate sa propună din punct da vedere tehnic şi politic variante imposibile şi multe momente ce nu vor fi luate în consideraţie. Managerii cu experienţa nu participă în mod direct. în decursul termenului, managerul lucrează în mod independent.

La corectarea greşelilor se pierde mult timp, multă energie şi mijloace, dar sistemul managerial recurge la aceasta procedură, fiindcă se ştie că aceasta se poate solda cu idei noi pentru firmă.

În sistemul managerial al firmelor japoneze se consideră, că practica executată de un tânăr manager îi aduce acestuia mal mult folos, decât lecţiile teoretice ţinute de managerii profesionişti.

La sfârşit propunerea este înregistrată şi este difuzată în firmă. Se formează un grup din 3 persoane, care trebuie să asculte opiniile tuturor şefilor de secţii şi, când propunerea se modifică, grupul iar ascultă toate opiniile, acest proces are loc atâta timp, până se ajunge la un numitor comun. La luarea deciziilor, de obicei, iau parte 60-80 lucrători şi manageri ai firmei.

La fiecare etapă materialele referitoare la propunere le legalizează managerul. Când procedura ia sfârşit, documentul este acoperit cu semnături şi aceasta înseamnă că el e coordonat.

Americanii spun despre japonezi: “Dacă vreţi să luaţi o decizie împreuna cu ei, spre exemplu cu privire la realizare, în 2 zile, pregătiţi-va pentru 2 săptămâni. Adoptarea deciziilor la japonezi durează o veşnicie”.

Japonezii spun despre americani: “Americanii iau decizii repede, dar puneţi-i să realizeze vre-o decizie repede, şi veţi vedea ca lucrul acesta va dura o veşnicie”.

În procesul luării deciziilor în Japonia nu se indică cine anume le va realiza, răspunderea este colectiva.

În SUA realizarea deciziilor este descrisa concret, indicându-se instanţele, determinându-se posturile, funcţiile, numindu-se persoanele, care răspund concret de realizarea lor şi, sunt conturate limitele răspunderii şi competenţei.

Compararea sistemelor de management ale firmelor japoneze şi americane.

Managementului japonez îi sunt caracteristice:

• angajarea pe viaţa;

• determinarea treptată şi îndelungată a activităţii lucrătorului;

• activitatea nespecializată;

• mecanisme de control fine, neformale;

• luarea deciziilor colective, răspunderea colectiva;

• comportare umană faţă de subalterni (factorul uman în dirijare).

Managementului american îi sunt caracteristice:

• angajarea la lucru pe termen scurt;

• aprecierea rapida şi avansarea;

• mecanismul cantitativ şi formal al controlului

• activitate specializată îngustă;

• luarea deciziilor în mod individual;

• răspunderea individuala;

• factorului uman la dirijare i se acorda atenţie secundară.