Autodistrugerea poate fi evitată astăzi, mâine va fi prea târziu

Un adevăr sobru ne reaminteşte de criza energetică mondială din anul 1973. Şi astăzi energetica constituie o problemă globală. Este o realitate cu care se confruntă întreaga omenire şi mai ales o ţară fără resurse naturale cum este ţara noastră – MOLDOVA.

Ştiinţa actuală nu numai că este incapabilă să rezolve această problemă stringentă, dar interzice căutarea şi implementarea unor noi surse energetice ecologic pure: „Legea conservării energiei interzice obţinerea de lucru în cantităţi mai mari decât cantitatea de energie consumată” [5, pag. 127]¹. Această lege închide uşile tuturor ideilor îndrăzneţe, idei care promit realizarea unor proiecte mari şi de viitor. Nu pot înţelege de ce fizicienii se opun cu atâta înverşunare în soluţionarea problemei energetice. Este bine cunoscut faptul, că nerezolvarea problemei energetice duce omenirea spre pieire. „Oamenii de ştiinţă trebuie să moară, pentru ca ştiinţa să progreseze. Altminteri ei ar ţine-o pe loc, cu autoritatea şi limitele lor” (C. Noica).

Criza energiei declanşată, ca un fior rece a dat semnalul căutării de surse noi. Ceea ce se caută este energie abundentă, ecologic pură (100%). Însă nu este cazul să gândim răspunsurile şi tranziţiile la noi surse de energie: ele ne sunt deja oferite, într-o formă netradiţională, de ştiinţele care vin (fizica complexă). Nu pot să ignor faptul, că soluţionarea problemei energetice nu poate fi realizată decât cu preţul unei schimbări radicale a mentalităţii.

Soluţii realizabile există. Dificultatea constă în aceea că surprinde omenirea insuficient pregătită să facă faţă unei asemenea situaţii noi. Cu părere de rău noi nu dispunem astăzi de timpul necesar pentru parcurgerea unei etape intermediare. „În asemenea situaţie-limită e necesar de a întreprinde acţiuni urgente şi radicale pentru a evita o eventuală criză ecologică ...” [15, pag. 7]¹. Condiţiile severe impuse astăzi de natură ne obligă la măsuri înţelepte, adoptate în mod alert şi conjugat. Reformularea legii conservării energiei este una din condiţiile esenţiale de care depinde progresul contemporan al tuturor ţărilor lumii.

Personal sunt convins că aceasta este calea raţională a viitorului apropiat, deşi în prezent întâmpină o respingere agresivă neîntemeiată (?!). „Pentru a stăpâni ştiinţa, nu-i nimic mai dăunător ca îngâmfarea şi nimic mai necesar decât timpul” (Zenon). Într-adevăr timpul le aşează pe toate, mai devreme ori mai târziu, la locul cuvenit. Dar vom putea noi oare stopa acest declin ecologic declanşat deja, care ar putea provoca apusul unor civilizaţii, ce n-au ştiut cum să trăiască în armonie cu natura?

Legile naturii, fie ele cunoscute sau necunoscute, se respectă indiscutabil! Ar fi momentul să ne amintim de o lege a naturii – «cauza şi efectul», pe care o ignorăm cu bună ştiinţă. Mai mare nebunie nu există, decât să te avânţi în război cu natura.

Evoluţie cu iz de revoluţie

Afirm cu certitudine că ştiinţa va evolua pe tot parcursul menţinerii vieţii pe Pământ. De aceea trebuie să acceptăm realitatea, cunoscând faptul că noi trăim într-o lume dinamică, care se modifică permanent. Fiecare zi ne aduce noi descoperiri şi rezolvări ale diverselor probleme ştiinţifice. Aceste noutăţi ştiinţifice revoluţionează şi tehnic şi conceptual. Realizările ştiinţifice au lărgit mult orizontul cunoaşterii, dezvoltării social economice.

Viaţa în societatea modernă nu poate fi imaginată fără energie, fie că este vorba de energie electrică, energie termică sau energia înglobată (cheltuită) în construcţie, în maşini, în articole vestimentare etc. Energia a propulsat, pe neobservate, nivelul de viaţă al omenirii purtându-l la înălţimi fără cale de întoarcere.

Datorită epuizării mult prea rapide a resurselor existente, omenirea se găseşte în faţa problemei de a crea, cu eforturi materiale şi tensiuni spirituale deosebit de mari, o energetică nouă. Pe cât de firesc este să evoluăm cu un pas înainte, pe atât de imposibil este să facem un pas – un singur pas! – înapoi. Ce-i de făcut?… Există o singură cale: mersul înainte!

De fiecare dată când omenirea se află în faţa unui prag, a unei greutăţi de moment, pentru un timp oarecare orizontul se îngustează, iar situaţia pare fără ieşire. În acelaşi timp cercetătorii – declaraţi sau nedeclaraţi – caută soluţii. Această situaţie aparent fără ieşire m-a făcut să mă întreb, dacă realmente nu se putea face vreo schimbare radicală, ceea ce am respins din start, conducându-mă de ideea că „există o soluţie la orice problemă, singura dificultate e să o găseşti”, iar acest lucru nu mi se părea imposibil, căci prin muncă îndelungată şi perseverenţă reuşeşti.

Pare o utopie nu din lipsa soluţiilor concrete în acest sens, ci din cauza nimicirii în stadiu germinativ a acestora, pentru că cineva este interesat să nu fie răspândite şi implementate fructuos. Un alt obstacol în realizarea unor proiecte promiţătoare şi de viitor îl constituie rigiditatea mentalităţii fizicienilor, savanţilor noştri de azi care au ridicat la rangul de dogmă nişte erori (legi de conservare) sigilându-le cu ştampila intangibilităţii.

Cu acest „virus” ne-am confruntat şi noi în eforturile noastre de a ne face auziţi, însă riscă să rămână un strigăt mut în faţa comozilor noştri fizicieni, care urechi au dar nu vor să audă, ochi au dar nu vor să vadă, ceea ce e evident pentru orice logică sănătoasă, chiar şi pentru minţile simple. „E uşor să-i trezeşti pe cei ce dorm; nepăsătorul şi mortul sunt la fel” (Saadi)

În prezent omenirea traversează o criză energetică mondială. Fără energie civilizaţia nu se poate menţine şi omenirea nu poate merge înainte. „Zăcămintele de petrol, gaze naturale şi cărbune, într-adevăr sunt limitate şi, într-o perioadă scurtă, acestea pot fi epuizate [15, pag. 9, tab. 1.1]¹. Chiar şi la o rată constantă a consumului, egală cu cea actuală, rezervele globale de petrol se vor epuiza în 40-50 ani; gazele naturale vor putea acoperi necesităţile energeticii globale pe o perioadă la fel de scurtă (60-70 ani). Rezervele de cărbune sunt ceva mai mari, însă este greu să ne imaginăm o energetică modernă bazată pe cărbune cu toate problemele legate de extragerea, transportarea şi folosirea acestuia sau un transport al secolului XXI ce foloseşte drept combustibil cărbunele” [15, pag. 9]².

Vom lăsa, oare, moştenire generaţiilor viitoare o lume fără materiale fosile (gaze naturale, petrol, cărbune), din care extragem fertilizatorii, medicamentele şi plasticii?… Faptele noastre trădează o deviză în viaţă de maxim egoism şi comoditate: „Apres moi le deluge!” (După mine chiar şi potopul!). Mergem mai mult sau mai puţin conştient spre autodistrugere consolându-ne cu un „Carpe diem” (Trăieşte clipa) meschin. „A doua cauză care va determina apusul energeticii, bazate pe utilizarea combustibililor fosili cu mult înainte de epuizarea rezervelor de aceste resurse este impactul asupra mediului” [15, pag. 10]¹.

Există, deci, realmente o problemă a energiei, care să pună sub semnul întrebării evoluţia de mai departe a omenirii?... Dorind să trăim, vom găsi totdeauna sursele necesare – energia. Schimbarea de mentalitate, la care ea (energia) ne obligă, este radicală şi trebuie să o acceptăm ca atare.

Până în prezent, proiecte îndrăzneţe de rezolvare a problemei energeticii pe cale netradiţională au fost considerate de către fizicieni fantezii ale unor necărturari sau ale unor minţi bolnave, argumentând că milioane de oameni în decursul a sute de ani şi-au irosit timpul şi sănătatea pentru rezolvarea acestei probleme. Dar, noi nu vedem o crimă în dorinţa de a rezolva problema energeticii, de a salva natura, de a face viaţa mai uşoară. Însă, cu părere de rău, într-adevăr realitatea este de partea fizicienilor, deoarece persoanele respective proiectau mecanismul doar în trei dimensiuni. În astfel de condiţii este practic imposibil de a obţine rezultatul scontat. Utilizarea unei dimensiuni suplimentare face ca lucrurile să se simplifice radical. Cu alte cuvinte, acest mecanism ignoră legea a treia a lui Newton într-o măsură oarecare. Noile surse de energie pot fi concepute doar prin prisma fizicii complexe.

Considerăm că fizicienii au comis o eroare atunci când au decis să instituie standardul de 50 Hz în sistemul electroenergetic. O soluţionare a acestei probleme ar fi trecerea la 400 Hz, însă trecerea e imposibilă fără schimbarea sistemului electroenergetic actual. Această schimbare ar fi posibilă odată cu trecerea de la sistemul electroenergetic intercontinental la unul individual.

Menţionăm doar câteva din neajunsurile sistemului electroenergetic actual: resurse financiare şi materiale deosebit de mari pentru construirea liniilor de tensiune înaltă (110 kV ÷ 1150 kV), pierderi mari de energie în drum spre consumator, nocivitatea câmpului electromagnetic al liniilor de interconexiune asupra omului şi naturii etc. Menţinerea frecvenţei în parametrii standard (50 Hz) este foarte problematică chiar şi în acest sistem.

Sistemul electroenergetic individual este scutit de aceste neajunsuri, inclusiv şi problema stabilirii frecvenţei (400 Hz) e rezolvată în totalitate, deşi consumul de energie electrică are un caracter fluctuant. Omenirea trebuie să păşească într-o nouă eră energetică, altceva nici nu prea are de ales.

Pornind de la realitatea că în prezent producerea de energie electrică şi termică vine în contradicţie cu ecologia, reiese că trebuie găsite noi surse de energii nepoluante. Soluţiile îndrăzneţe trebuie bineînţeles studiate şi apreciate la justa lor valoare, deoarece suntem în plină evoluţie tehnico-ştiinţifică, evoluţie ce aduce soluţii revoluţionare şi imprevizibile.

Îmi vine greu să cred, că după o muncă perseverentă în decursul a peste 27 ani, în soluţionarea problemei energetice, trebuie să mai înfrunt şi impedimentul conservatorismului. Primul nivel de filtrare îl reprezintă constrângerile ştiinţifice: orice soluţie de manipulare a energiei trebuie să fie compatibilă cu legea conservării şi transformării energiei (?!). Atrag atenţia asupra faptului că savanţii îndeplinesc funcţia de cenzură, ceea ce împiedică creaţia tehnico-ştiinţifică.

Aplecarea atentă, obositoare uneori, asupra oricăror încercări care prezintă semne de consistenţă şi afirmă rezultate noi, este preţul care trebuie plătit cu conştiinciozitate şi convingere, pătrunderii noului în această epocă de căutări. În lumina exigenţelor mari ale etapei actuale, formulate cu claritate şi profesionalism, este necesar ca ştiinţa şi slujitorii ei să-şi revizuiască atitudinea faţă de cerinţele actuale ale noilor tehnologii, ca recunoaşterea şi respectarea valorii acestora, spre cinstea, binele său şi al tuturora.

Este o datorie să pun toate argumentele în perspectiva lor justă, cunoscând că întreaga evoluţie a energeticii năzuieşte spre surse nelimitate ecologic pure. „Ceea ce-i tăinuit e necunoscut şi ceea ce nu cunoşti, nu doreşti” (Ovidiu). În fine, mult promiţător rolul noilor surse energetice poate fi subiect de contestare în momentul în care vor sparge frontierele folosirii lor în masă.