Scena politică internaţională în ajunul celui de-al doilea război mondial

6

Anschluss-ul

Hitler decide să pună în practică vechiul său proiect de uniune a Austriei cu Germania, Anschluss-ul, o anexare, în adevăratul înţeles al cuvântului, a Austriei.

Condiţiile externe erau favorabile, Mussolini lăsând mână liberă lui Hitler. În Austria exista un partid nazist, care constituia un stâlp al influenţei naziste.

Hitler se temea însă de reacţii violente din partea străinătăţii. Cancelarul Austriei, care ţinea mult la independenţa Austriei, a anunţat un plebiscit naţional pentru ratificarea deciziei dorite de Germania. Consultarea a fost fixată la 13 martie 1938, dar n-a mai avut loc. La 13 martie 1938, Hitler, care nu dorea consultarea populară, a pătruns cu trupele germane în Austria. Anschluss-ul, interzis prin tratatul de la Versailles, era realizat. Un plebiscit nazist ţinut în Austria şi Germania va da o imensă majoritate fuziunii. Lumea a rămas năucă, iar protestele cancelariilor europene nu au avut succesul scontat.

Criza cehoslovacă şi conferinţa de la Műnchen (30 septembrie 1938)

Între 1919-1936, problema sudetă (sudeţi=germanii din Ceholovacia) nu a fost sesizabilă. Dimpotrivă, ea a devenit acută din momentul în care Hitler a decis să-i adune pe toţi germanii într-o mare patrie. În septembrie 1938, Hitler a declarat că soluţia autonomiei era depăşită şi că singura ieşire din impas era ataşarea regiunii sudete Reichului.

Marile puteri, Franţa şi Anglia, s-au manifestat ca adepte ale principiului că este mai necesară salvarea păcii decât salvarea aliatei. Guvernul englez, cu deosebire, a dus o politică conciliatoare, al cărei principiu era să tolereze acţiunile lui Hitler, să încerce să le controleze, pentru a nu declanşa crize iremediabile.

Astfel, la München, în 30 septembrie 1938, Franţa, Anglia, Italia şi Germania au decis, fără să consulte Cehoslovacia, amputarea teritoriului său naţional, în favoarea Germaniei. Dezmembrarea Cehoslovaciei a continuat şi în lunile următoare, părţi din teritoriul acesteia fiind anexate de Ungaria şi Polonia. În final, la 15 martie 1939, Cehoslovacia a fost invadată de trupele germane şi ungare şi ştearsă de pe harta Europei.

Guvernele francez şi englez au încercat, prin garanţiile unilaterale date la 13 aprilie 1939 României şi Greciei, şi la 31 martie Poloniei, să-şi manifeste prezenţa în sud-estul Europei, fără a împiedica însă expansiunea germană în această zonă. Garanţiile au avut doar un caracter moral, teoretic şi nici o eficienţă practică.

Tratatul de neagresiune germano-sovietic (Pactul Ribbentrop-Molotov: Moscova, 23 august 1939) Prevederile pactului:

- cei doi semnatari doreau să apere cauza păcii;

- se angajau să nu susţină o terţă putere, care ar intra în război cu una dintre ele;

- să nu se alăture unei alianţe ostile unuia dintre parteneri;

- să rezolve diferendele numai pe cale amicală sau prin arbitraj.

Exista şi un protocol adiţional secret, mult mai important, care avea trei articole principale:

1. plasa Finlanda, Letonia şi Estonia sub influenţă rusă, iar Lituania sub influenţă germană;

2. fixa linia zonelor de influenţă în Polonia pe linia Narev-Vistula-San; se adăuga faptul că necesitatea de a menţine un stat polonez independent nu putea fi determinată decât de evoluţii politice ulterioare şi că, în orice caz, cele două guverne vor rezolva chestiunea printr-o înţelegere amicală;

3. art. 3 sublinia interesul sovietic pentru Basarabia, Germania declarând că nu are nici un interes în această zonă.