Sistemul tratatelor de pace de la paris -versailles (1919-1920)

2

În urma primului război mondial s-au ţinut, la Paris, lucrările conferinţei care a consacrat pacea pe continentul european şi în lume. Lucrările s-au deschis la 18 ianuarie 1919 şi au ţinut până la 29 iunie 1920. Au fost prezente delegaţii din peste 27 de ţări, fiind compuse din experţi militari, în istorie, geografie, etnografie, ziarişti, etc. Este important de reţinut care au fost principiile care au stat la baza tratatelor de pace.

Principiului naţionalităţilor (1918-1920)

Realităţile politico-statele apărute după primul război mondial (1914-1918) au avut la bază anumite fundamente teoretice şi principii. Acestea au fost transpuse în documente programatice, care au creat cadrul favorabil apariţiei noilor state pe ruinele imperiilor defuncte. Principiul naţionalităţilor a fost recunoscut ca baza teoretică a noii organizări a lumii de către puterile Antantei şi aliaţi acesteia (Franţa, Anglia, Rusia, SUA), în anii primului război mondial. Documentele programatice care au impus acest deziderat de drept internaţional, au fost:

Declaraţia drepturilor popoarelor din Rusia (2/15 noiembrie 1917, Petrograd) recunoştea dreptul inalienabil al naţiunilor la autodeterminare şi formarea de state independente.

Cele patrusprezece puncte ale preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson (8 ianuarie 1918, Washington), au proclamat drepturile popoarelor la autodeterminare şi constituirea de state independente; în ceea ce priveşte popoarele din Austro-Ungaria, a fost prevăzută doar autonomia lor. În februarie 1918, preşedintele Wilson a renunţat la această teză, pronunţându-se pentru crearea statelor naţionale, libere şi independente. În cursul anului 1918, naţiunile oprimate din Austro-Ungaria au acţionat fără echivoc pentru constituirea de state naţionale unitare (Congresul de la Kiev, noiembrie 1917, Congresul de la Roma, aprilie 1918, Congresul de la Philadelphia, octombrie 1918). În contextul înfrângerii Puterilor Centrale în război şi al dezvoltării luptei de eliberare naţională s-au constituit în centrul Europei, pe ruinele imperiilor destrămate (german, austro-ungar şi rus), state noi, aşa-numitele state succesorale.

Tratatele de pace care s-au semnat, au pus bazele viitoarele state naţionale apărute pe teritoriile fostelor imperii multinaţionale, ca rezultat al validării principiilor anunţate de preşedintele american Woodrow Wilson. Amintim câteva dintre acestea: convenţii de pace publice; libertatea navigaţiei pe mări, desfiinţarea barierelor economice; reducerea armamentelor naţionale; popoarele Austro-Ungariei au ocazia unei dezvoltări autonome (pe baza principiului autodeterminării); garanţii de independenţă politică, economică, integritate teritorială; o asociaţie generală de naţiuni va trebui să fie constituită prin convenţii speciale, pentru a da garanţii mutuale de independenţă politică şi integritate pentru statele mici şi mijlocii. În timpul tratativelor secrete, Wilson a fost nevoit să sacrifice spiritul principiilor expuse înainte. Americanii au fost siliţi să renunţe la principiul libertăţii mărilor, obţinând sprijin englez pentru înfiinţarea Ligii Naţiunilor.

Au existat dispute violente între învingători şi învinşi şi a fost marcat un amestec tot mai puternic al SUA în problemele europene.

Iată principalele momente care au marcat apariţia statelor succesorale;

– Republica Cehoslovacă: octombrie-noiembrie 1918, în frunte cu Thomas Masaryk;

– Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor: noiembrie-decembrie 1918, în frunte cu regele Alexandru I Karagheorghevici;

– Republica Polonia: noiembrie 1918, în frunte cu preşedintele Joseph Pilsudsky;

– Letonia, Estonia şi Lituania: octombrie-noiembrie 1918;

–România:

– 27 martie 1918 – unirea Basarabiei cu România

– 28 noiembrie 1918 – unirea Bucovinei cu România

– 1 decembrie 1918 – unirea Transilvaniei cu România

Conferinţa de Pace de la Paris, din 1919-1920, a statuat pe plan juridic internaţional noile realităţi din Europa Centrală:

– Tratatul de pace cu Germania (iunie 1919, Versailles): a recunoscut statele baltice şi Polonia;

– Tratatul de pace cu Austria (septembrie 1919, Saint-Germain): a recunoscut existenţa Poloniei, unirea Bucovinei cu România, Austria – stat naţional;

– Tratatul de pace cu Bulgaria (noiembrie 1920, Neuilly-sur-Seine): reconfirma frontierele în Balcani din 1913 (Pacea de la Bucureşti);

– Tratatul de pace cu Ungaria (4 iunie 1920, Trianon): a recunoscut unirea Transilvaniei cu România, Cehoslovacia, Iugoslavia, precum şi Ungaria – stat naţional;

– Tratatul de pace cu Turcia (august 1920, Sèvres): obliga Turcia să recunoască frontierele statelor central-europene, conform tratatelor de pace; tratatul nu a fost ratificat de Turcia;

– Tratatul frontierelor, (august 1920), a definit trasarea frontierelor dintre statele succesoare fostului Imperiu Austro-Ungar;

– Tratatul de la Paris (28 octombrie 1920), semnat de România, pe de o parte, Marea Britanie, Franţa, Italia, Japonia, de cealaltă parte, a recunoscut unirea Basarabiei cu România;

- Tratatul de pace cu Turcia (iulie 1923, Lausanne): marile puteri şi-au împărţit o parte din posesiunile fostului Imperiu Otoman; s-a constituit statul armean independent; tratatul a provocat multe mişcări naţionaliste în zonă.