Interdependenţa proceselor de conducere şi producţie.
Procesul de conducere, fiind o înlănţuire permanentă de decizii transpuse în acţiune, asigură echilibrul dinamic al proceselor de producţie.
Procesul de conducere al întreprinderii comerciale presupune parcurgerea următoarelor etape:
- diagnoza unei situaţii;
- prognozarea variantelor posibile;
- decizia - varianta unică;
- planificarea şi programarea activităţii de realizare a deciziei;
- dirijarea realizării;
- controlul şi rezultatul.
Ştiinţa definită la modul general este - ansamblul sistematic de cunoştinţe veridice despre realitatea obiectivă (natura şi societatea) şi despre realitatea subiectivă (psihica şi gândirea)
Obiectul unei ştiinţe se defineşte prin delimitarea câmpului de cercetare a fenomenelor specifice unui domeniu - de exemplu - în domeniul activităţii de conducere a întreprinderilor, totalitatea cunoştinţelor de conducere au cunoscut o integrare sistematică după reguli şi criterii ştiinţifice doar la începutul sec. XX-lea (lucrările lui Taylor, Fayol).
Ştiinţa conducerii la nivel de întreprindere se constituie ca un ansamblu de cunoştinţe în continuă dezvoltare, care pe măsura progresului practicii se perfecţionează continuu.
Elementele de bază, care constituie obiectul perfecţionării sunt:
- teoria legilor şi principiilor utilizate în vederea optimizării activităţii întreprinderii;
- metodele şi procesele de soluţionare a problemelor cu care este confruntată activitatea practică de conducere;
- ansamblul mijloacelor tehnice (tehnologice) care asigură conducerii îndeplinirea funcţiilor sale la toate nivelurile ierarhice;
- colectivul de oameni, legăturile dintre ei, climatul social-psihologic din colectiv.
Având în vedere toate acestea, pentru examinarea conţinutului ştiinţei conducerii, putem folosi schema 2.
Teoria - este o formă de reflectare a realităţii în gândire, o formă de cunoaştere abstractă, generalizată într-un sistem de noţiuni ştiinţifice, categorii, legi şi principii.
Teoria ştiinţei conducerii este dependentă de practica conducerii, dar la rândul ei influenţează direct activitatea practică şi socială. Bazele teoretice ale ştiinţei conducerii cuprind legile obiective şi principiile cu ajutorul cărora se explică fenomenele ce acţionează şi se dezvoltă în cadrul întreprinderii. Elementele teoretice ale ştiinţei conducerii au apărut ca urmare a observării atente a fenomenelor practice, şi a efectelor de acţiune asupra factorilor tehnici, economici, sociali din întreprindere.
Elementele principale ale ştiinţei managementului
Metodologia - sistema de metode, modul de cercetare folosite cât în teorie, atât şi în practică, cu ajutorul cărora pot fi înţelese fenomenele şi optimizate rezultatele.
În teoria conducerii pot fi definite următoarele metode fundamentale:
- economice;
- organizatorice;
- social-psihologice;
- administrative;
- matematice;
- statistico-economice.
Tehnologia - în cel mai general sens, exprimă modul de conducere, de realizare a deciziilor. Tehnologia poate fi privită ca un complex de metode folosite după o anumită schemă (algoritm) pentru a obţine un anumit rezultat.
Practica - nucleul (baza) acţiuni, pentru care a fost creată şi teoria, şi metodologia şi tehnologia, cu scopul de a optimiza procesul de conducere în practică. Orice societate se dezvoltă pe baza unui model unde conştient sunt repartizate împuternicirile.