
- •Iată ce s-a putut citi în Liverpool Herald din 5 aprilie 1860.
- •Vă veţi îndrepta spre capul Farewell. Veţi fi acolo la 20 aprilie. Dacă nu apare căpitanul la bord, veţi trece prin strimtoarea Davis şi veţi merge în susul mării Baf-fin, pînă la golful Melville.
- •Veni atunci James Ross, care făcu, în 1818, înconjurul coastelor mării Baffin ş: corectă erorile hidrografice ale înaintaşilor săi.
- •Ipoteza acestei încercări nebuneşti îl făcu pe şeful de echipaj să ridice din umeri.
- •Insula Weigatz, descoperită de Barrough în 1556
- •Vineri 8 iunie, ajunse aproape de coasta Boothia, la intrarea în strîmtoarea James Ross, pe care trebuia s-o evite cu orice preţ, căci n-are ieşire decît spre apus şi dă direct în ţinuturile Americii.
- •In timpul acestei operaţii, I se păru că întrezăreşte o masă nedesluşită care se mişca la cîţiva paşi de el.
- •In clipa aceea, Hatteras ieşi din colibă; doctorul îi arătă cartuşul şi-I împărtăşi planul său; şi cei trei vînători începură să scruteze orizontul.
- •Vîntul se mutase spre nord; atmosfera era limpede; lungile întinderi albe erau, pentru picior, covoare solide şi rezistente.
- •Vorbi, deci, despre altceva, despre posibilitatea de a înainta în sensul coastei direct pînă în nord şi despre acest punct necunoscut al globului, numit Polul Nord.
- •2 Asteroizi — stele căzătoare.
- •Imediat doctorul stabili poziţia şi constată că prin ceaţă călătorii nu au parcurs nici măcar o medie de opt mile pe zi.
- •Vorbea astfel, freeîndu-şi fruntea cu amîndouă mîinile, ca să-şi calmeze clocotul lăuntric.
- •In larg.......................................................... 24
- •Insula Beechey................................................... 93
- •Inventarul doctorului ............................................. 152
In larg.......................................................... 24
Capitolul VI
Marele curent polar .............................................. 29
Capitolul VII
Strîmtoarea Davis ................................................ 33
Capitolul VIII
Ce vorbea echipajul .............................................. 38
Capitolul IX
O veste ......................................................... 43
Capitolul X
Navigaţie periculoasă ............................................. 47
Capitolul X!
Policarul diavolului .............................................. 52
Capitolul XII
Căpitanul Hatteras ............................................... 57
Capitolul XIII
Planurile lui Hatteras ............................................. 64
Capitolul XIV
Expediţie în căutarea lui Franklin .................................. 89
Capitolul XV
Forward e aruncat din nou spre sud ................................ 73
Capitolul XVI
Polul magnetic.................................................. 77
Capitolul XVII
Catastrofa expediţiei lui sir John Franklin ........................... 82
Capitolul XVIII
Drumul spre nord ................................................ 85
Capitolul XIX
O balenă la orizont............................................... 88
Capitolul XX
Insula Beechey................................................... 93
Capitolul XXI
Moartea lui Bellot................................................ 98
Capitolul XXII
început de revoltă ................................................ 103
Capitolul XXIII
Asaltul gheţurilor ................................................ 107
Capitolul XXIV
Pregătiri de iernat ................................................ 112
Capitolul XXV
O vulpe bătrînă de-a lui James Ross ................................ 116
Capitolul XXVI
Ultima bucată de cărbune ......................................... 122
Capitolul XXVII
Marile geruri ale Crăciunului...................................... 125
Capitolul XXVIII
Pregătiri de plecare............................................... 131
Capitolul XXIX
Străbătînd cîmpurile de gheaţă..................................... 134
Capitolul XXX
Cairn-ul ........................................................ 140
Capitolul XXXI
Moartea lui Simpson ............................................. 144
Capitolul XXXII
întoarcerea lui Forward ........................................... 148
Partea a doua
Deşertul de gheaţă
Capitolul I
Inventarul doctorului ............................................. 152
Capitolul II
Primele cuvinte ale lui Altamont ................................... 158
Capitolul III
Şaptesprezece zile de mers ......................................... 165
Capitolul IV
Ultimul glonţ .................................................... 170
Capitolul V
Foca şi ursul .................................................... 176
Capitolul VI
Porpoise ........................................................ 181
Capitolul VII
O discuţie despre hărţi ............................................ 187
Capitolul VIII
O călătorie spre nordul golfului Victoria ............................ 192
Capitolul IX
Frigul şi căldura ................................................. 198
Capitolul X
Plăcerile iernatului ............................................... 203
Capitolul XI
Urme neliniştitoare ............................................... 208
Capitolul XII
închisoarea de gheaţă............................................. 213
Capitolul XIII
Mina ........................................................... 218
Capitolul XIV
Primăvara polară ................................................ 224
Capitolul XV
Trecerea din nord-vest ............................................ 229
Capitolul XVI
Arcadia boreală.................................................. 235
Capitolul XVII
Revanşa lui Atlamont ............................................ 241
Capitolul XVIII
Ultimele pregătiri .......................................•........ 245
Capitolul XIX
Marşul spre nord ................................................ 247
Capitolul XX
Urme pe zăpadă................................................... 252
Capitolul XXI
Marea liberă .................................................... 259
Capitolul XXII
Apropierea de pol ................................................ 263
Capitolul XXIII
Pavilionul englez ................................................. 269
Capitolul XXIV
Curs de cosmografie polară ....................................... 274
Capitolul XXV
Muntele Hatteras ................................................ 280
Capitolul XXVI
întoarcerea în sud ................................................ 287
Capitolul XXVII
încheiere ........................................................ 293