Farmacologie
Bioritmurile sunt considerate mecanisme prin care organismele pot măsura timpul şi spaţiul. Sunt adevărate ceasornice biologice cvadri sau pluridimensionale.
Orice ritm poate fi schematizat printr-o armonică sinusală sau oscilaţie de relaxare.
Bioritmul este alcătuit din următoarele elemente:
-amplitudinea (intensitatea)
perioada - intervalul unei oscilaţii complete frecvenţa - numărul de perioade pe unitatea de timp
faza - poziţia începutului oscilaţiei faţă de punctul de origine.
Acrofaza este măsură a timpului de la un punct de referinţă până la punctul cel mai înalt al ritmului.
Ritmurile biologice au următoarele proprietăţi:
-originea genetică (cronogenetică),
-persistenţa în absenţa semnelor şi informaţiilor temporale aduse prin sincronizatorii (Zeitgeberii) exogeni,
-specificitatea parametrilor în raport cu structura considerată,
-dependenţa de mediul extern şi intern, cât şi de antrenarea orologiilor biologice centrale.
Ritmurile circadiene şi circanuale, precum şi alte modificări periodice ce duc la răspunsuri ale organismului la stimuli fizici, chimici sau toxici (medicamente, alimente), reprezintă fenomene frecvente şi unele cu manifestări caracteristice.
Ritmurile biologice reprezintă adaptări ale fiecărei specii la mediu, care variază continuu, generând ritmurile circadiene şi circanuale.
Cronofarmacologia studiază:
-efectele medicamentelor raportate la timpul biologic ce se referă la “ceasurile organismului” şi organizarea lor,
-influenţele exercitate asupra constantelor ce definesc bioperiodicitatea endogenă.
Pentru a evidenţia mai bine modificările determinate de medicamente se pot obţine date legate de :
- cronofarmacocinetică ce implică studiul modificărilor temporale în absorbţia, distribuţia, metabolismul şi eliminarea unui drog şi precizând
Farmacologie
impactul orei de administrare asupra biodisponibilităţii, traduse direct prin indicii matematicii proprii,
-cronestezia studiază modificările temporale ale susceptibilităţii biologice care include pe cele ale receptorilor celulelor ţintă sau ale organelor, ale permeabilităţii membranare etc, cu alte cuvinte variaţiile temporale ale modului de acţiune a medicamentului, adică a farmacodinamiei sale,
-Cronergia reprezintă studiul modificărilor ritmice ale răspunsului organismului la efectul total – pozitiv şi negativ – al unui drog, conform cronofarmacocineticii şi cronesteziei sale (2).
Scopul cronofarmacologiei este de a studia variaţiile dependente de timp ale farmacologiei în vederea optimizării utilizării lor cronoterapeutice.
BIOOPTIMIZAREA MEDICAŢIEI presupune obţinerea unei acţiuni curative şi a unei toleranţe biolgice maxime cu reacţii adverse şi toxicitate minime în raport cu momentul administrării medicamentelor.
Folosind astfel medicamentele se obţine o eficienţă maximă la doze minime “homeopatice” sau toleranţă maximă la doze mari.
IN CONCLUZIE, cronoterapeutica încearcă să biooptimizeze efectul medicamentelor:
-pe de o parte, prin folosirea unor doze cât mai mici de substanţă activă, care să fie cât mai “cronoeficiente” când sunt date într–un anumit context biologic temporal (“homeopatizarea terapiei”) sporind cronotoleranţa, adică să diminueza toxicitatea.
-pe de altă parte, să se poată administra doze unice ridicate (în terapia neoplazică) la ore la care efectele secundare sunt mult diminuate.
Idealul ar fi găsirea unei “pilule cronobiotice” care să corecteze bioritmurile alterate ca mecanisme fiziopatologice prezumtive ale bolii.
Se avansează deja conceptul de CHRONOM al unei variabile bioritmice (presiunea sanguină, filtrarea glomerulară, fluxul respirator). Prin monitorizarea acestora va fi realizată interferenţa farmacologică oscilantă sub forma de “cronobiotice” ori “cronizatori” (2).