
- •Istoria relaţiilor internaţionale secolul XX Curs introductiv
- •Definiţii şi domeniul relaţiilor internaţionale
- •Sistemul tratatelor de pace de la paris -versailles (1919-1920)
- •Relaţiile internaţionale: 1921-1924
- •Conferinţa de la Washington (1 nov. 1921-ian. 1922)
- •Relaţiile internaţionale: 1924-1933
- •Pactul Briand-Kellogg
- •Problema dezarmării
- •Eşecul politicii de securitate colectivă
- •Cele trei crize ale anului 1936
- •Remilitarizarea Renaniei (7 martie 1936)
- •Războiul din Etiopia (oct. 1935-mai 1936)
- •Războiul civil din Spania
- •Scena politică internaţională în ajunul celui de-al doilea război mondial
- •Anschluss-ul
- •Criza cehoslovacă şi conferinţa de la Műnchen (30 septembrie 1938)
- •Constituirea o.N.U.
- •Tratatele de pace de la sfârşitul celui
- •Pacea în Europa
- •Tratatele de pace
- •Naşterea unei lumi bipolare perioada clasică a războiului rece (1946-1962)
- •Războiul rece (1947-1955)
- •Cele două tabere faţă în faţă
- •Tabăra estică şi primele semne ale dezgheţului Est-Vest
- •Acordurile salt I
- •O nouă ordine mondială
- •Bibliografie:
- •I. Specială şi generală:
- •Listă personalităţilor politice ale secolului XX
- •(Seminar- Relaţii internaţionale)
Naşterea unei lumi bipolare perioada clasică a războiului rece (1946-1962)
9
Primele fricţiuni (1946)
Între aliaţi nu mai domneşte încrederea. Voinţa lui Stalin de a constitui o zonă de securitate în jurul Uniunii Sovietice era evidentă. W. Churchill evoca „cortina de fier”, desemnând pericolul care ameninţa lumea: tirania sovietică.
Ambasadorul american la Moscova, George Kennan, subliniază că primul imperativ al diplomaţiei americane cu privire la Uniunea Sovietică este de a „stopa, cu răbdare, fermitate şi vigilenţă, tendinţele sale expansioniste” (politica de containement).
Spiritul Rigăi (capitala Letoniei) a substituit spiritul Yaltei, care era cel al împăcării. Trecerea de la o atitudine la alta a fost simbolizată de demisia secretarului de stat James Byrnes. Succesorul său, numit la 9 ianuarie 1947, a fost generalul Marshall. Astfel, la câteva luni de la terminarea războiului, învingătorii erau dezbinaţi în scopul lor, acela de a construi o lume nouă, realţiile internaţinale îndreptându-se spre „războiul rece”.
Dezbinarea aliaţilor
Tensiunea era în creştere între cele două blocuri care se vor naşte, care se opun în toate domeniile. Această confruntare condusă de SUA şi URSS şi este gata să degenereze într-un conflict deschis şi generalizat. Ea a fost numită „războiul rece”.
Războiul rece (1947-1955)
Pactul de la Bruxelles
Europa, în cazul în care rămânea dezbinată, se temea de un nou război. Nici un tratat nu lega Franţa şi Marea Britanie, divizate din cauza intereselor contradictorii cu privire la Orientul Apropiat şi Germania. După tergiversări, Georges Bidault şi Ernest Bevin au semnat un tratat de alianţă la 4 martie 1947, la Dunquerque. Dar tensiunea internaţională i-a dus pe francezi şi englezi la o înţelegere cu Belgia, Olanda şi Luxemburg, cu care au semnat un tratat de alianţă: Uniunea Occidentală. Pactul de la Bruxelles, semnat la 17 martie 1948, este prima alianţă îndreptată nu numai împotriva Germanei, ci împotriva oricărui agresor.
Astfel, în 1948, frica de război reapare în Europa şi-i determină pe europenii neputincioşi să se întoarcă spre americani, ca aceştia să-i protejeze de pericolul sovietic.
De fapt, ameninţarea sovietică este simbolizată prin „blocada Berlinului” din anii 1948-1949. Astfel, problema germană este în centrul „războiului rece” din 1948 până în 1953.
Constituirea a două state
Reprezentanţii aleşi din 11 landuri au elaborat un proiect de Constituţie pentru Germania, care a fost acceptat în mai 1949. Scopul era de a da Germaniei toată autonomia compatibilă cu ocupaţia aliată. Apărarea şi Afacerile externe rămâneau exclusiv în mâinile aliaţilor. Germania nu putea semna nici un tratat decât cu acordul lor şi trebuia să rămână total dezarmată. Guvernarea militară a Germaniei era înlocuită de o Înaltă Comisie Aliată (SUA, Franţa şi Marea Britanie).
Constituţia Germană - de natură federală
Republica Federală era o federaţie de 11 state, fiecare dintre ele având o constituţie proprie.
Conducătorul Partidului Creştin Democrat (CDU), Konradt Adenauer, a ieşit victorios în alegeri. Astfel s-a născut Republica Federală Germană.
La 7 octombrie, URSS replică - făcând în propria sa zonă- o Republică Democrată Germană (RDG), cu o constituţie centralizatoare. Începând cu acest moment, divizarea Germaniei este instituţionalizată.