15. Caracterele dr-ului de servitute

Caracterele dreptului de servitute. Dreptul de servitute se particularizează prin următoarele caractere juridice: este un drept asupra proprietăţii unei alte persoane, este un drept real, imobiliar, perpetuu, accesoriu şi indivizibil.

Dreptul de servitute — drept asupra proprietăţii unei alte persoane. Dreptul de servitute aparţine proprietarului de teren dominant asupra terenului aservit, care aparţine unui alt proprietar.

Dreptul de servitute — drept real. Servitutea este un drept real, fiindcă este un drept asupra unui lucru. Dreptul de servitute este un drept opozabil tuturor subiectelor de drept, inclusiv proprietarului de teren aservit, dacă a fost înregistrat în modul stabilit.

Dreptul de servitute — drept mobiliar. Dreptul de servitute se poate constitui numai asupra bunurilor imobile. Terenurile pot fi sau nu ocupate de construcţii.

Dreptul de servitute este un drept perpetuu. Dreptul de servitute are un caracter perpetuu, care însă este deosebit de perpetuitatea dreptului de proprietate. Dacă dreptul de proprietate este perpetuu in sensul că durează atâta timp cât există lucrul ce constituie obiectul său, dreptul de servitute este perpetuu în sensul că durează atât timp cât există nu numai terenul dominant, dar şi terenul aservit şi numai în măsura în care nu intervine o altă cauză de stingere a servitutii. Acesta este motivul afirmaţiei că dreptul de servitute are caracter perpetuu prin natura, nu prin esenţa sa.

Dreptul de servitute este un accesoriu. Servitutea este un accesoriu al terenului dominant, a cărui utilitate o sporeşte, favorizând proprietarul terenului dominant, dreptul de servitute apare ca o prelungire a dreptului de proprietate asupra acestuia şi îi urmează soarta, din care cauză nu poate fi separat de terenul dominant, nu poate forma un drept de sine-stătător şi nici nu poate fi înstrăinat, cesionat, urmărit sau ipotecat. Transferul dreptului de proprietate asupra terenului dominant de la un subiect la altul are ca efect transferul concomitent al dreptului de servitute, chiar dacă în acest sens nu s-au făcut menţiuni exprese. Dreptul de servitute este un drept indivizibil. Caracterul indivizibil arată că, în cazul în care unul dintre terenuri se află în proprietate comună, pentru constituirea dreptului de servitute este necesar acordul tuturor coproprietarilor. Servitutea obligă coproprietarii terenului aservit şi de ea profită coproprietarii terenului dominant.

Servitutea nu poate să se stingă ori să continue numai în parte. Ea se stinge integral ori continuă integral.

16. Clasificarea servitutilor

Clasificarea servitutilor în doctrina juridică. In doctrina juridică au fost făcute multe clasificări servitutilor. Unele şi-au găsit reglementarea juridică în legislaţie, altele nu. Noi însă vom face o scurtă analiză tuturor clasificărilor.

2.1.1. Dreptului privat roman îi erau cunoscute servitutile prediale şi servitutile personale.

Predială (reală) era servitutea constituită în favoarea terenului dominant, care greva terenul aservit. Persoana beneficia de dreptul de servitute numai în virtutea faptului că era proprietarul fondului dominant şi, invers, sarcina servuţii obliga persoana numai în virtutea faptului că era proprietarul terenului aservit. In legislaţia Republica Moldova s-au păstrat numai servitutile prediale.

Personală era servitutea constituită în favoarea unei persoane. Servituti personale erau considerate: usufructus, usus, habitatio si operae. Ulterior, ele au fost scoase din categoria servitutilor, fiind calificate drepturi reale de sine-stătătoare. Şi Codul civil ai Republicii Moldova reglementează în mod distinct uzufructul, uzul şi abitaţia.

Calificarea servitutilor personale ca drepturi reale de sine-stătătoare a făcut să dispară necesitatea acestei clasificări.