Cauzele dezlănţuirii războiului între omenire şi natură

Nu poate fi conceput nici un compartiment al vieţii sociale care să nu facă uz de „binefacerile” ştiinţei şi tehnicii, iar aceste mijloace moderne sunt într-o măsură mai mică sau mai mare consumatoare de energie. „În prezent e greu de găsit vreo ramură a ştiinţelor naturii sau vreun sector al producţiei, unde procesul să nu fie determinat de realizările fizicii” (M Keldîş). Să ne oprim puţin asupra „vocaţiei” fizicii de a propune soluţii energeticii.

După cum se ştie, orice soluţii tehnice propuse de fizică şi aplicate în practică au efecte negative asupra mediului înconjurător, condiţiilor de muncă şi de viaţă. „Anume energetica, cu un consum enorm de combustibili fosili, este responsabilă de schimbarea echilibrului de bioxid de carbon în atmosferă, gaz cu cel mai pronunţat efect de seră” [15, pag. 10]¹.

Judecând la scara globului, proporţiile şi complexitatea consecinţelor actuale, se poate spune că anume fizica este vinovată de dezlănţuirea acestui război inegal între omenire şi natură. Ar fi, însă, o mare greşeală să se subaprecieze gravitatea acestei situaţii în care se află omenirea de astăzi şi mai ales să se ignore repercusiunile acesteia.

Punctul de vedere al fizicii asupra energeticii este unul din cele mai prejudicioase şi anume: decizia învăţaţilor francezi din anul 1775 şi legea conservării şi transformării energiei. “E mai bine să nu ştii un lucru decât să-l înveţi greşit” (Tacit). Legea conservării şi transformării energiei ne spune că: „energia nu se creează şi nici nu dispare, doar se transmite de la un corp la altul, ori se transformă dintr-o formă în altă formă în aceeaşi cantitate” [1, pag. 102]¹. Cu alte cuvinte: „Legea conservării energiei interzice obţinerea de lucru în cantităţi mai mari decât cantitatea de energie consumată” [5, pag. 127]².

Pentru toţi savanţii din lume această lege nu este o simplă recomandare, ci o indicaţie metodologică permanentă, o dogmă mai bine spus, care îi determină să-şi plaseze eforturile, nu în căutarea unor noi şi mirabile surse, ci în domeniul conversiei, stocării şi transportului energiei. De aceea, fizicienii profesează astăzi cu multă convingere inter- şi multi- disciplinaritatea în căutarea ( ) unor soluţii valabile (compatibile cu legea conservării energiei) ale problemelor energiei.

Fizicienii spun că: „Pentru noi este important faptul că toate aceste transformări se supun legii conservării energiei, pe care o cunoaştem deja. Din ea rezultă că nu există nici o transformare de energie, prin care s-ar putea obţine mai multă energie de un fel decât energia consumată de alt fel. Exact la fel, nu există nici un motor, cu ajutorul căruia s-ar putea obţine mai mult lucru mecanic decât cantitatea de energie consumată. ... O asemenea maşină nu a fost creată şi nici nu poate fi creată niciodată. ... Încercările de a crea un astfel de dispozitiv sunt sortite la eşec” [1, pag. 127]³. Personal nu sunt de acord cu această părere a oamenilor de ştiinţă. „Singurul mod de a descoperi limitele posibilului este să mergi dincolo de ele, către imposibil” (Clarke).

Personal am conştientizat un lucru foarte important: niciodată nu vei ajunge la vreun rezultat, dacă nu ţi l-ai plănuit sau nu doreşti aşa ceva. La prima vedere pare un lucru banal, dar în cazul cercetărilor ştiinţifice are o importanţă foarte mare – conturează direcţia justă, ceea ce reprezintă factorul-cheie al succesului. În ştiinţă se spune adesea că o problemă corect pusă este pe jumătate rezolvată. Chiar dacă în practică lucrurile sunt mult mai complicate, trebuie să recunoaştem rostul acestui principiu, care condiţionează rezultatul scontat.