Inerţie

O proprietate caracteristică pentru toate corpurile este inerţia. Redăm formularea definiţiei «inerţiei» din manualele de fizică: „Proprietatea de inerţie, proprie tuturor corpurilor, constă în aceea că toate corpurile au nevoie de un anumit interval de timp pentru a-şi schimba viteza” pag. 51⁸⁵ (9). Sau: „Proprietatea corpului de a-şi păstra starea de repaus sau de mişcare rectilinie în care se află, atâta timp cât nu este supus unor acţiuni exterioare, este numită inerţie” pag. 22⁸⁶ (11). Sau: „Proprietatea corpului de a-şi păstra viteza în lipsa unor acţiuni din partea altor corpuri se numeşte inerţie” pag. 30⁸⁷ (12).

Formularea noţiunii de bază «inerţia» este corectă, dar ar putea fi şi mai concisă, şi anume: proprietatea corpului de a-şi păstra starea iniţială se numeşte inerţie. Starea iniţială a corpului poate să fie: stare de repaus sau stare de mişcare liberă, adică în lipsa forţelor.

Temperatură

Noţiunea de temperatură a fost analizată la începutul acestei lucrări, de aceea revenim doar cu noua definiţie: temperatură – mărime fizică ce caracterizează viteza de mişcare (rotaţie) a tuturor particulelor (electroni) corpului respectiv la nivel atomic. Cu cât viteza de rotaţie a electronilor este mai mare, cu atât şi temperatura capătă valori mai mari. Şi dimpotrivă – cu cât viteza de rotaţie a electronilor este mai mică, cu atât şi temperatura capătă valori mai mici, inclusiv până la zero absolut (0 K), unde nu mai există mişcare. Deci, această mişcare de rotaţie a electronilor este energia internă variabilă a corpului respectiv, absorbită sau cedată mediului înconjurător conform legii echilibrului.

Ţin să menţionez că nu toţi înţeleg corect noţiunea de energie ter­mică (temperatură) – se mai comit şi unele greşeli chiar şi în zilele de astăzi: „Ceainicul fierbinte are o masă mai mare decât cel rece; însă această diferenţă nu poate fi constatată chiar şi cu ajutorul celei mai sensibile balanţe” pag. 128⁸⁸ (7). Această afirmaţie ne dovedeşte că energia termică (temperatura) este concepută ca un fluid invizi­bil, ca materie, concepţii ale trecutului depărtat. Trebuie neapărat excluse aceste erori din manualele de fizică şi nu de obligat copiii să le înveţe, într-o măsură oarecare se încalcă drepturile copilului.

Energie internă

Doresc să menţionez că există două feluri de energie internă: energia internă variabilă şi energia internă constantă. Energia internă variabilă este energia pe care corpurile o primesc din mediul înconjurător conform legii echilibrului, care variază continuu de la o valoare la alta în dependenţă de temperatura mediului. Energia termică ce se degajă în urma unor reacţii, şi anume trecerea materiei dintr-o stare de agregare în altă stare, este energia internă constantă (se are în vedere puterea calorică a corpurilor). Însă, energia internă constantă la rândul ei poate să fie şi ea de două feluri, în dependenţă de structura materiei şi de reacţia declanşată. Adică de temperatură şi anume: energia forţelor slabe – reacţii la temperaturi joase (arderea lemnului, cărbunelui, petrolului, gazului natural etc.) şi energia forţelor tari – reacţii la temperaturi înalte (reacţiile nucleare şi termonucleare).

Câmp

Câmpurile reprezintă o formă specială a materiei prin intermediul cărora se realizează interacţiunea dintre corpuri. Însă s-au comis şi unele greşeli de exemplu: „Particula se transformă în câmp şi invers, câmpul se transformă în particulă” pag. 458⁸⁹ (6).

Câmpul – o stare de agregare deosebită în care poate să se afle materia respectivă. Este de dorit ca această formă specială a materiei să fie recunoscută şi catalogată în grupa VI a stării de agregare a materiei. Doresc să reamintesc că câmpul electric şi câmpul magnetic este unul şi acelaşi câmp, prin urmare trebuie de făcut corectările necesare.

Undă

Cu toate că există o viziune clară despre undă, savanţii au comis şi unele greşeli: „В этом превращении обнаруживалась и как бы объединялась уже упоминавшаяся «двуликости» материи: волны электромагнитного излучения превращались в частицы вещества!” (?!) pag. 398⁹⁰ (2). Sau: „Упругие волны распростра­няются только в веществе, электромагнитные же волны могут распространяться как в веществе, так и в вакууме” pag. 315¹ (2). Sau: „Câmpurile electric şi magnetic pot exista nu numai într-o substanţă oarecare, ci şi în vacuum. De aceea trebuie să fie posibilă propagarea undei electromagnetice în vacuum” pag. 226⁹¹ (4). Aceste erori trebuie excluse din manualele de fizică, să nu obligăm copiii să înveţe asemenea aberaţii.

Unda este o proprietate a materiei, ceva abstract. Dacă lipseşte materia (substanţa), atunci despre proprietatea cui mai poate fi vorba? A undei?! Atunci, ce-i aceea undă? În manuale este foarte clar descrisă noţiunea de undă: „Unda este tocmai propagarea oscilaţiilor de la un punct la altul, de la o particulă la alta” pag. 148⁹² (9) . Sau: „De aceea unda transportă împreună cu oscilaţiile şi energia oscilaţiilor, deşi purtătorii înşişi ai acestei energii – particulele oscilante – nu se deplasează cu unda” pag. 151³ (9). Redăm şi definiţia undei: „Se numeşte mişcare ondulatorie (sau undă) procesul de propagare a oscilaţiilor în spaţiu” pag. 101⁹³ (12) – ?

Existenţa materiei în vid într-o stare de agregare oarecare, deosebită (materie din grupele superioare) nu trebuie să ne trezească nedumeriri. Însă deplasarea materiei în vid absolut, sub forma unui câmp oarecare (materie din grupa a VI), este de natură simplă. În acest caz particula emisă de emiţător se deplasează până la receptor, adică este o mişcare simplă a materiei. Deci: „O particulă nu necesită existenţa unui mediu prin care să se deplaseze, aşa cum necesită unda” pag. 258⁹⁴ (8). Undele se pot propaga doar în medii unde există substanţă. Nu are importanţă cât de dens sau rarefiat este mediul, important este să se îndeplinească condiţiile de propagare. Adică energia emisă de emiţător trebuie să se transmită de la o particulă la alta până la receptor. În aceasta constă unda şi altfel nu poate fi. Însăşi noţiunea de bază «undă» ne interzice să afirmăm contrariul.

În cazul dat consider că s-ar putea formula o definiţie nouă a noţiunii de undă: undă – proprietate ce caracterizează transferul de energie de la o particulă la alta prin intermediul oscilaţiilor. Deci, deja putem trage o concluzie: undele nu se pot transforma în materie (substanţă) şi nu se pot propaga în vid absolut.

Vid

Afirmaţia precum că undele electromagnetice se propagă şi în vid nu este corectă, pentru că acest mediu în care undele electromagnetice se propagă nu este în realitate vid, ci este un mediu deosebit, alcătuit din materie a grupelor superioare (VI ÷ VIII). „Cuvântul «vid» provine de la cuvântul francez «vide» şi înseamnă gol. În natură nu există vid perfect (gol absolut). Chiar şi în spaţiul cosmic există particule de substanţă, atomi şi molecule” pag. 324⁹⁵ (17). În aceasta constă eroarea fizicienilor – au confundat un mediu deosebit cu vidul. Consider că trebuie revizuită clasificarea mediului ca densitate, deoarece ştiinţa actuală nu ne oferă o explicaţie clară, completă despre vid. Trebuie de introdus cu mult mai multe trepte decât cele cunoscute. Este necesar de accentuat şi faptul că la clasificarea mediului ca densitate trebuie ţinut cont şi de materia din grupele superioare (VI ÷ IX), care trece liber prin orice strat de materie din grupele inferioare.