Lege din ciocan

„La mijlocul sec. XIX numeroasele experienţe au demonstrat că energia mecanică nu dispare niciodată fără urmă. De exemplu, ciocanul cade pe o bucată de plumb şi plumbul se încălzeşte într-un mod bine determinat. Forţele de frecare frânează corpurile, care în acest caz se încălzesc. Pe baza observărilor numeroase de acest fel şi generalizării datelor experimentale a fost formulată legea conservării energiei. Energia în natură nu apare din nimic şi nu dispare: cantitatea de energie este invariabilă, ea trece doar dintr-o formă în alta. Legea conservării energiei dirijează toate fenomenele naturii şi le reuneşte. Ea se respectă absolut: nu se ştie nici un caz, când ea nu s-ar respecta. Această lege a fost descoperită la mijlocul sec. XIX de savantul german R. Mayer (Maier, 1814-1878), medic de profesie, de savantul englez J. Joyle (Joul, 1818-1889), şi a fost formulată complet în lucrările savantului german H. Helmholtz (Helmholţ, 1821-1894)” [4, pag. 63]¹. Dar ... , a observa, este o calitate măreaţă.

Pentru formularea unei legi “măreţe, fundamentale, absolute” nu s-au găsit experimente mai credibile?! Chiar că-i lege din ciocan, ce a adus omenirea în pragul unui dezastru. Repet: „Legea conservării energiei interzice obţinerea de lucru în cantităţi mai mari decât cantitatea de energie consumată”, [5, pag. 127]². Un sistem analogic cu ciocanul vom descrie în experimentul de mai jos.

Fizica este o ştiinţă experimentală. Aceasta înseamnă că legile fizicii se stabilesc şi se verifică acumulând şi comparând date experimentale. Formulele fizice exprimă anumite relaţii care trebuie să existe între mărimile măsurate. Aşadar, rezultatul diferit al măsurărilor obţinute la acelaşi experiment ne conduce la concluzii absolut contrare. Diferenţa dintre valori de 30% este o mărime substanţială ce nu poate fi neglijată sau considerată o eroare a măsurărilor. Pentru a înţelege mai bine aceste afirmaţii, vom analiza următorul fenomen.

Acesta reprezintă un sistem format de o greutate sub formă de bară având la o extremă un punct de sprijin cu posibilitatea de a se roti în plan vertical. Vom calcula energia potenţială a barei în diferite puncte. Bara (fig.2) cu lungimea l de 0,6 m şi masa m egală cu 2 kg o împărţim în 12 părţi egale.

Folosind formula: , calculăm forţa de greutate în cele 12 puncte ale barei. Unde F este forţa de greutate ce acţionează în punctul cercetat (kgf), G – masa barei (kg), l – lungimea barei (m), x – distanţa de la axa de rotaţie până în punctul cercetat (m).

Vom obţine acelaşi rezultat, dacă în acest caz vom folosi dinamometrul pentru determinarea forţei de greutate în cele 12 puncte ale barei. Scriem datele obţinute în tabelă şi calculăm, pentru fiecare punct cercetat ce se află la distanţa h, energia potenţială a barei în comparaţie cu punctul B (fig. 2).

C onform teoriei actuale avem: F₁  l₁ = M₁ şi F₂  l₂ = M₂

Se ştie: F₁ < F₂ şi l₁ > l₂ (fig. 2).

Conform datelor din tabela 1 obţinem: M₁ = M_2.

Se vede clar că energia potenţială a barei (fig.2), calculată teoretic conform fizicii actuale, este o mărime constantă şi are aceeaşi valoare în toate punctele de pe bară (vezi tabela 1). De aceea, indiferent de punctul de pe bară folosit în timpul experimentelor, vom obţine în rezultat aceeaşi energie potenţială. Pentru simplificarea acestor calcule în fizică a fost introdusă noţiunea „centrul masei”. Deci, calcularea energiei potenţiale a unui corp în comparaţie cu un punct numit (de la A la B) nu necesită eforturi:

Wp = mgh.

Dacă valorile m şi h sunt mărimi constante, atunci şi energia potenţială a corpului rămâne constantă în orice împrejurări (?!).

Conducându-ne de legile fizicii existente obţinem:

W₁ = W₂ sau Wpb – const (de la A la B).

Tabela 1

			1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12
m	Forţa de greutate ce acţionează în punctul cercetat	kgf	12	6	4	3	2,4	2	1,7	1,5	1,4	1,2	1,1	1
g	Acceleraţia căderii libere	m/s2	9,81 const.
h	Distanţa de la axa de rotaţie până în punctul cercetat	m	0,05	0,1	0,15	0,2	0,25	0,3	0,35	0,4	0,45	0,5	0,55	0,6
W	Energia potenţială a barei	J	5,88 const.

„Energia mecanică E a unui sistem izolat de corpuri se conservă” [6, pag. 87]¹. Ori “Proprietatea de conservare este proprietatea de a rămâne invariabil” [5, pag. 102]². Sau: „Energia mecanică totală a unui sistem izolat de corpuri, care interacţionează prin forţe de gravitaţie sau forţe elastice, se menţine invariabilă la orice mişcări ale corpurilor din sistem” [5, pag. 120]².

Personal nu suntem de acord cu această „teorie”, deoarece în urma verificării acestei „teorii” am constatat că nu coincide cu practica. În cazul experimentului propus avem un sistem închis (izolat), în care deplasarea aceluiaşi corp pe o distanţă egală, ne permite să obţinem energii diferite, ceea ce vine în contradicţie cu „teoria” actuală. Fizicienii spun că: „... vom lua cunoştinţă de mişcarea mecanică, unul din cele mai cunoscute şi bine studiate fenomene”, [5, pag. 4]². Într-adevăr mişcarea mecanică o considerăm cea mai simplă mişcare a materiei, care nu necesită eforturi mari pentru a putea fi studiată şi înţeleasă, dar ... ?! Marele savant rus M. V. Lomonosov (1711-1765) spunea: “Un experiment eu îl pun mai presus decât o mie de păreri născute de imaginaţie”.