Tema 7: Impozite – noţiuni generale

1. Conţinutul economic şi funcţiile impozitelor

2. Clasificarea impozitelor şi taxelor

3. Elementele tehnice ale impozitului

4. Principiile inpunerii

5. Sistemul fiscal al Republicii Moldova

1. Conţinutul economic şi funcţiile impozitelor

Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil, datorată, conform legii, statului de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile pe care le obţin sau pentru averea pe care o posedă. Plata impozitului se efectuează în cuantumul şi termenul precis stabilit prin lege.

Conform Codului Fiscal al Republicii Moldova (art. 6 (1)), impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată.

Din noţiunile menţionate recurg şi principalele trăsături ale impozitelor:

Legalitatea impozitelor. Aceasta presupune, că instituirea de impozite se face în baza autorizării conferite prin lege. Nici un impozit al statului nu se poate stabili şi percepe, decât dacă există legea respectivă cu privire la impozit.

Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă, că plata nu este benevolă, ci are caracter obligatoriu pentru toate persoanele care obţin venituri sau deţin bunuri din categoria celor supuse impozitării, conform legilor în vigoare.

Nerestituirea impozitelor. Prevede, că prelevările de impozite la fondurile publice de resurse financiare se fac cu titlu definitiv şi nerambursabil. Adică, transferurile de impozite făcute în aceste fonduri sunt utilizate numai la finanţarea unor obiective necesare tuturor membrilor societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup.

Nonechivalenţa impozitelor. Poate fi înţeleasă, pe de o parte, ca o plată în schimbul căreia contribuabilii nu beneficiază de contraservicii imediate şi direct din partea statului, pe de altă parte, ca o diferenţă între cuantumul impozitelor plătite şi valoarea serviciilor primite în schimb în viitor.

Taxa reprezintă plata efectuată de persoanele fizice şi juridice pentru serviciile prestate acestora de instituţiile publice care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii şi rezolvă alte interese legitime.

După natura lor, taxele pot fi:

• taxe judecătoreşti, încasate de instanţele jurisdicţionale pentru acţiunile introduse spre judecare;

• taxe de notariat, pentru eliberarea, certificarea, legalizarea sau autentificarea de acte, copii etc.

• taxe de consulare, pentru eliberarea de certificate de origine, acordarea de vize ş.a.

• taxe de administraţie, pentru eliberări de permise, autorizaţii, legitimaţii de către organele administraţiei de stat.

După obiectul operaţiunii care se efectuează şi urmează a fi taxată, taxele pot fi:

• taxe de timbru

• taxe de înregistrare.

Conform Codului fiscal al Republicii Moldova (art. 6 (2)), taxa este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu este impozit.

Trăsăturile specifice ale taxelor sunt:

• Plata neechivalentâ pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau instituţii care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii şi rezolvă alte interese legitime ale persoanelor fizice sau juridice. Plata serviciilor sau lucrărilor este neechivalentă deoarece, conform dispoziţiilor legale, aceasta poate fi mai mare sau mai mică comparativ cu valoarea prestaţiilor efectuate de organe sau instituţii de stat.

• Subiectul plătitor este precis determinat din momentul când acesta solicită efectuarea unei activităţi din partea unei instituţii de stat.

• Taxele reprezintă o contribuţie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de diferite persoane în mod direct şi imediat.

Între impozite şi taxe există unele deosebiri distincte:

1. Astfel, în cazul impozitului, statul nu este obligat să presteze un echivalent direct şi imediat, pe când pentru taxe se prestează de către stat un serviciu direct şi, pe cît de posibil, imediat.

2. Cuantumul impozitului se determină în funcţie de natura şi volumul venitului impozabil, în timp ce mărimea taxei depinde, de felul şi costul serviciului prestat.

3. La impozite, termenele de plată se stabilesc în prealabil, în timp ce termenele de plată ale taxelor se fixează, de regulă în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor.

Funcţiile impozitelor

În literatura de specialitate sunt definite cinci funcţii de bază ale impozitelor:

1. fiscală;

2. de stimulare;

3. de redistribuire;

4. de reglare;

5. de control.

Funcţia fiscală a impozitelor se manifestă prin contribuţia permanentă şi sistematică a impozitelor la formarea resurselor financiare ale statului.

Contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii este o obligaţie a tuturor persoanelor fizice sau juridice care obţin venituri impozabile sau taxabile. Aceste fonduri sunt utilizate de stat pentru finanţarea de obiective şi acţiuni cu caracter general, folosind întregii colectivităţi ca: finanţarea instituţiilor publice, constituirea rezervelor de stat, alte acţiuni şi obiective cu caracter economic şi social.

Din definiţia impozitelor reiese, că acestea reprezintă prelevări cu caracter obligatoriu şi forţat.

Prin funcţia fiscală a impozitelor se tinde spre acumularea veniturilor bugetare, care ulterior sunt redistribuite, în cea mai mare parte, în sfera neproductivă, cum ar fi învăţământul, sănătatea, ştiinţa, cultura ş.a. Utilizarea eficientă a resurselor bugetare în aceste domenii stimulează progresul social, dar rezultatele acestei stimulări sunt resimţite peste o perioadă mai îndelungată de timp. În acest context a apărut necesitatea de utiliza impozitele şi ca un instrument de stimulare a activităţii economice, iar efectele stimulatorii să fie resimţite într-o perioadă mai scurtă de timp.

Astfel se delimitează funcţia de stimulare a impozitelor ca o funcţie separată. Funcţia de stimulare a impozitelor se manifestă atât prin favorizarea cât şi prin pedepsirea contribuabililor. Utilizarea în fiscalitate a înlesnirilor şi sancţiunilor fiscale presupune în ambele cazuri efectul de stimulare, deoarece fiecare măsură se aplică ca o reacţie la starea anumitei sfere a activităţii economice, care necesită amestecul statului. Prin intermediul funcţiei de stimulare, impozitul devine un instrument viabil al politicii sociale a statului.

Funcţia de redistribuire a impozitelor are un caracter obiectiv şi reiese din funcţiile de bază ale statului. Această funcţie asigură procesul de redistribuire a unei părţi a produsului intern brut. Prin funcţia dată se accentuează rolul impozitului ca un instrument centralizat în relaţiile de distribuire şi redistribuire a resurselor financiare publice.

Redistribuirea unor venituri primare sau derivate este operaţiunea de preluare a unor resurse în vederea repartizării lor pentru satisfacerea unor trebuinţe acceptate în folosul altora, decât posesorii iniţiali ai resurselor. Astfel, impozitele sunt redistribuite, cu prioritate, în sferele neproductive, care sunt finanţate din buget (ocrotirea sănătăţii, apărarea ordinii publice, învăţământ, cultură, sport ş.a.)

Funcţia de reglare a impozitelor reiese din necesitatea reglementării de către stat a unor procese economice şi sociale. Funcţiile economice ale statului se complică în condiţiile dezvoltării relaţiilor de piaţă şi liberalizării activităţii agenţilor economici.

Reglarea unor fenomene economice sau sociale acţionează în mod diferit în cazul unităţilor economice sau a persoanelor fizice. La unităţile economice, prin impozite şi taxe se influenţează preţurile mărfurilor şi tarifelor executărilor de lucrări şi servicii publice, rentabilitatea, eficienţa economico-financiară, etc. La persoanele fizice, prin impozite şi taxe se stimulează utilizarea cât mai productivă a terenurilor agricole şi ale altor bunuri, pe care le au în patrimoniul personal, se limitează consumul unor produse dăunătoare sănătăţii, etc.

În procesul de reglementare fiscală statul efectuează o analiză multilaterală a activităţii economice, dar pentru a obţine un efect maxim este nevoie de a efectua un control asupra corectitudinii funcţionării mecanismului fiscal.

Impozitele, ca şi finanţele, îndeplinesc funcţia de control, care reflectă corectitudinea derulării, din punct de vedere cantitativ şi calitativ a procesului de distribuţie, permite de a verifica dacă încasîrile fiscale sunt colectate la timp, corect şi complet şi, în rezultat, poate determina necesitatea şi direcţiile efectuării reformei fiscale.